În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Întâmpinarea Domnului prăznuită la Catedrala Mitropolitană din Sibiu
La praznicul Întâmpinării Domnului, numeroşi credincioși au venit să se roage la Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.
În cuvântul de învățătură, IPS Părinte Mitropolit Laurențiu le-a vorbit credincioșilor despre praznicul Întâmpinării Domnului.
„Sfânta noastră Biserică prăznuiește astăzi o sărbătoare împărătească, numită «Întâmpinarea Domnului». Este cel de-al treilea praznic împărătesc rânduit, în ordine cronologică, legat de viața Mântuitorului Iisus Hristos. Primul a fost Nașterea Domnului, Crăciunul, apoi Tăierea Împrejur și iată-ne acum, la Întâmpinarea Domnului. Observăm, deci, de la început, o succesiune a praznicelor legate de viața Mântuitorului Iisus Hristos, care toate au în centru Învierea Lui. Acest sistem pascal de rânduire a praznicelor este însă totdeauna dublat de cel legat de viața sfinților, adică la datele trecerii la cele veșnice, trecerii în Împărăția cerurilor a sfinților care sunt pomeniți și acești aleși ai lui Dumnezeu. Praznicul acesta se numește «Întâmpinarea Domnului» pentru că familia sfântă, Maica Preacurată L-a adus pe Pruncul Iisus să îndeplinească o formalitate prevăzută în legea iudaică și El a fost întâmpinat de Dreptul Simeon”, a spus ierarhul.
De asemenea, IPS Mitropolit Laurenţiu s-a referit la acest profet, om al Vechiului Testament care a rămas în așteptarea împlinirii făgăduințelor: „El de la Duhul Sfânt a avut această încredințare, că va fi cel care Îl va întâmpina pe Fiul lui Dumnezeu Întrupat și el Îl va recunoaște așa cum a fost recunoscut la Botez de către Tatăl, el Îl va recunoaște drept Cel Care a venit ca să împlinească misiunea aceasta, lucrarea aceasta de mântuire a întregii omeniri. Observăm că se îngemănează cele ale Vechiului Testament cu cele noi împlinite de Mântuitorul Iisus Hristos”.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Timotei Popovici” a Catedralei Mitropolitane din Sibiu, dirijată de pr. lect. univ. dr. Dan Alexandru Streza.
În aceeași zi, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu a sfințit mai multe antimise care vor fi trimise mai apoi în parohii din Arhiepiscopia Sibiului.