Credincioşii Parohiei Prunişor din cadrul Protopopiatului Sebiş, judeţul Arad, au trăit o deosebită bucurie duhovnicească duminică, 1 august, ocazionată de vizita Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei,
Credincioşii Parohiei Prunişor din cadrul Protopopiatului Sebiş, judeţul Arad, au trăit o deosebită bucurie duhovnicească duminică, 1 august, ocazionată de vizita Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei,
În Duminica a 5-a după Rusalii, 25 iulie 2021, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârşit Sfânta Liturghie în Biserica „Intrarea Domnului în Ierusalim” din Parohia
În Duminica a 4-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a poposit în mijlocul credincioşilor din Parohia Ostrov, Protopopiatul Lipova, județul Arad, săvârşind Sfânta
Credincioșii din Parohia Arăneag, Protopopiatul Ineu, judeţul Arad, l-au avut în mijlocul lor, în Duminica a 3-a după Rusalii, pe Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, care a
În Duminica a 2-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a fost prezent în mijlocul vieţuitorilor şi pelerinilor Schitului „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din
Miercuri, 30 iunie, la Reşedinţa eparhială din Arad s-au desfășurat lucrările Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Aradului, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi
În Cetatea Aradului, în seara zilei de 25 iunie, drapelul naţional arborat în faţa Palatului Administrativ a fost coborât de pe catarg, împăturit şi condus de către garda portdrapel în Catedrala
În zilele de 23 și 24 iunie 2021, clericii și credincioșii de la Catedrala Veche a Aradului au sărbătorit hramul lăcașului, „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”. Cu acest prilej, în ajunul
În prezența Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, și a Preasfinţitului Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, preoții de la parohiile din cuprinsul
Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, s-a născut la Timişoara, în data de 4 iunie 1936 şi a primit la botez numele Traian. A urmat cursurile Institutului Teologic Universitar din Bucureşti,
Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, s-a aflat în Duminica a 3-a după Paști în mijlocul credincioşilor din două parohii din eparhie. Cu această ocazie, ierarhul a slujit în bisericile
De Ziua Naţională a Regalităţii, luni, 10 mai, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a participat la evenimentele organizate cu ocazia deschiderii pentru public a Domeniului Regal
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a participat luni, 10 mai, la evenimentele organizate cu ocazia deschiderii pentru public a Domeniului Regal Săvârșin, apoi a vizitat patru parohii din Pr
În seara zilei de sâmbătă, 1 mai, pe platoul din faţa Catedralei Arhiepiscopale din Arad, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei, împreună cu oficialitățile locale, preoţi și credincioși din î
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a participat duminică, 18 aprilie 2021, la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare săvârșită de un sobor de preoți și diaconi la Catedrala
În Duminica a 4-a din Postul Mare, 11 aprilie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a participat la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, săvârșită de un sobor de preoți și diaconi
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a târnosit duminică, 4 aprilie 2021, biserica cu hramul „Sfântul Apostol Andrei” - paraclis arhiepiscopal, din incinta Clinicii „Laser System”
În Duminica a 2-a din Postul Mare, 28 martie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a participat la Sfânta Liturghie săvârșită de către un sobor de preoți și diaconi în
Sub președinția Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, marţi, 23 martie 2021, la Centrul eparhial, s-a desfăşurat sesiunea de primăvară a examenului de capacitate preoţească pentru
În prima duminică din Postul Mare, la Catedrala Arhiepiscopală din cetatea Aradului, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către chiriarhul locului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei, înconjurat
În primele patru zile din prima săptămână a Postului Mare, credincioşii arădeni au participat cu multă evlavie la slujba Pavecerniţei Mari, în cadrul căreia s-a citit unul din cele mai pătrunzătoare poeme re