În prezența Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, după slujba de seară, corala formată din preoți ai eparhiei, dirijată de părintele lector dr. Tiberiu Ardelean, a oferit la Catedrala Veche din Arad, la începutul lunii aprilie, un moment de înaltă trăire duhovnicească, un concert specific Postului Mare. În deschidere, părintele prof. Călin-Dan Teuca, directorul Seminarului Teologic Ortodox din Arad, a subliniat faptul că Triodul reprezintă o adevărată „școală a inimii”, un parcurs interior de la neliniște la conștientizare și la dorința de schimbare, în care omul descoperă atât propria fragilitate, cât și nădejdea în milostivirea lui Dumnezeu. Programul artistic a cuprins cântări reprezentative ale acestei perioade, care au redat profunzimea duhovnicească a Triodului.


