Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Botezul Domnului la Catedrala Arhiepiscopală din Arad

Botezul Domnului la Catedrala Arhiepiscopală din Arad

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Știri
Un articol de: Pr. Claudiu Ștefan Condurache - 08 Ianuarie 2026

De sărbătoarea Botezului Domnului, Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad a fost loc de rugăciune și de bucurie duhovnicească, prin săvârșirea Sfintei Liturghii de către Înaltprea­sfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corala mixtă a Catedralei Arhiepis­copale, dirijată de arhidiaconul Laviniu Morariu, contribuind la frumu­sețea, solemnitatea și atmosfera de rugăciune a slujbei. În cadrul Sfintei Liturghii, părintele Bogdan Noghiu a evidențiat semnificația teologică profundă a praznicului Bobotezei, amintind faptul că la Iordan s-a descoperit taina Sfintei Treimi. După Rugăciunea Amvonului, Înalt­prea­sfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei, împreună cu soborul slujitor, a săvârșit Sfințirea Mare a apei, ierurgie specifică acestei zile de mare praznic. Această rânduială liturgică amin­tește de Botezul Mântuitorului în apele Iordanului și mărturi­sește sfințirea întregii cre­ații prin pogorârea Duhului Sfânt, apa devenind izvor de binecuvântare, curățire și sfințire pentru credincioși. La finalul slujbei, îndemnul adresat credincioșilor a fost unul simplu, dar plin de profunzime: să zâmbim, pentru că cerul s-a deschis, iar printr-un zâmbet sincer putem aduce lumina lui Dumnezeu și în inimile celor de lângă noi.