Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj, se pregătește să își primească pelerinii cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, moment care aduce an de an mii de credincioși de hramul așezământului monahal. Tradiționalul pelerinaj pe jos, „La Nicula colo-n deal”, se va desfășura în ajunul sărbătorii, vineri, 14 august, începând cu ora 11:00. Reperele acestor zile de praznic sunt legate istoric de Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pictată în anul 1681 de preotul Luca din Iclod și atestată documentar pentru lăcrimarea sa din anul 1699.
Popas de rugăciune și slujire la Catedrala Arhiepiscopală din Arad
La Catedrala Arhiepiscopală din Arad, Sfânta Liturghie a fost săvârșită duminică de către Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. În cadrul slujbei, ierarhul s-a rugat în mod special pentru pace și pentru încetarea războiului de la granița țării noastre, chemându-i pe toți cei prezenți la responsabilitate, solidaritate și rugăciune stăruitoare pentru pace. De asemenea, Arhiepiscopul Aradului l-a hirotonit întru preot pe diaconul Darius Lucian Cioară pe seama Paraclisului Arhiepiscopal „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din incinta Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Răspunsurile liturgice au fost date de către Corala mixtă a Catedralei Arhiepiscopale, condusă de arhidiaconul Laviniu Morariu.
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei a explicat rolul Postului Mare ca timp de întărire sufletească și de asumare conștientă a pașilor pe care fiecare credincios este chemat să îi facă spre întâlnirea cu Hristos Cel mort și înviat pentru mântuirea lumii, a transmis pr. Claudiu Condurache.



.jpg)
