În anul în care Timișoara a preluat prestigiosul titlu de Capitală Europeană a Culturii, pe lângă instituțiile culturale, și cele ecleziastice propun o stimulare a dezvoltării culturale și spirituale a
În anul în care Timișoara a preluat prestigiosul titlu de Capitală Europeană a Culturii, pe lângă instituțiile culturale, și cele ecleziastice propun o stimulare a dezvoltării culturale și spirituale a
Tinerii ortodocși din Episcopia Caransebeșului s‑au întâlnit în ziua de 6 iulie la sediul ATOR Banatul de Munte pentru prima formare a voluntarilor Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, care va
Sâmbătă, 10 iunie, a avut loc întâlnirea tinerilor din Protopopiatul Roznov, eveniment coordonat de către pr. Daniel Braiș, responsabil cu lucrarea misionară dedicată tinerilor din protoierie. Gazda
La cea de-a şasea ediţie a Întâlnirii tinerilor ortodocși bihoreni au participat peste 300 de copii și tineri din Episcopia Oradiei. Copiii și tinerii prezenți la evenimentul din 10 iunie, de la Oradea, au
În contextul pregătirii Întâlnirii Internaționale a Tineretului Ortodox (ITO), din luna septembrie, la Centrul eparhial din Timișoara a avut loc marți, 13 iunie, prima ședință de lucru cu reprezentanții
La Universitatea de Vest din Timișoara a fost organizată sâmbătă, 1 aprilie, sesiunea de lucru cu peste 300 de voluntari implicați în proiectul ITO (Întâlnirea Tinerilor Ortodocși), ce va avea loc la Timișoara, în perioada 31 august - 2 septembrie 2023. Evenimentul s-a bucurat de prezența Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, care a vorbit tinerilor prezenți în amfiteatrul „Ioan Mihai”, de la parterul UVT Timișoara.
În cele șase protopopiate ale Arhiepiscopiei Timișoarei s‑au desfășurat luna aceasta opt întâlniri informative cu preoții și profesorii de religie care vor participa la Întâlnirea Internațională a
Tinerii aflaţi la Braşov pentru a participa la Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Arhiepiscopia Sibiului (ITO) au primit binecuvântare arhierească în Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci, în a doua zi
Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Arhiepiscopia Sibiului (ITO) 2022 a început sâmbătă, 10 septembrie, la Braşov, cu un Te Deum săvârşit în Piaţa Unirii. Pr. prof. dr. Constantin Necula, prodecanul
Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Arhiepiscopia Sibiului (ITO) 2022 a început sâmbătă, 10 septembrie, la Braşov, printr‑un Te Deum oficiat în Piaţa Unirii de un sobor de preoţi şi diaconi condus de
O nouă ediţie a Întâlnirii Tinerilor Ortodocşi (ITO) din Arhiepiscopia Sibiului va avea loc în perioada 10-11 septembrie 2022, în Municipiul Braşov. Grupuri de tineri din toate cele zece protopopiate ale
În Parcul Copou din municipiul Vaslui a avut loc sâmbătă, 27 august, deschiderea oficială a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși - Vaslui, ediţia a 4‑a. Evenimentul a întrunit peste 700 de tineri, veniţi din
La Cluj‑Napoca s‑a desfăşurat, pe 26 şi 27 august, Întâlnirea tinerilor ortodocşi din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului, ce a reunit 1.500 de tineri din cele cinci județe ale mitropoliei.
Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, în colaborare cu Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși și cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte, organizează la Cluj‑Napoca, în perioada 26‑27
La propunerea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Asociația „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”-Hârja va găzdui anul acesta, la 1 septembrie, Întâlnirea Tinerilor
Municipiul Vaslui va fi sâmbătă, 27 august 2022, gazda ediției a 4‑a a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Eparhia Hușilor, eveniment care se va desfășura cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului
La Oradea a avut loc „Întâlnirea tinerilor ortodocși bihoreni”, ediția a 5‑a, sâmbătă, 28 mai. La eveniment au participat peste 300 de tineri, cu vârste între 14 și 25 de ani, din parohii ale Episcopiei
Centrul de tineret „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”-Moniom, Caraș-Severin, a găzduit vineri, 24 septembrie 2021, întâlnirea anuală a membrilor Asociației Tinerilor Ortodocși Români din Banatul de
Ediția a III-a a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Vaslui, desfășurată pe tot parcursul zilei de sâmbătă, 21 august 2021, s-a încheiat cu un spectacol în Parcul Copou din municipiul Vaslui, la care au
Sâmbătă, 21 august 2021, în Parcul Copou din municipiul Vaslui a avut loc deschiderea oficială a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși - Vaslui, ediția a 3-a. Evenimentul a întrunit peste 500 de tineri, veniţi din
Joi, 8 iulie 2021, la Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Bucecea, județul Botoșani, a avut loc întâlnirea tinerilor ortodocși din Protopopiatul Dorohoi. În mijlocul acestora s-a aflat arhimandritul


