Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” (MNS) va ţine deschisă cartea faptelor bune până în data de 17 decembrie, timp în care puteți duce daruri în holul clădirii administrative a instituţiei muzeale
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” (MNS) va ţine deschisă cartea faptelor bune până în data de 17 decembrie, timp în care puteți duce daruri în holul clădirii administrative a instituţiei muzeale
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” va deschide mâine, 30 noiembrie, târgul de cadouri de Moș Nicolae. Astfel, până în data de 6 decembrie, veţi putea achiziţiona de la meșterii populari, sosiţi
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” (MNS) găzduieşte expoziţia itinerantă „Centenarul Încoronării”, realizată împreună cu Despărţământul ASTRA „Dr. Nicolae Căliman” Codlea. Pot fi
Uniunea Artiștilor Plastici din România, împreună cu Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, vă invită să vizitați expoziția de artă contemporană de inspirație religioasă, din Sala de Sticlă a
Biserica Turea din incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” din Capitală și‑a sărbătorit miercuri, 26 octombrie 2022, hramul, „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”. Sfânta Liturghie a fost
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este ocrotitorul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” și atmosfera de mare sărbătoare se simte deja în gospodăriile din muzeu. Creatori populari din
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” (MNS) a scos din lada sa de zestre bogăția și frumusețea Crucii în cadrul unei expoziții, intitulată simplu „Crucea”. Astfel, vizitatorii au ocazia să
În ultima duminică din luna septembrie se sărbătorește Ziua Satului Românesc, eveniment instituit prin Legea nr. 44/2020, cu scopul de a fi apreciat și promovat satul românesc. Astfel, Muzeul Național al Satului
Gospodăria casei Drăguș de la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti găzduieşte expoziția de fotografie „Acasă, la origini”, care prezintă prima etapă de cercetare a portului
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București a avut loc sâmbătă, 17 septembrie 2022, o procesiune cu racla ce adăpostește fragmente din cinstitele moaște ale Sfinților Eustație, ale soției
Cea de-a VIII-a ediție a expoziției „Chioșcul de ziare”, dedicată presei de limbă română din jurul granițelor, este găzduită de Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Evenimentul este
Banca Națională a României și Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” prezintă expoziția temporară „Monedă și costum. Reprezentări ale portului tradițional în numismatica modernă românească”.
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” organizează în perioada 8-9 septembrie Târgul de Sfânta Maria. Evenimentul își propune să recompună atmosfera târgurilor de altădată din satul românesc în
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” a organizat, la sfârșitul săptămânii trecute, cea de-a doua ediție a târgului de miere. Evenimentul a oferit vizitatorilor întâlniri cu apicultori, ateliere
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” organizează, în perioada 6-7 august, a doua ediție a Târgului de miere - Retezatul stupilor. Apicultori veniți din toată țara vor vorbi despre beneficiile mierii ș
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” (MNS) și Asociația pentru Promovarea Istoriei și Artei Medievale „Lupus Dacus” organizează, în perioada 25-29 iulie 2022, cea de-a treia ediție a Taberei
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” (MNS) găzduiește ediția a XI-a a expoziției Concursului național „Icoana ortodoxă - lumina credinței”, organizată de Patriarhia Română, în parteneriat cu
Pe 11 iulie s-a dat startul taberei de creație „Vara pe uliță” de la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”. Ceremonia de deschidere a avut loc pe scena Dumitra, unde copiii înscriși au făcut
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” organizează vineri, 24 iunie, evenimentul „La porțile soarelui. De Sânziene la Muzeul Satului”, care aduce în prim-plan tradițiile și obiceiurile acestei zile:
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” organizează, de 1 iunie, ateliere de creație unde copiii vor învăța să decoreze turtă dulce, să picteze, să modeleze lutul și să confecționeze zmee.
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” are loc expoziţia „Tinerețe fără bătrânețe”, o incursiune prin istoria de 86 de ani a muzeului, care începe cu campaniile monografice ale echipelor