Soborul Catedralei Patriarhale a mers astăzi, 24 decembrie 2024, în Ajunul Crăciunului, în procesiune cu icoana Nașterii Domnului la Reședința Patriarhală. Preoții, diaconii și psalții lăcașului de rugăciune au fost întâmpinați de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în Salonul Sfinților Români.
Expoziția „Icoana ortodoxă - lumina credinței” la Muzeul Satului din București
Pe parcursul acestui an s-a desfășurat cea de-a 12-a ediție a Concursului Național „Icoana ortodoxă - lumina credinței”, organizat de Sectorul cultură, pictură și restaurare, componenta pictură, și Sectorul teologic-educațional, ale Patriarhiei Române. Lucrările premiate în cadrul concursului au fost expuse vineri, 24 noiembrie, la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București, unde vor putea fi admirate până la data de 31 decembrie.
Aflat la a 12-a ediție, concursul și-a propus să promoveze arta bisericească autentică și pictorii iconari care demonstrează o abordare plastică și vizuală originală, înscriindu-se între manifestările dedicate Anului omagial și comemorativ 2023. După ce au putut fi admirate la Palatul Patriarhiei în perioada 13-20 noiembrie, lucrările câștigătoare au fost expuse și la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din Capitală. Vernisajul expoziției a avut loc vineri, 24 noiembrie, în Sala „Henri H. Stahl” a instituției.
Manifestarea a fost deschisă de Aurelia Cosma, fost director al Muzeului Național al Satului din București, care a transmis un mesaj de prețuire din partea actualului manager al instituției, Paulina Popoiu, și care a afirmat: „În Postul Nașterii Mântuitorului, expoziția aceasta, încununarea unui concurs care de 12 ani se desfășoară în Patriarhia Română, este un dar pe care Patriarhia îl oferă tuturor celor care vor trece pragul Muzeului Satului. Este un dar pe care Muzeul Satului îl primește de mulți ani, pentru că a fi alături de credință și de artă reprezintă spiritul acestui neam. Expoziția din acest an are trei nuclee distincte: unul de pictură, unul de miniatură și unul de proiect desenat”.
De asemenea, le-a vorbit celor prezenți și Nicolae Hrițcu, consilier patriarhal la Sectorul cultură, pictură și restaurare al Administrației Patriarhale, care a prezentat specificul și scopul organizării acestei ediții a concursului național de pictură: „Evenimentul la care ne regăsim este unul cu tradiție în sfera artelor bisericești și se bucură pentru al cincilea an consecutiv de sprijinul Muzeului Național al Satului «Dimitrie Gusti» din București, un partener de nădejde, care ne oferă posibilitatea de a împărtăși aceste valori autentice în mediul cultural actual. Această ediție se integrează în tematica Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice și a Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești, iar prin cele trei secțiuni abordate sunt readuse în atenția publicului teme referitoare la iconografia sfinților imnografi, precum și la importanța slujirii cântăreților bisericești în viața liturgică a Bisericii. Pentru a participa la acest concurs, autorii lucrărilor au fost încurajați să nu realizeze simple copii, ci să sintetizeze într-un limbaj propriu diferite epoci ale picturii bizantine. Rezultatul muncii lor se concretizează în această expoziție ce reunește un număr de 22 de lucrări de înaltă calitate artistică și tehnică și care reflectă caracterul viu și dinamic al artei religioase în Biserica Ortodoxă Română”.
În continuare, a fost organizată o masă rotundă în cadrul căreia au fost analizate lucrările din expoziție, cu participarea autorilor acestora, a reprezentanților juriului și a altor specialiști în domeniu.