Pe 19 decembrie a.c., la Palatul Patriarhiei a avut loc vernisajul concursului „Icoana din sufletul copilului“, ediţia a XVI-a. În cadrul manifestării s-a desfăşurat şi serbarea „Colinda sfântă din sufletul copiilor la Naşterea Domnului“. PF Părinte Patriarh Daniel a remarcat diversitatea frumuseţii din costumul popular românesc purtat de urători, pe lângă frumoasele icoane şi colinde, spunând că prin toate acestea se „exprimă sufletul românesc şi sensibilitatea credinţei“.


