Laudatio la decernarea titlului de „Doctor Honoris Causa” Preafericitului Părinte Patriarh Daniel

În Aula "Mihai Eminescu" a Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, a avut loc astăzi, 15 octombrie, festivitatea decernării titlului de Doctor Honoris Causa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel de către Universitatea ieşeană. La decernarea titlului de Doctor Honoris Causa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a fost citit un "Laudatio" de către Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei:

LAUDATIO

Preafericirii Sale Dr. Daniel Ciobotea,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel s-a născut în data de 22 iulie 1951, în satul Dobreşti, comuna Bara, judeţul Timiş, fiind cel de-al treilea copil în familia distinsului învăţător Alexie şi Stela Ciobotea. A urmat şcoala primară în satul natal (1958-1962), gimnaziul în localitatea Lăpuşnic, judeţul Timiş (1962-1966), iar cursurile liceale în oraşul Buziaş şi în Municipiul Lugoj, Liceul "Coriolan Brediceanu" (1966-1970). Experienţa anilor de liceu a fost decisivă pentru opţiunile viitoare ale formării Preafericirii Sale, datorită competenţei profesorilor şi, mai ales, datorită entuziasmului cu care aceştia îşi îndeplineau vocaţia de dascăli.

După examenul de bacalaureat s-a înscris, prin concurs, la Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1970-1974), unde obţine şi titlul de licenţiat în Teologie, disciplina Noul Testament.

În perioada 1974-1976 a urmat cursurile de doctorat la Institutul Teologic Universitar Ortodox din Bucureşti sub îndrumarea părintelui profesor Dumitru Stăniloae.

Datorită calităţilor intelectuale şi a dorinţei de a-şi îmbunătăţi cunoştinţele teologice, doctorandul de atunci Dan Ilie Ciobotea a obţinut o bursă de studii în străinătate, mai întâi pentru doi ani, la Facultatea de Teologie Protestantă a Universităţii de Ştiinţe Umane din Strasbourg (Franţa) şi apoi, pentru alţi doi ani, la Facultatea de Teologie Catolică a Universităţii "Albert Ludwig" din Freiburg im Breisgau (Germania). În cadrul pregătirii doctorale la aceste două Universităţi de prestigiu, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel s-a bucurat de îndrumarea unor cunoscuţi profesori de teologie protestantă şi catolică precum Gerard Siegwalt, André Benoit şi Karl Lehmann. Primul doctorat în Teologie l-a obţinut, în iunie 1979, la Universitatea din Strasbourg, cu calificativul maxim, în urma susţinerii tezei cu titlul: Reflection et vie chrétiennes aujourd'hui. Essai sur le rapport entre la théologie et la spiritualité (424p.). Al doilea doctorat l-a obţinut la Institutul Teologic Universitar Ortodox din Bucureşti, în octombrie 1980, cu teza: Teologie şi spiritualitate creştină. Raportul dintre ele şi situaţia actuală.

În referatul de evaluare critică şi de prezentare a tezei, Părintele profesor academician Dumitru Stăniloae, remarca următoarele: "prin informaţia ei bogată, prin maturitatea spirituală ce iradiază din coerenţa, din înţelegerea, din logica şi echilibrul expunerii, lucrarea îl impune pe autor ca pe o speranţă luminoasă a teologiei noastre".

În cadrul ceremoniei academice ce a urmat susţinerii tezei, acelaşi părinte profesor a spus: "Examenul tezei a dovedit comisiei de examinare că are în faţa sa un candidat bine pregătit, bine informat şi mai ales pătruns de dorinţa şi râvna de a trăi o viaţă teologică de adâncime duhovnicească. Nouă asemenea oameni ne trebuie, oameni care să trăiască în învăţătura Bisericii noastre […]".

Timpul a dovedit că intuiţia profesorului de vocaţie şi a părintelui duhovnicesc a avut o dimensiune profetică şi a marcat conştiinţa teologică a tânărului doctor în Teologie Dan Ilie Ciobotea.

După susţinerea tezei de doctorat la Bucureşti, a candidat şi obţinut un post de profesor la Institutul Ecumenic din Bossey, Geneva (Elveţia) pe care l-a onorat cu competenţă şi responsabilitate timp de opt ani (1980-1988), timp în care a fost şi profesor asociat la Facultăţile de Teologie din Geneva şi Freibourg (Elveţia). În ultima perioadă a activităţii profesorale de la Geneva a fost şi director adjunct al Institutului Ecumenic din Bossey.

În anul 1987 se va întoarce în ţară şi va intra în viaţa monahală, la Mănăstirea Sihăstria, judeţul Neamţ, cu numele Daniel, avându-l ca îndrumător şi duhovnic pe Părintele Arhimandrit Ilie Cleopa. În data de 14 august 1987 a fost hirotonit ierodiacon şi în data de 15 august 1987 a devenit ieromonah.

În anul 1988 a fost numit de către Patriarhul Teoctist Consilier Patriarhal, Coordonator al Sectorului "Teologie contemporană şi dialog ecumenic". În acelaşi an a devenit conferenţiar la catedra de Misiune creştină a Institutului Teologic Universitar din Bucureşti.

După schimbările petrecute în cadrul societăţii româneşti, determinate de evenimentele din decembrie 1989, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a fost chemat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să-şi asume noi responsabilităţi în cadrul reorganizării activităţii şi misiunii Bisericii într-un nou context istoric şi politic.

Astfel, a fost ales episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei şi hirotonit arhiereu în data de 4 martie 1990. În luna iunie, acelaşi an, a fost ales Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. În această calitate, în perioada 1990-2007, a desfăşurat o bogată activitate pastoral-misionară, academică, culturală, socială şi ecumenică. A reprezentat Biserica Ortodoxă Română în forurile ecumenice mondiale, fiind membru al Comitetului Executiv şi Central al Consiliului Ecumenic al Bisericilor (Geneva, 1991-1998), membru al Prezidiului şi Comitetului Central al Conferinţei Bisericilor Europene (din 1997) şi Vicepreşedinte al celei de a II-a Adunare Generală a Conferinţei Bisericilor Europene (Graz, 1997).

În luna septembrie 2007, în urma trecerii la Domnul a Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist, Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales în funcţia de Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei, Locţiitor al Tronului Cezareii Capadociei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

În exercitarea slujirii de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a înţeles necesitatea zidirii de noi biserici, restaurarea celor existente, înfiinţarea de aşezăminte sociale, medicale, economice, media, şi nu în ultimul rând culturale şi educaţionale. Din cele cu caracter educaţional şi cultural amintim: Facultatea de Teologie Ortodoxă; Seminariile Teologice de la Iaşi, Agapia, Botoşani, Dorohoi şi Piatra Neamţ; Şcolile teologice-sanitare post-liceale de la Iaşi şi Piatra Neamţ; Centrul Cultural-pastoral de la Durău; Centrul mitropolitan de cercetări T.A.B.O.R. din Iaşi; Biblioteca "Dumitru Stăniloae"; Institutul social-pastoral: Sf. Nicolae" din Iaşi; Institutul cultural-misionar Trinitas; Centrul de conservare şi restaurare a patrimoniului religios "Resurrectio".

Evident că, în cadrul acestui moment festiv, nu ne-am propus să facem o evaluare a impactului deosebit, pe care aceste proiecte pastorale şi misionare l-a avut în conştiinţa publică românească, dar mai ales în sufletul credincioşilor Bisericii noastre.

Ceea ce ne-am propus să subliniem este relaţia specială pe care Preafericirea Sa a avut-o pe timpul slujirii ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei cu Facultatea de Teologie "Dumitru Stăniloae" şi, prin aceasta, cu Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi. Primul gând care l-a însoţit la Iaşi, când a fost ales mitropolit, a fost reînfiinţarea Facultăţii de Teologie Ortodoxă, care, deşi a fost cofondatoare a Universităţii, a trecut, de-a lungul timpului, prin mai multe răstigniri.

Prezenţa unei facultăţi de Teologie la Iaşi, afirma Preafericirea Sa Părintele Patriarh în cuvântul rostit la instalare, "va contribui la apropierea şi cooperarea dintre Biserică şi Universitate, dintre credinţă şi cultură, atât pe plan naţional, cât şi pe plan ecumenic sau internaţional".

Această mărturisire a devenit, pentru mitropolitul de atunci, program de lucrare efectivă întru care s-a angajat cu întreaga fiinţă, pătrunsă de modestia şi evlavia profundă a spaţiului moldav, dar şi de rigoarea spirituală, onestitatea intelectuală şi entuziasmul creator al personalităţilor culturale de aici. Aşa se face că, la 15 octombrie 1990, într-o atmosferă solemnă, de adâncă bucurie, s-au redeschis porţile noii Facultăţi de Teologie.

Dorind să evidenţieze importanţa şi semnificaţia spirituală a evenimentului, Preafericirea Sa a subliniat, în cuvântul de deschidere oficială a cursurilor, rolul şi vocaţia unei Facultăţi de Teologie în mediul universitar. Cunoscând foarte bine activitatea didactică şi de cercetare din multe facultăţi de Teologie din ţară şi străinătate, dar şi relaţia lor cu viaţa liturgică şi sacramentală a Bisericii, Preafericitul Părinte Patriarh a sesizat că, în ultimul timp, teologia universitară a devenit mai mult o ştiinţă despre Dumnezeu şi mai puţin o comuniune în rugăciune cu El. Această mutare de accent în reflecţia teologică riscă să submineze din interior vocaţia specifică pe care învăţământul teologic o are în cadrul învăţământului universitar. De aceea, fără să conteste caracterul ştiinţific al teologiei, Părintele Patriarh afirma că "Teologia este "ştiinţă", dar o ştiinţă cu totul aparte în spaţiul Universităţii. Ea este ştiinţa originii şi finalităţii lumii, susţinută de iubirea lui Dumnezeu". Datorită acestui fapt, "Teologia este ştiinţa bucuriei netrecătoare".

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel consideră că un teolog nu poate face teologie decât în stare de bucurie. Dar bucuria de a face teologie nu se identifică cu plăcerea sau cu simpla dorinţă de a-L cunoaşte pe Dumnezeu. Ca în toate ştiinţele "bucuria adevărată este bucuria roadelor. Orele multe de laborator pentru oricare savant sunt parte componentă din pregătirea bucuriei pe care o are când realizează ceva. În acest sens Facultatea de Teologie trebuie să aibă în vedere sporirea bucuriei, mai ales în vremea noastră când lumea a pierdut sensul bucuriei. Teologia trebuie să deschidă sufletul omenesc spre Dumnezeu - izvorul bucuriei. Dacă nu suntem conştienţi de acest lucru nu vom înţelege lumea căreia trebuie să-i slujim şi care este întristată. Să aducem speranţă unde e deznădejde; iubire şi comuniune unde este dezbinare şi ură; demnitate unde demnitatea umană a fost uitată sau desconsiderată".

Aceste gânduri ale Preafericitului Părinte Patriarh Daniel ne dezvăluie intensa sa preocupare pentru formarea unei conştiinţe teologice responsabile şi deschise creator spre lume. Teologia nu trebuie să fie o sumă de concepte şi propoziţii învăţate mecanic, ci o experienţă existenţială. De aceea ea trebuie să aibă trei dimensiuni fundamentale: duhovnicească, pastorală şi misionară.

Teologia trebuie să aibă o dimensiune duhovnicească

Teologia academică s-a născut în Biserică şi a fost călăuzită de credinţa şi experienţa duhovnicească a creştinilor. De aceea, la Facultatea de Teologie "cursurile nu vor începe niciodată înainte de a merge Ia biserică, de a face acea "lucrare de laborator" care e întâlnirea cu Dumnezeu în rugăciune. [...] Nimeni nu poate învăţa pe alţii dacă nu cunoaşte el însuşi ceea ce învaţă, dacă nu trăieşte întâlnirea cu Dumnezeu în rugăciune. Şi câtă bucurie nu se află în textele rugăciunilor Bisericii alcătuite de sfinţi! Sfinţii Părinţi spuneau: "Dacă eşti teolog roagă-te". Toate ştiinţele au ca obiect de studiu diferite domenii, "dar studiul teologiei este însuşi Dumnezeu şi iubirea Sa pentru lume. Şi Dumnezeu nu poate fi cunoscut decât în stare de rugăciune, de comuniune cu El".

Aşadar, în concepţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel nu poate exista teologie fără rugăciune. Aceasta face parte integrantă din programul de învăţământ şi din formarea celor care studiază teologia. Aşa cum nu se poate concepe respiraţie fără aer, la fel nu se poate concepe teologie adevărată fără rugăciune. Rugăciunea reîmprospătează conştiinţa reflexivă a teologului şi pregăteşte sufletul pentru slujirea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Scepticismul modern a făcut tot ce era posibil pentru a diminua importanţa rugăciunii şi, cu toate acestea, oamenii credincioşi găsesc timp să se roage, pentru că rugăciunea corespunde unei necesităţi spirituale. De aceea, spunea Părintele Patriarh, "se aşteaptă astăzi de la teologia ortodoxă să fie şi mai mult o teologie a rugăciunii, a experienţei duhovniceşti pe care au avut-o sfinţii. Se aşteaptă ca aprofundarea spiritualităţii ortodoxe să aducă un nou spor efortului ecumenic de refacere a unităţii creştine, o reînduhovnicire a teologiei europene, care a devenit o ştiinţă mai mult cerebrală şi mai puţin existenţială şi duhovnicească".

Teologia trebuie să aibă o dimensiune pastorală

Reaşezarea teologiei academice în orizontul rugăciunii şi al experienţei duhovniceşti are ca scop reînnoirea activităţii pastorale a Bisericii, pentru a putea răspunde nevoilor urgente ale credincioşilor de astăzi. În acest sens Părintele Patriarh consideră că a fi preot al timpului tău este o cerinţă impusă de slujirea mântuitoare a Bisericii în contexte şi vremuri diferite. De pildă, nu poţi fi specialist în teologia secolului IV fără să te preocupe problemele zilelor noastre, nevoia de mântuire şi sfinţire a creştinilor de azi.

De aceea, teologia în dimensiunea sa pastorală "înseamnă a hrăni spiritual pe om, ţinând seama de foamea sa existenţială şi materială, de suferinţele şi problemele sale concrete. O teologie pastorală aplică principiile credinţei ţinând seama de persoane şi de situaţii concrete, diverse şi noi. Ea promovează redescoperirea valorii infinite a fiinţei umane. Teologia este pastorală când se exprimă ca o răspundere sfântă pentru viaţa şi mântuirea fiecărui om".

Teologia trebuie să aibă o dimensiune misionară

Pentru ca dimensiunea pastorală a teologiei să se poată realiza deplin, trebuie să fie însoţită şi de dimensiunea ei misionară. Pentru Preafericitul Părinte Patriarh Daniel aceasta înseamnă, în primul rând, grija de a transmite lumii iubirea lui Hristos. "Secularizarea modernă se manifestă şi ca o slăbire a credinţei şi a vieţii spirituale. Mulţi dintre oamenii zilelor noastre au uitat rugăciunea sau au pierdut practica ei ritmică. Mulţi dintre ei nu sunt necredincioşi, dar se roagă foarte puţin sau deloc. Ei nu neagă existenţa lui Dumnezeu, dar au uitat sau nu ştiu cum să-L întâlnească în rugăciune. Deci teologia trebuie să ajute pe oameni să poată simţi că Dumnezeu îi iubeşte. Teologia este chemată să ajute fiecare fiinţă umană care poartă chipul lui Dumnezeu să-şi descopere posibilităţile de dialog şi comuniune cu Cel al Cărui chip îl poartă, dar şi cu semenii, cu ceilalţi oameni. În acest sens teologia va fi ştiinţa mântuirii oamenilor, deci şi a neamului nostru. Teologia în dimensiunea sa misionară este o ştiinţă a vindecării sufletelor bolnave de înstrăinare şi neîncredere, de lipsa de experienţă a prezenţei lui Dumnezeu în viaţa zilnică. Teologia este deci o ştiinţă a vindecării de izolare prin promovarea iubirii şi întrajutorării frăţeşti, ce derivă din credinţă. Astfel poporul lui Dumnezeu, obştea credincioşilor, îşi recapătă legătura cu cerul şi armonia sufletească".

În această gândire a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel descoperim prezenţa implicită a unui diagnostic al societăţii româneşti în ansamblul său, care în perioada comunistă totalitară a fost supusă unor mari frustrări şi constrângeri ideologice prin violarea sistematică a drepturilor umane fundamentale. Teologia academică prin cele trei dimensiuni ale sale poate să contribuie la restaurarea şi înnoirea societăţii româneşti. Ea va reuşi acest lucru în măsura în care se va deschide spre marile probleme care frământă azi lumea şi "în măsura în care va lua în serios evlavia şi rugăciunea poporului, tradiţia sa creştină aproape bimilenară. Numai aşa va putea aduce ea ceva ziditor pentru Apus şi celelalte Biserici creştine. Şi vom şti să primim de la ele, cu discernământ, ceea ce e autentic şi bun. Deci condiţia deschiderii spre universal este adâncirea şi fructificarea darurilor noastre proprii...".

Aceste reflecţii teologice, timp de aproape două decenii au rodit frumos în Facultatea de Teologie Ortodoxă şi în spaţiul universitar ieşean, prin dialogul pe care Preafericirea Sa l-a întreţinut cu comunitatea academică ieşeană şi oamenii de cultură ai Iaşului. Atenţia pe care Părintele Patriarh a acordat-o mediului universitar s-a arătat şi prin invitarea la Iaşi a unor personalităţi teologice şi academice de excepţie precum: Patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului; Prea Fericitul Hristodulos, Arhiepiscopul Atenei şi al întregii Elade; Eminenţa Sa Cardinalul Karl Lehmann, Preşedintele Confederaţiei Episcopilor Romano-Catolici din Germania, care au primit şi titlul de Doctor Honoris Causa ai Universităţii noastre. Prezenţa lor în comunitatea academică ieşeană a fost şi o expresie vizibilă a recunoaşterii de care se bucura Preafericitul Părinte Patriarh în mediul bisericesc şi universitar, naţional şi european.

Această recunoaştere s-a concretizat, în timp, în numeroase distincţii şi premii acordate în ţară şi în străinătate, dintre care amintim:

- Doctor Honoris Causa al Universităţii Catolice "Sacred Heart", Fairfield, Connecticut, S.U.A. (2003).

- Premiul "Pro Humanitate" acordat de Fundaţia Europeană pentru Cultură "Pro Europa" (din Freiburg im Breisgau), Berlin, Germania (2002).

- Doctor Honoris Causa al Institutului de Teologie Ortodoxă "Saint Serge" din Paris (2009).

- Membru de onoare al Academiei Române, 19 decembrie 2007.

- Doctor Honoris Causa al multor Universităţi din ţară: Universitatea de Arte "George Enescu" din Iaşi (2006), Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu (2008), Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia (2008), Universitatea din Oradea (2010) şi altele.

Opera teologică a Preafericitului Părinte Patriarh este diversă şi cuprinzătoare. Ea abordează temele majore ale teologiei contemporane, promovează dialogul dintre teologie şi cultură, în general, dialogul dintre teologie, filozofie şi ştiinţă, în special. O prezentare mai detaliată a cărţilor, studiilor şi articolelor publicate de Părintele Patriarh se află în mapa de prezentare. Ea se concretizează într-un număr de 13 cărţi, dintre care una în limba engleză şi una în limba franceză; peste 900 de studii şi articole în limba română; 58 de studii şi articole în limba franceză; 41 de articole în limba engleză; 22 studii şi articole în limba germană; 14 studii şi articole apărute în alte limbi (italiană, greacă etc.).

Această operă considerabilă are o deosebită valoare teologică, etică şi ecumenică.

a) Din perspectivă teologică, opera Părintelui Patriarh reflectă preocuparea sa permanentă de a păstra unitatea şi armonia dintre teologia academică şi spiritualitatea eclesială, dintre "fidelitatea faţă de Tradiţie şi receptivitatea faţă de nou, pasiunea pentru misterul Bisericii care se roagă şi mărturiseşte Adevărul integral al vieţii şi dorinţa de a sluji şi sfinţi lumea, pe care Dumnezeu o menţine prin iubirea Sa".

Din această perspectivă, Părintele Patriarh propune o teologie integrală şi integratoare, care nu exclude dialogul creator cu filozofia sau ştiinţele actuale, dar care-şi păstrează dimensiunea sa duhovnicească şi eclesială. Teologia europeană contemporană trebuie să evite atât izolarea şi marginalizarea, în mediul universitar, cât şi dizolvarea unităţii şi identităţii sale în simple discipline particulare. De aceea, în viziunea Părintelui Patriarh, Teologia, pentru a fi credibilă astăzi, trebuie să plece de la experienţa eclesială a credinţei care invită: "Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul".

b) Din perspectivă etică, opera Părintelui Patriarh Daniel este deosebit de relevantă, întrucât tratează provocările majore ale societăţii contemporane, care afectează profund demnitatea şi libertatea persoanelor şi comunităţilor umane, de la curente ideologice, până la manipulări biotehnologice sau mediatice. Pentru a răspunde acestor provocări, Părintele Patriarh propune asumarea conştientă şi responsabilă a următoarelor principii etice :

1) Crizei morale şi spirituale care se manifestă astăzi în societatea noastră secularizată trebuie să-i răspundem prin sfinţenia vieţii în comuniune cu Dumnezeu şi cu semenii.

2) Individualismului, narcisismului şi autosuficienţei societăţii secularizate trebuie să-i răspundem prin intensificarea vieţii spirituale în comunitatea locală eclesială.

3) Crizei ecologice actuale trebuie să-i răspundem prin afirmarea caracterului sacramental al creaţiei. Întreaga creaţie este " sacrament " al comuniunii dintre Dumnezeu şi oameni şi nu obiect al manipulărilor de tot felul.

4) Crizei economice şi sociale de astăzi, creştinii trebuie să-i răspundă prin afirmarea demnităţii fiecărei persoane umane, creată după chipul lui Dumnezeu.

c) Din perspectivă ecumenică, opera Preafericitului Părinte Patriarh Daniel reflectă preocuparea sa deosebită de a promova dialogul şi cooperarea între Bisericile creştine, în mod special în cadrul unor proiecte umanitare şi social-filantropice, dar şi grija permanentă de a prezenta şi apăra valorile Ortodoxiei universale în expresia lor eclesială locală. În toate forurile ecumenice internaţionale, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a prezentat valorile Ortodoxiei aşa cum au fost ele asumate şi trăite ca Adevăr în perioada Bisericii din primul mileniu creştin .

Adevărul în experienţa dinamică a credinţei din primul mileniu creştin nu se identifica cu formularea sa teoretică şi acceptarea sa pe calea argumentelor raţionale şi a erudiţiei intelectuale, ci se raporta la experienţa integrală (catolică) a vieţii creştine în Hristos şi Biserica Sa.

Această atitudine participativă faţă de Adevăr, manifestată în cadrul sinoadelor ecumenice, reflectată în operele Sfinţilor Părinţi şi întemeiată pe principiul teandric şi sinergic al vieţii în Hristos, a dat naştere, în timp, la un anumit mod creştin de a gândi şi a fi pe care Ortodoxia contemporană îl propune credincioşilor săi. Acest mod de a gândi şi a fi creştin, în viziunea Părintelui Patriarh, trebuie să se manifeste în lume "nu în maniera unei puteri dominatoare asupra umanităţii, ci ca o lucrare de slujire care eliberează de egoism şi egocentrism, de izolare, presiune şi marginalizare". În acest sens şi-au asumat vocaţia lor slujitoare toţi Părinţii Bisericii. Ei au lucrat pentru mântuirea tuturor oamenilor cu convingerea profundă că Biserica, în calitatea sa de popor al lui Dumnezeu, Trup al lui Hristos şi Templu al Duhului Sfânt, este " coloana şi temelia adevărului" (I Timotei 3, 15).

Se cuvine să precizăm, în final, că activitatea teologică a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel are şi multe alte valenţe, care nu pot fi evidenţiate pe larg în cadrul acestei scurte prezentări.

Pentru întreaga activitate teologică, pastorală şi misionară, pentru opera teologică remarcabilă, fidelă teologiei Sfinţilor Părinţi dar şi deschisă în mod creator spre lumea de azi, pentru păstrarea şi afirmarea unităţii şi demnităţii Bisericii lui Hristos şi a poporului român, pentru apărarea valorilor şi libertăţii academice în mediul universitar, pentru promovarea unui dialog onest şi responsabil în relaţiile intercreştine şi interreligioase, Senatul Universităţii " Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, în numele întregii comunităţi academice, are bucuria şi onoarea de a acorda Preafericitului Părinte Dr. Daniel Ciobotea, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, titlul de Doctor Honoris Causa.