Pentru cititorul obișnuit cu textele Sfinților Părinți, dar și pentru orice căutător sincer al sensului existenței umane, se conturează cât se poate de firesc convingerea că există o iconomie a mântuirii
Pentru cititorul obișnuit cu textele Sfinților Părinți, dar și pentru orice căutător sincer al sensului existenței umane, se conturează cât se poate de firesc convingerea că există o iconomie a mântuirii
La praznicul Rusaliilor, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a săvârşit Sfânta Liturghie, urmată de slujba Vecerniei plecării genunchilor, în Catedrala Episcopală din Caransebeș, alături de un sobor de
La sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a fost prezent în mijlocul credincioșilor timișoreni, săvârșind Sfânta
De sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt (Rusaliile), duminică, 7 iunie 2020, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a săvârşit Sfânta Liturghie la Schitul Drăgeşti, ce aparţine de Mănăstirea Ra
Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt a fost serbat la Catedrala Arhiepiscopală din Roman prin oficierea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, urmată de
La Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile), credincioşi în număr mare au participat la Sfânta Liturghie săvârşită de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, la Biserica
În Duminica Pogorârii Sfântului Duh, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie la
La praznicul Rusaliilor, Sfânta Liturghie arhierească a fost săvârşită la Sibiu la un Altar de vară amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala `Timotei
La 50 de zile după Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, Biserica a prăznuit Pogorârea Duhului Sfânt. Cu acest prilej, ierarhi din Mitropolia Munteniei şi Dobrogei au săvârşit Sfânta Liturghie şi Vecernia specială, „a plecării genunchilor”, şi au rostit cuvinte de învăţătură în care au arătat importanţa teologică şi istorică a acestei sărbători.
Zis-a Domnul: Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine. Dacă M-ați fi cunoscut pe Mine, și pe Tatăl Meu L-ați fi cunoscut; dar de acum Îl cunoașteți pe El și L-ați și
Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile) Ioan 7, 37-53; 8, 12 În ziua cea din urmă - ziua cea mare a sărbătorii -, Iisus a stat între ei şi a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vină
Turnura evenimentelor din ultimele luni ne arată că dinamismul societății în care trăim este, adeseori, imprevizibil. Idei precum repetarea unei carantine sau izolări la domiciliu în fiecare an, până în 2030,
Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt este una dintre cele mai importante sărbători ale Bisericii și are diferite denumiri care să descrie în parte cele ce se întâmplă în sufletul omului atunci când acesta
La 50 de zile după Învierea Domnului, credincioșii ortodocși au sărbătorit Pogorârea Sfântului Duh sau Rusaliile, zi în care a fost constituită în chip văzut Biserica lui Hristos. La mănăstirea ilfoveană Cernica, Sfânta Liturghie și Vecernia specială, a plecării genunchilor, au fost săvârşite în ziua praznicului de către Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal. Cuvântul de învăţătură a fost rostit la finalul slujbei de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care a subliniat faptul că Duhul Sfânt ne oferă atât darul înfierii sau al filiaţiei duhovniceşti, dar şi darul învierii.
Condac 1: Veniți toți credincioșii să preaslăvim pogorârea Sfântului Duh. Cel Care din sânurile Tatalui a purces asupra Apostolilor, acoperind ca și cu niște ape pămantul de cunoștința lui Dumnezeu și
Negrăită este bucuria inimilor care primesc Duhul Sfânt, întrucât nu doar în ziua a 50-a după Înviere Biserica este plină, după cum spun Sfinții Părinți din veacurile primare, de Preasfânta Treime, sub
Unul dintre popasurile importante ale vieţii bisericești de la Dunărea de Jos este pelerinajul anual organizat cu ocazia praznicului Sfintei Treimi la Mănăstirea Buciumeni din judeţul Galaţi, care îşi serbează
Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile) Ioan 7, 37-53; 8, 12 În ziua cea din urmă − ziua cea mare a sărbătorii −, Iisus a stat între ei şi a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să
Rostite în plină epocă de opresiune comunistă, reflecțiile teologice ale marelui teolog misionar și predicator rus Alexandre Schmemann (1921‑1983) ascultate la postul de radio Liberty îmbărbătau mii de suflete
Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile) Ioan 7, 37-53; 8, 12 În ziua cea din urmă − ziua cea mare a sărbătorii −, Iisus a stat între ei şi a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să
La 50 de zile după Paști, Biserica Ortodoxă sărbătorește Duminica Pogorârii Sfântului Duh sau a Cincizecimii. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârșit duminică, 4 iunie, Sfânta Liturghie la


