Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, i‑a conferit duminică, 10 martie, academicianului Leon Dănăilă, renumit medic neurochirurg, cea mai înaltă distincție eparhială a Arhiepiscopiei Ar
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, i‑a conferit duminică, 10 martie, academicianului Leon Dănăilă, renumit medic neurochirurg, cea mai înaltă distincție eparhială a Arhiepiscopiei Ar
Centrul de zi şi recuperare pentru copii cu dizabilităţi mintale „SIMBA”, cu o capacitate de 76 de locuri, a fost inaugurat, miercuri, 21 februarie, pe strada Tudor Vladimirescu nr. 8‑10, municipiul Arad, ca
La sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, 30 ianuarie, Catedrala Mitropolitană din Timișoara, cel mai mare lăcaș de cult din partea de vest a țării, a
Mitropolitul Moldovei, Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, a fost sărbătorit astăzi, 26 ianuarie, de un numeros sobor de arhierei, preoți și diaconi, la Catedrala Mitropolitană din Iași, lăcașul pe care l‑a
În Sala festivă a Centrului eparhial din Arad s‑au desfăşurat sâmbătă, 20 ianuarie, lucrările Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Aradului. Lucrările au fost precedate, conform rânduielii, de slujba de
La Centrul eparhial din orașul Arad a avut loc joi, 18 ianuarie, Sinaxa monahală a starețior și starețelor mănăstirilor și schiturilor din Arhiepiscopia Aradului. Sinaxa s‑a bucurat de prezenţa
În ziua pomenirii Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei - făcătorul de minuni, la Catedrala Episcopală din Deva a fost sărbătorit hramul de iarnă. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost
Ziua de 7 decembrie a avut o importanță deosebită pentru credincioșii argeșeni, Biserica noastră pomenind‑o pe Sfânta Muceniță Filofteia. Cu această ocazie, noua Catedrală Arhiepiscopală din municipiul
Clericii și credincioșii din cuprinsul Arhiepiscopiei Aradului s‑au aflat sâmbătă, 2 decembrie, în duh de rugăciune cu ocazia împlinirii a 39 de ani de arhipăstorire la Arad a Înaltpreasfințitului Părinte
Ziua de cinstire a Sfântului Apostol Andrei, primul Apostol al lui Hristos, ocrotitorul spiritual al municipiului Galaţi şi al Eparhiei Dunării de Jos, dar şi al întregii Românii, reprezintă pentru clericii şi
La Centrul eparhial din Caransebeș s-a desfășurat joi, 23 noiembrie, ședința de lucru a Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Banatului. Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului,
La Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, din capitala Banatului, s‑a desfășurat în perioada 5‑7 noiembrie simpozionul „Istorie, Cultură și Spiritualitate în Banat”, ediția a II‑a. Tema din
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, împreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Aradului, au binecuvântat duminică lucrările de renovare de la
Anul universitar 2023‑2024 a fost deschis printr‑o serie de manifestări organizate la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad și la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea”. La invitația dr.
Credincioșii Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de Mir” din satul Conop, Protopopiatul Lipova, județul Arad, au avut duminică, 24 septembrie, bucuria duhovnicească de a‑i primi în mijlocul
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, împreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop‑vicar al aceleiași eparhii, au slujit joi, 14 septembrie, Sfânta Liturghie la hramul
Joi, 14 septembrie, în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, mii de credincioși din toate părțile Banatului au venit la Catedrala Mitropolitană din Timișoara, pentru a cinsti cu evlavie, smerenie și rugăciune pe ocrotitorul Banatului.
Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a binecuvântat luni, 4 septembrie 2023, paraclisul cu hramurile „Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavriil” și „Sfântul Ioan
De sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, 20 iulie 2023, a avut loc hirotonirea întru arhiereu a părintelui arhimandrit Paisie Teodorescu, ales Episcop‑vicar patriarhal de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu titulatura „Sinaitul”, în ședința de lucru din 4 iulie 2023. Slujba hirotoniei a avut loc în Catedrala Patriarhală și a fost săvârșită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de ierarhi membri ai Sfântului Sinod. Rânduiala chemării candidatului la treapta arhieriei a avut loc miercuri seara, tot la Catedrala Patriarhală.
La Catedrala Patriarhală din București a fost săvârșită miercuri seară, 19 iulie 2023, slujba de ipopsifiere a părintelui arhimandrit Paisie Teodorescu, Episcop-vicar patriarhal ales. Prin această rânduială
În prima zi a Postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad a avut loc cursul festiv de absolvire a celei de a 29‑a promoții a instituției de