Pentru școlile de teologie arădene, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” și Seminarul Teologic Ortodox, ziua de cinstire a Sfinților Trei Ierarhi, 30 ianuarie, a fost un moment de aleasă
Pentru școlile de teologie arădene, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” și Seminarul Teologic Ortodox, ziua de cinstire a Sfinților Trei Ierarhi, 30 ianuarie, a fost un moment de aleasă
Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit duminică, 25 ianuarie, Sfânta Liturghie, împreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, în Biserica,,Intrarea Domnului în Ierusalim”, din Parohia Arad-Grădişte II, județul Arad. Din sobor au făcut parte protosinghelul Emanuel Cucu, de la Mănăstirea Feredeu; preotul Gheorghe Lehaci, consilier eparhial; preotul paroh dr. Vasile Cucu; arhidiaconul Cristian Petruț și diaconul Darius-Lucian Cioară, conform arhiepiscopiaaradului.ro.
În sala festivă a Centrului eparhial din Arad s-au desfășurat pe 17 ianuarie lucrările Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Aradului, organismul deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice și patrimoniale ale eparhiei.
De Crăciun, 25 decembrie, la Catedrala Arhiepiscopală din Arad, Sfânta Liturghie a fost săvârșită în prezența IPS Părinte Arhiepiscop Timotei de către PS Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, înconjurat de un sobor de slujitori.
De Ziua Națională, 1 Decembrie, la Catedrala Arhiepiscopală din Arad, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi. În cadrul Sfintei Liturghii a avut loc hirotonia întru diacon a teologului Laurențiu-Mihai Pingică. De asemenea, diaconul Beniamin Lușca a fost hirotonit întru preot pentru Parohia Craiva, Protopopiatul Ineu, județul Arad. Cu prilejul Zilei Naționale a României au fost înălțate rugăciuni de mulțumire și binecuvântare pentru poporul român.
În ziua praznicului Intrării în biserică a Maicii Domnului, 21 noiembrie, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, împreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al aceleiași eparhii, au fost prezenți în mijlocul obştii monahale şi al pelerinilor de la Mănăstirea Hodoş-Bodrog pentru a prăznui hramul bisericii vechi (1370). Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, înconjurați de un ales sobor de slujitori. În cuvântul de învățătură, intitulat ,,Împlinirea făgăduinţei”, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a spus că templul Vechiului Testament, în alcătuirea sa, prefigurează Biserica Mântuitorului, Trupul Său tainic al cărui Cap este. Răspunsurile liturgice au fost date de obștea mănăstirii.
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, împreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, înconjurați de un sobor de slujitori, au sfinţit vineri, 7 noiembrie, piatra de temelie a Centrului de educare și recuperare împotriva adicțiilor „Sfântul Ilarion Felea”, ce va fi construit în comuna Vladimirescu, județul Arad.
În ziua pomenirii Sfinților Mărturisitori Ardeleni, marți, 21 octombrie, s‑au împlinit patru ani de la trecerea la cele veșnice a vrednicului de pomenire Episcop Gurie Georgiu, întâiul Arhipăstor și ctitor al
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, au săvârșit duminică, 19 octombrie, slujba de târnosire a noii biserici a Parohiei Vladimirescu 2 din Protoieria Arad, având hramul „Nașterea Maicii Domnului”.
Preoții de la parohiile arondate Protopopiatului Arad au participat luni, 6 octombrie, la conferința semestrială ce a avut loc în aula Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” a Universității
Duminică, 5 octombrie 2025, în Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad a avut loc proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea. Sărbătoarea a început în ajun, cu slujba Privegherii, săvârşită de clerici cadre didactice de la şcolile arădene. În Duminica a 19-a după Rusalii, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, împreună cu un impresionant sobor de arhierei, preoţi şi diaconi.
În ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, mii de credincioși din toate părțile Banatului au venit la Catedrala Mitropolitană din Timișoara pentru a cinsti cu evlavie, smerenie și rugăciune pe ocrotitorul Banatului.
Mănăstirea Timișeni din localitatea Șag, județul Timiș, și-a serbat hramul vineri, 29 august, la sărbătoarea Tăierii capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului; Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului; Preasfințitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului. Sărbătoarea a fost încununată de prezența moaștelor Sfântului Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova, care au fost așezate spre închinare în incinta așezământului monahal.
La biserica ortodoxă din satul arădean Șiria, localitatea natală a scriitorului Ioan Slavici, a avut loc duminică, 17 august, un eveniment comemorativ prilejuit de împlinirea a 100 de ani de la trecerea acestuia la Domnul, eveniment la care au luat parte trei ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.
Marți, 5 august, când Biserica noastră l-a prăznuit cu mare cinste pe Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț și-a cinstit ocrotitorul. Sfânta Liturghie de hram a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu un sobor de ierarhi, preoți și diaconi.
Pentru Episcopia Caransebeșului, sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, 20 iulie, a fost deosebit de înălțătoare în acest an, deoarece a avut loc proclamarea locală a canonizării Sfântului Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova, după ce acest sfânt mărturisitor a fost trecut în rândul sfinților de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române împreună cu alți 15 mărturisitori din secolul al 20-lea.
Ceremonia proclamării locale a canonizării Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț a avut loc în Duminica a 4-a după Rusalii, 6 iulie, la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Râmeț, în Arhiepiscopia Alba Iuliei. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de un sobor de ierarhi. Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a subliniat că Sfântul Dometie a fost „omul lui Dumnezeu, a fost om cu harisme. Personal am constatat că era văzător cu duhul”, amintindu-şi o întâmplare din anul 1972.
În ziua de pomenire a Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii municipiului Deva, 29 iunie, la Catedrala Episcopală din oraș credincioşii au participat la hramul de vară și la slujbele săvârșite cu această ocazie.
Clericii și credincioșii Catedralei Vechi a Aradului au sărbătorit în zilele de 23 și 24 iunie hramul ,,Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, precum și împlinirea a 160 de ani de la zidirea acesteia.
Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou, călăuzitor spre mântuire al credincioșilor, a fost pomenit luni la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, lăcaș binecuvântat de peste 400 de ani prin prezența sfintelor sale moaște. Prăznuirea ocrotitorului a fost prilej de comuniune duhovnicească pentru sucevenii și pelerinii din alte zone ale țării care au participat la Sfânta Liturghie și s-au bucurat de sărbătoare împreună cu 5 ierarhi ai Bisericii noastre.
Duminică, 1 iunie 2025, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, au oficiat slujba de resfințire a bisericii din cartierul Moara Grecilor din municipiul Vaslui. Cu acest prilej, lăcașul de cult ocrotit de Sfântul Nicolae a primit ca hramuri și „Nașterea Maicii Domnului” și „Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic”.


