Crucea-monument de pe Muntele Mic a adunat și anul acesta arhierei, preoți, diaconi, autorități centrale, județene, locale, civile și militare, precum și numeroși credincioși la sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci. Pelerinajul organizat de Episcopia Caransebeșului încă din anul 2006 a adus multă bucurie duhovnicească tuturor celor care au ales ca sâmbătă, 14 septembrie, să se alăture la nevoința procesiunii de la intrarea în stațiunea Muntele Mic, până la cota de 1.670 metri, unde se află crucea-monument ridicată pentru eroii bănățeni.


