În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Sărbătoarea isihastă a Mănăstirii Lainici
În fiecare an, sărbătoarea de la 6 august ne reaminteşte evenimentul descoperirii slavei dumnezeiești a Mântuitorului Iisus Hristos înaintea ucenicilor, petrecut pe Muntele Tabor. Cu această ocazie, Mănăstirea Lainici a îmbrăcat veşmânt de sărbătoare, prin prezența unui impresionant sobor de ierarhi.
Sfânta Liturghie a fost săvârşită marți la Altarul de vară al Mănăstirii Lainici de pe defileul Jiului, județul Gorj, de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului; Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului; Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei; Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților; Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria; Preasfinţitul Părinte Nectarie de Bretania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale, și Preasfinţitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Răspunsurile la strană au fost date de membrii Grupului psaltic „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” al Catedralei Mitropolitane din Craiova. La slujbă a fost prezentă și Laura Popescu, ambasadoarea României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
La finalul slujbei, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Irineu, au fost înmânate patru racle cu părticele din sfintele moaşte ale Sfântului Irodion de la Lainici către următoarele parohii: Parohia Mătăsari II din Arhiepiscopia Craiovei; Parohia „Sfânta Sofia” din Arhiepiscopia Bucureștilor; Parohia Văleni I din Episcopia Slatinei și Romanaților; Parohia Leicești din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului. Gramatele au fost citite de către părintele Dan Camen, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Craiovei. Din partea părintelui arhim. Ioachim Pârvulescu, starețul Mănăstirii Lainici, parohiile au primit în dar racla de lemn sculptat unde au fost așezate sfintele moaște.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu a prezentat momentele importante ale descoperirii slavei dumnezeiești a Mântuitorului Hristos pe muntele Taborului: „Înainte de răstignirea Sa pe cruce, Mântuitorul le-a arătat că El este cu adevărat Dumnezeu, de o ființă cu Tatăl și că Tatăl Îl mărturisește: «Acesta este Fiul Meu cel iubit, pe Acesta să-L ascultați». Această descoperire dumnezeiască trebuia să fie într-un loc deosebit, în prezența Apostolilor Ioan, Iacov și Petru, care să fie martorii unei descoperiri cu totul deosebite și unice în istoria lumii. Pe un munte înalt i-a ridicat pe cei trei Apostoli și acolo înaintea lor S-a schimbat la Față, adică Și-a schimbat cu totul înfățișarea acoperită pe care o avea mai înainte. Fața Domnului a strălucit mai mult decât soarele și hainele s-au făcut mai albe decât lumina. Dacă Sfinții Apostoli au putut să-L vadă pe Mântuitorul Hristos pe muntele Tabor, de bună seamă că omul a fost făcut de Dumnezeu capabil pentru aceste vederi. Schimbarea la Față a Mântuitorului Hristos este un eveniment unic, dar în același timp care se prelungește în istoria Bisericii prin toți sfinții lui Dumnezeu. În această haină omenească, Moise Îl vede pe Mântuitorul Hristos, Care este Același cu Care a vorbit pe muntele Sinai când a primit Tablele Legii. Moise este prezent lângă Mântuitorul Hristos, împreună cu prorocul Ilie, Moise ca reprezentant al Legii, iar Ilie ca reprezentant al celor care Îl urmează pe Mântuitorul Hristos”.