Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, s‑a aflat duminică în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Somova, județul Tulcea, unde a săvârșit Sfânta
Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, s‑a aflat duminică în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Somova, județul Tulcea, unde a săvârșit Sfânta
Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a împlinit vineri, 2 februarie, 30 de ani de la hirotonia sa întru arhiereu. Evenimentul a fost aniversat prin rugăciune la Catedrala
În Episcopia Tulcii s‑au desfăşurat în zilele de 23 şi 25 ianuarie lucrările Consiliului eparhial, respectiv ale Adunării eparhiale ale Episcopiei Tulcii. Joi, 25 ianuarie, la Biserica „Sfântul Grigorie
Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Casian” din Tulcea a marcat anticipat, luni, 22 ianuarie, împlinirea a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române din 24 ianuarie 1859, printr‑o activitate
Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din mai multe parohii tulcene, s‑a aflat miercuri, 17 ianuarie, în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfântul
Cu prilejul sărbătorii „Cinstirea lanţului Sfântului Apostol Petru”, 16 ianuarie, Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a oficiat Sfânta Liturghie în Capela „Sfinții Apostoli Petru şi
Ziua Culturii Naționale și „Ziua Mihai Eminescu - 174 de ani de la naștere” au fost serbate luni și la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Casian” din Tulcea printr‑o activitate cultural‑artistică
Sala de ședințe a Centrului eparhial al Episcopiei Tulcii a găzduit joi, 11 ianuarie, prima întrunire din acest an a preoților parohi din municipiul Tulcea, sub președinția Preasfințitului Părinte Visarion,
La Biserica „Sfântul Gheorghe” (cu ceas) din Tulcea, una dintre cele mai vechi din municipiu, s‑a desfășurat marți, 19 decembrie, concertul de colinde „Hristos se naște slăviți‑L!” organizat de către
La Casa de Cultură din orașul Isaccea, județul Tulcea, s‑a desfășurat săptămâna trecută un concert de colinde la care a luat parte și Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii. „Seara de
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și‑a sărbătorit duminică, 17 decembrie, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Proroc Daniel. Cu prilejul zilei onomastice, Preafericirea Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în
Colegiul Național „Spiru Haret” din Tulcea a găzduit marți, 12 decembrie, o activitate extracurriculară organizată de Sectorul învățământ și activități cu tineretul din cadrul Episcopiei Tulcii în
Duminică, 10 decembrie, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, s‑a aflat din nou la Tălmaciu, localitatea sa de suflet, în istorica biserică a Sfântului Ierarh Nicolae, construită în 1942, în anii
Credincioșii Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Măcin, județul Tulcea, au trăit duminică, 3 decembrie, momente de aleasă bucurie. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Pă
Ziua de cinstire a Sfântului Apostol Andrei, primul Apostol al lui Hristos, ocrotitorul spiritual al municipiului Galaţi şi al Eparhiei Dunării de Jos, dar şi al întregii Românii, reprezintă pentru clericii şi
Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a poposit duminică, 19 noiembrie, în mijlocul credincioșilor Filiei Rândunica a Parohiei Lăstuni, județul Tulcea, unde a săvârșit Sfânta Liturghie,
Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârșit marți, 21 noiembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în paraclisul de iarnă al mănăstirii tulcene Saon, care
În contextul serbării Zilei Dobrogei, profesorii și elevii Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Casian” din Tulcea au organizat miercuri, 15 noiembrie, o manifestare cultural‑artistică, în cadrul
Ziua Dobrogei a fost marcată în orașul Tulcea, mai ales că anul acesta s-au împlinit la 14 noiembrie 145 de ani la la unirea Dobrogei cu România. Un ceremonial militar-religios a avut loc la Monumentul
La Tulcea s‑au desfăşurat luni, 13 noiembrie, în ziua de pomenire a Sfântului Ioan Gură de Aur, lucrările conferinţei semestriale a preoţilor din Episcopia Tulcii dedicată Anului comemorativ al imnografilor ș
Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, s‑a aflat miercuri, 8 noiembrie, în mijlocul credincioşilor din Parohia Cerna, Protopopiatul Niculiţel, județul Tulcea, săvârșind Sfânta Liturghie cu