Sfântul Mina a trăit pe vremea lui Diocleţian şi Maximian (286- 305) şi era din Egipt, creştin cu credinţa, iar cu slujba ostaş din ceata tribunului Firmilian, aflându-se cu trupa sa în cetatea Cotiani din Frigia. În întreg Imperiul Roman, creştinii erau aspru pedepsiţi cu chinuri şi cu moarte pentru credinţa lor. Atunci, fericitul Mina, nesuferind să vadă cinstindu-se rătăcirea păgânească şi închinarea la idolii cei fără suflare, a lepădat ostăşia şi s-a dus în munţi, în pustie, vieţuind mai bine cu fiarele sălbatice decât cu un popor care nu-l cunoaşte pe Dumnezeu. După multă vreme, în cetatea Cotiani s-a făcut praznic mare în cinstea zeilor păgâni. Deci, Sfântul Mina, umplându-se de râvnă pentru Dumnezeu, a venit în cetate şi L-a propovăduit cu mult curaj pe Hristos Iisus Mântuitorul. Pentru aceasta a fost prins şi dus înaintea lui Arghirisc dregătorul, care a poruncit să fie bătut cu vergi şi târât prin cioburi ascuţite. L-au frecat apoi cu gheme de păr aspru, fără milă, l-au ars cu făclii şi l-au tras pe roată. Dar Dumnezeu îşi întărea Mucenicul care, rămânând nestrămutat în credinţă, striga că nu se va lepăda de Hristos. Pentru aceasta, închinătorii la idoli i-au tăiat capul Sfântului Mina. Fragmente din sfintele sale moaşte se află şi în Bucureşti, la biserica ce îl are ca ocrotitor (Biserica „Sfântul Mina”-Vergu, Protopopiatul Sector 3 Capitală).