Biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina”-Vergu, Paraclis Patriarhal, din Protopopiatul Sector 3 Capitală, și-a sărbătorit luni, 11 noiembrie 2024, ocrotitorul spiritual. Sfânta Liturghie a fost săvârșită cu acest prilej de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Sărbătoarea hramului a început încă din ajun, când racla ce adăpostește un fragment din cinstitele moaște ale Sfântului Mina a fost purtată în procesiune în jurul bisericii și a fost așezată spre închinarea credincioșilor în baldachinul special amenajat în apropierea lăcașului de cult. Bucuria acestui praznic a fost una deosebită, dat fiind că se împlinesc 150 de ani de când Sfântul Mare Mucenic Mina ocrotește, prin moaștele sale, biserica și întreaga ei comunitate.
A doua zi, în ciuda vremii nefavorabile, nenumărați credincioși bucureșteni și pelerini sosiți din alte zone ale țării au așteptat cu răbdare, chiar și câteva ceasuri, pentru a se închina moaștelor și a cere mijlocirea sfântului grabnic ajutător al celor păgubiți. În interiorul lăcașului de rugăciune, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, alături de care s-a rugat un sobor de slujitori din care au făcut parte: părintele paroh Gheorghe Ispas; părintele Costin Spiridon, consilier patriarhal; părintele Zaharia Matei, de la Biserica Așezămintele Brâncovenești - Domnița Bălașa, Paraclis Patriarhal; părintele Florin-Iulian Scuturoiu de la Biserica Domnească „Sfântul Anton”-Curtea Veche, Paraclis Patriarhal, precum și alți clerici.
În cuvântul de învățătură rostit, ierarhul a evidențiat faptul că sângele martirilor, mai ales al celor uciși pentru Hristos în perioada de început a marilor persecuții, printre care se numără și Sfântul Mare Mucenic Mina, a dus la sporirea credinței și la înmulțirea membrilor Bisericii: „Ziua de astăzi ne prilejuiește pomenirea unui martir și, în același timp, a ocrotitorului unei cunoscute biserici din București, un ocrotitor al celor aflați în suferință, în pagubă, în întristări și în boală. Mai presus de toate, ziua aceasta ne prilejuiește întâlnirea cu unul dintre prietenii mărturisitori ai Mântuitorului Iisus Hristos. Cu un astfel de prilej ne aducem aminte de cuvintele Mântuitorului: «Dacă M-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, și pe al vostru îl vor păzi» (Ioan 15, 20) și: «Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul să și-l pună pentru prietenii săi. Voi sunteți prietenii Mei dacă faceți ceea ce vă poruncesc» (Ioan 15, 13-14). Aceasta este cea mai înaltă iubire, arătată nu prin vorbe, nu prin proiecte, ci prin sângele vărsat de martiri pentru Mântuitorul în întreaga istorie a Bisericii și mai ales în perioada de început, în vremea unei cumplite persecuții care a durat două veacuri și jumătate. Această sărbătoare ne aduce aminte și de cuvintele Profetului Isaia care, în capitolul 53 al Cărții sale, ne spune că «El a luat asupră-Și durerile noastre și cu suferințele noastre S-a împovărat. (...) Prin rănile Lui noi toți ne-am vindecat» (vv. 4-5). Aceste cuvinte le pot mărturisi toți martirii care au suferit chinuri cumplite, care au fost dați în mâinile dușmanilor cuvintelor Evangheliei, în arene, în piețe publice, în stadioane și în alte locuri în care L-au mărturisit pe Mântuitorul. Suferințele lor cumplite, pe care uneori nici nu le putem pronunța, arată că ei toți s-au vindecat cu rănile Mântuitorului Hristos. În perioada persecuțiilor, începute odată cu un împărat crud, care i-a acuzat pe nedrept pe creștini la Roma, și terminate în anul 313 prin edictul care a acordat libertate Bisericii, vreme de două veacuri și jumătate a curs foarte mult sânge. Părinții Bisericii au spus că în acea perioadă au curs pâraie de sânge de la mulțimea creștinilor ale căror nume și număr nu le cunoaștem cu exactitate. Au fost atât de mulți, încât actele martirice i-au reținut doar pe unii dintre ei, în general pe cei foarte cunoscuți, apreciați sau bogați din epoca respectivă. Ceilalți au fost trecuți cu vederea, dar nu și de Dumnezeu. Chiar dacă numele lor nu s-au păstrat, iar amintirea lor a rămas doar în anumite zone și pentru o perioadă limitată de timp, Biserica îi pomenește pe toți. Mulțimea aceasta de mucenici este marea comoară a Bisericii, iar sângele vărsat atunci a dus la sporirea credinței. Biserica a fost foarte întărită în vremea mărturisirii lor și plină de bucurie în această mărturisire. Este foarte greu de înțeles și de explicat pentru lumea de astăzi și pentru potrivnicii Bisericii bucuria celor care mergeau la martiriu, la moarte. De aceea, martirii reprezintă cel mai înalt model de dăruire în slujirea Mântuitorului. (...) Pentru cei care vin aici, la Biserica Sfântului Mina, un lăcaș cunoscut în București de aproape două secole, viața sfântului ocrotitor și rugăciunile care îi sunt închinate sunt îndeobște cunoscute. Sfântul Mare Mucenic Mina s-a bucurat de o cinstire deosebită nu doar în patria lui, în Egipt, ci în toată lumea creștină. Martiriul lui s-a petrecut cu puțini ani înainte de Edictul de la Milan, din 313. Tăria și dragostea lui față de Mântuitorul l-au făcut să prefere martiriul în locul altor avantaje care se risipesc foarte repede, mai ales că acesta era soldat în armata imperială, provenea dintr-o familie nobilă și se bucura de nume bun”.
La finalul slujbei, părintele paroh Gheorghe Ispas i-a mulțumit Preasfinției Sale pentru slujire și binecuvântare, oferindu-i un frumos buchet de flori.
Părintele paroh ne-a vorbit în încheiere despre momentul aniversar al lăcașului din centrul Capitalei: „Biserica noastră adăpostește un fragment din moaștele Sfântului Mare Mucenic Mina din 1874, după cum afirmă documentele istorice. În 2024 se împlinesc, așadar, 150 de ani de când cinstitul odor a fost adus aici, și ne bucurăm de o asemenea prezență și ocrotire a Sfântului Mina. Moaștele au fost aduse aici în urma unei minuni cu o icoană a Sfântului Mina care s-a petrecut în anul 1847. În anul acela a fost un mare incendiu în Capitală, când au ars peste 12 biserici, printre care și biserica ctitorului Stelea. Aceasta a ars în întregime, însă a rămas intactă, la catafalc, această icoană a Sfântului Mina. Cei care au stins incendiul au dus icoana la Mitropolie, iar mitropolitul de atunci a decis să fie dusă într-un paraclis voievodal, care se socotește că ar fi biserica în care ne aflăm acum, ctitorie a Ancuței Brâncoveanu”.
.jpg)
