În cadrul eparhiilor din Mitropolia Munteniei şi Dobrogei au continuat campaniile de sprijinire a persoanelor aflate în situaţii de risc social şi medical. Sub coordonarea centrelor eparhiale şi prin implicarea
În cadrul eparhiilor din Mitropolia Munteniei şi Dobrogei au continuat campaniile de sprijinire a persoanelor aflate în situaţii de risc social şi medical. Sub coordonarea centrelor eparhiale şi prin implicarea
Peste 1.200 de persoane, la care se adaugă beneficiarii aflați în grija Sectorului social-filantropic şi misionar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, au fost sprijinite în perioada de pandemie de
Arhiepiscopia Alba Iuliei a oferit, până în prezent, sprijin în valoare de 1.670.000 de lei pentru mii de persoane afectate de epidemia provocată de noul coronavirus. Două proiecte eparhiale cu scopul de a
Protopopiatul Reghin, în parteneriat cu Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia - Filiala Reghin, Parohia „Sfânta Treime” - Reghin şi Fundația Regală Margareta a României, a desfășurat în luna mai o
De la începutul răspândirii noului coronavirus în România și până la încheierea stării de urgență, în 15 mai, prin implicarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, clerul monahal și de mi
În perioada stării de alertă decretate de autorităţi, eparhiile continuă proiectele de sprijinire a persoanelor vulnerabile prin donarea de echipamente medicale, alimente şi produse de igienă, necesare traiului z
În contextul pandemiei actuale, Parohia Ortodoxă Arad-Micalaca Nouă din municipiul Arad, prin implicarea preoților Marian Neagoe și Adrian Bara, sprijiniți de credincioși și alți binefăcători, a ajutat
La inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, Eparhia Târgoviștei a cheltuit în perioada 12-17 mai 2020 suma de 77.052 de lei, în cadrul unor
În eparhiile ortodoxe române din diasporă, activităție bisericești încep să se desfășoare în condiții normale, cu respectarea regulilor de prevenire a infectării cu noul coronavirus. Acolo unde au permis reg
Una dintre prevederile legislative aplicate în perioada stării de alertă, decretată pe teritoriul ţării noastre după încheierea perioadei de urgenţă, este folosirea măştii de protecţie facială în
Centrele eparhiale şi parohiile sprijină în continuare un număr mare de persoane vulnerabile, asigurându-le cele necesare: hrană caldă, alimente neperisabile, produse de igienă şi de strictă necesitate. De
În perioada stării de urgență, determinată de pandemia de COVID-19, 15 martie - 14 mai 2020, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, prin Sectorul social-filantropic și misionar și Asociația Femeilor Ortodoxe din
În perioada de criză pe care țara noastră o traversează din cauza epidemiei de COVID-19, Arhiepiscopia Sibiului, prin Departamentul de asistență socială, Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu, cele zece
Continuă eforturile de sprijinire a tuturor categoriilor de persoane afectate de noua pandemie. Bătrânii, persoanele singure, nevoiaşe şi familiile cu mulţi copii primesc cele necesare traiului de zi cu zi, în
În ultima perioadă, parohiile românești din diasporă au trebuit să se adapteze situației provocate de pandemie. Astfel, deși credincioșii nu au putut participa la slujbele Bisericii, filantropia a fost
Parohia Hărțăgani din Protopopiatul Brad a oferit marţi, 12 mai, un sprijin Casei familiale pentru copii cu dizabilități și Centrului specializat pentru copii cu dizabilități din municipiul Hunedoara.
Parohiile Protopopiatului Petroșani din Episcopia Devei şi Hunedoarei au desfășurat luni, 11 mai, noi activități sociale, oferind alimente și hrană caldă beneficiarilor centrelor sociale și azilurilor din
Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena”- Chișcăreni, județul Botoșani, păstorită de părintele Vasile Viorel Florea, a desfășurat în această perioadă un proiect misionar-filantropic
În luna aprilie, parohiile din Protopopiatul Piatra Neamț s-au mobilizat și au oferit pachete cu produse, hrană caldă și medicamente familiilor și persoanelor vulnerabile, precum și cadrelor medicale de la Spit
Prin grija și suportul material al celor patru protopopiate din Episcopia Oradiei, al preoților de la parohii și al Asociației Filantropia a Episcopiei Oradiei s-au achiziționat 70 de dispozitive electronice, în
În perioada stării de urgență, eparhiile s-au mobilizat pentru a ajuta persoanele afectate direct și indirect de pandemie, dar și pentru a sprijini spitalele și instituțiile sociale. Arhiepiscopia Tomisului a