În Biserica „Nașterea Domnului” a Parohiei Micălaca Veche 2 din Arad a poposit duminică, 21 iulie, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, care a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat
În Biserica „Nașterea Domnului” a Parohiei Micălaca Veche 2 din Arad a poposit duminică, 21 iulie, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, care a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a participat duminică la Sfânta Liturghie săvârșită de către un sobor de preoți și diaconi în Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime”
Duminica Sfinților Români a fost prilej de bucurie duhovnicească pentru biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Lipova, unde Sfânta Liturghie a fost săvârșită de trei ierarhi ai Bisericii noastre: Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei, şi Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului.
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a răspuns duminică, 30 iunie, invitației obștii schitului Sfinților Apostoli Petru și Pavel din localitatea Moneasa, județul Arad.
Înființat 23 martie 2009, Corala Catedralei Arhiepiscopale „Sfânta Treime” din Arad a împlinit anul acesta 15 ani de funcționare, desfășurând în acest răstimp o activitate variată, sub bagheta diaconului
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a poposit duminică, 16 iunie, în Parohia Mâsca, județul Arad, și a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială ce a împlinit 300 de ani de la
În fiecare an, în ziua de 4 iunie, clericii și credincioșii din Eparhia Aradului trăiesc clipe de aleasă sărbătoare, prilejuită de aniversarea zilei de naștere a Înaltpreasfințitului Părinte Timotei,
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, împreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Aradului, au săvârșit duminică, 26 mai, slujba de târnosire
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit marți, 21 mai, Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Micalaca Veche 2 din orașul Arad, se arată pe arhiepiscopiaaradului.ro.
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit duminică, 19 mai, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Biserica „Sfântul Apostol Andrei” a Parohiei
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a poposit duminică, 12 mai, în Parohia Iratoșu, județul Arad, unde a săvârșit slujba de sfințire a picturii din pridvorul bisericii. Chiriarhul a
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a poposit luni, 6 mai, în Catedrala istorică a Aradului. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi ai
În cetatea Aradului, noaptea Sfintelor Paști a fost binecuvântată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei, care a venit în mijlocul preoților și credincioșilor Catedralei Arhiepiscopale „Sfânta Treime”. Slujba Învierii Domnului, denumită Utrenia Învierii, a fost săvârșită, potrivit tradiției, cu o procesiune în jurul catedralei, iar apoi, cu Evanghelia, stihurile Paștilor, Ectenia mare, cuvântul de învățătură praznical al Sfântului Ioan Gură de Aur și predica Înaltpreasfinției Sale, în partea superioară a treptelor sfântului lăcaș. După acest moment, în catedrală, au urmat cântarea Canonului Învierii și sfințirea pâinii speciale numită „Paști” și oferită apoi credincioșilor prezenți.
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit, în Duminica Floriilor, Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din orașul Arad, înconjurat de soborul
Credincioșii din Podgoria Aradului au participat marți, 23 aprilie, la Mănăstirea Feredeu din Protopopiatul Lipova, județul Arad, la Sfânta Liturghie. Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului,
Duminică, 21 aprilie, a fost un moment de bucurie pentru credincioșii Parohiei Vasile Goldiș, Protopopiatul Ineu, județul Arad, întrucât în mijlocul comunității s‑a aflat Înaltpreasfințitul Părinte
În Duminica Sfintei Cruci, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a fost prezent în mijlocul obştii monahale de la Mănăstirea „Sfântul Simeon Stâlpnicul”, Arad‑Gai, județul
Miercuri, 3 aprilie, în zi aniversară, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Arad a organizat o conferință de presă la sediul inspectoratului, str. Jandarmeriei nr. 1, din localitatea Vladimirescu, județul Arad, și
La Catedrala Arhiepiscopală din Arad, prima duminică a Sfântului și Marelui Post a fost o sărbătoare a comuniunii și mărturisirii Ortodoxiei. Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei a săvârșit
Credincioșii Parohiei Nadăș, Protopopiatul Ineu, județul Arad, l‑au primit în mijlocul lor duminică, 17 martie, pe Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, care a binecuvântat capela
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, i‑a conferit duminică, 10 martie, academicianului Leon Dănăilă, renumit medic neurochirurg, cea mai înaltă distincție eparhială a Arhiepiscopiei Ar


