Timp de aproape 2.000 de ani, medicina a fost strâns legată de religie. Se poate spune chiar că la origine medicina a fost sacerdotală, servită de oameni ai Bisericii, care erau în acelaşi timp şi doctori. Rolul
Timp de aproape 2.000 de ani, medicina a fost strâns legată de religie. Se poate spune chiar că la origine medicina a fost sacerdotală, servită de oameni ai Bisericii, care erau în acelaşi timp şi doctori. Rolul
Duminica a 29-a după Rusalii (a celor 10 leproși) Luca 17, 12-19 În vremea aceea, intrând Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece bărbați leproși, care au stat departe și care au ridicat glasul, zicând:
Cinstirea deosebită de care se bucură Maica Domnului în lumea creştină s-a concretizat nu doar în numărul mare de ctitorii şi sărbători închinate ei, ci şi sub forma unor cântări sau rugăciuni speciale,
Sărbătoarea Maicii Domnului din Vinerea Luminată, închinată unui izvor din preajma Constantinopolului, este doar un nou prilej de a ne aduce aminte de puterea rugăciunii şi mijlocirii Preasfintei Născătoare de
Biserica Ortodoxă s-a aflat ieri, 17 iulie, în Duminica a 4-a după Rusalii (a Sfinților Părinți de la Sinodul al IV-lea Ecumenic). Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat la Sfânta Liturghie,
Duminica a 2‑a din Post (a Sfântului Grigorie Palama) (Vindecarea slăbănogului din Capernaum) (Mc. 2, 1‑12) În vremea aceea, intrând iarăşi Iisus în Capernaum, după câteva zile s‑a auzit că
Ce poate face suferinţa mai uşor de purtat...? Cine îl poate ajuta, în zbuciumul de fiecare zi, pe omul modern să ducă mai uşor greul şi neajunsurile cotidianului...? Mângâierea şi alinarea, cine le poate
Sfântul Cuvios Gheorghe din Drama este un sfânt din epoca contemporană, el a viețuit între anii 1901 și 1959, şi de aceea mai este cunoscut şi cinstit ca „Noul Mărturisitor din Drama”. În cadrul ședinței
Mijlocul lui Brumărel ne prilejuiește întâlnirea cu Sfânta Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. Zeci de mii de pelerini își îndreaptă pașii către capitala Moldovei spre a se închina la moaștele „mult folositoarei”, orașul Iași devenind, preț de aproape o săptămână, unul dintre cele mai mari centre de pelerinaj din lumea ortodoxă. Ani de-a rândul, cu acest binecuvântat prilej, fiind rânduit la racla Sfintei, am văzut cum „marea” de rugători, purtând în inimi credința neclintită în ajutorul Sfintei Parascheva, își pleca genunchii cu toată evsevia înaintea sicriului cu odorul cel neprețuit, hăruit de Dumnezeu cu darul neputrezirii.
Sfântul Efrem cel Nou este un sfânt cunoscut de puţin timp de credincioşii ortodocşi din România, purtând numele „Grabnic ajutător în toate nevoile“. Deşi a trăit în
Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina, făcătorul de minuni, pomenit astăzi, este cinstit de la an la an de tot mai mulţi români. La noi, Sfântul Nectarie a devenit cunoscut abia prin anii '90,
Majoritatea pelerinajelor în Grecia au în itinerarul lor oprire la Biserica Sfintei Paraschevi din Valea Tembi. Aici, credincioşii se închină la icoana şi moaştele Sfintei Paraschevi aflate în biserica săpată în stâncă, iar apoi coboară, prin tunelul din vecinătatea bisericii, la izvorul sfintei, care este vindecător de boli. Pelerinii de pretutindeni, şi mai ales cei greci, au evlavie la Sfânta Muceniţă Paraschevi, care a trăit în secolul al II-lea.
Pe drumul asemănării cu Dumnezeu, omul „căzut“ este chemat să pună început. Neîncetat. Tăcerea buzelor, paza ochilor, a auzului şi a minţii de stimulul păcatului sunt trepte primare
Sfinţii Părinţi, fie că vorbim aici de Sfântul Ioan Gură de Aur, de Sfântul Vasile cel Mare sau de Sfântul Simeon Noul Teolog, au fost întotdeauna convinşi că lucrarea preoţească este incomparabil
Rolul comunităţii rugătoare în Taina Sfântului Maslu a fost uitat în Occident, odată cu rezervarea acestei slujbe liturgice doar celor bătrâni şi bolnavi. Taina Maslului a început să fie săvârşită
Vindecarea, suferinţa, îmbătrânirea şi moartea sunt realităţi cu care orice cadru medical se confruntă zilnic. Deşi traversăm o perioadă dificilă, şcoala românească de medicină este una din cele mai bune
Dat în folosinţă la 1 ianuarie 1757, Spitalul "Sfântul Spiridon" din Iaşi rămâne în istoria sistemului sanitar românesc ca fiind una dintre primele unităţi medicale înfiinţate în Ţările Române.
Există în România foarte mulţi preoţi de caritate care îşi desfăşoară activitatea în diverse unităţi laice şi care au în vedere păstorirea credincioşilor ortodocşi din ţară. Pastoraţia misionară
Rugăciunile către Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul sunt astăzi, în ziua prăznuirii sale, mai intense ca oricând. Credincioşii de pretutindeni se închină sfintelor sale moaşte din Eghina (Grecia), dar şi
Încă din copilărie, oamenii caută bucuria şi, totuşi, nu de puţine ori ar putea observa, la o analiză atentă, că au nevoie de un anumit grad de disconfort pentru a-şi menţine un echilibru interior.
Praznicul Izvorului Tămăduirii sărbătorit ieri de Biserica Ortodoxă a adunat la Mănăstirea Bistriţa din judeţul Neamţ peste 2.000 de credincioşi din toată Moldova. Sfânta Liturghie a fost oficiată de


