Sărbătoarea sfântului care a scăpat Bucureștiul de ciumă

Sfântul Visarion s-a născut în anul 1490 în satul Pili din Grecia Centrală, din evlavioșii și dreptcredincioșii părinți Sotirios și Maria, care i-au oferit o aleasă educație. La vârsta de 10 ani pleacă din localitatea Pili la Trikala, unde-și avea reședința Mitropolitul de Larisa, Marcu. Intrând sub ucenicia bătrânului Mitropolit Marcu, acesta îl trimite la desăvârșirea învățăturii, iar la vârsta de 16 ani este tuns în monahism, primind numele de Visarion, în cinstea Mitropolitului Visarion, care a păstorit orașul Larisa înaintea Mitropolitului Marcu.

La doar 16 ani, când a primit cinul monahal, tânărul Visarion ducea o viață încununată cu virtuțile smereniei, ascultării, neagonisirii, petrecându-și viața în priveghere, postire și rugăciune. La vârsta de 26 de ani a fost hirotonit diacon, iar la scurt timp a primit harul preoției.

În anul 1517 a fost învrednicit de harul arhieriei, fiind hirotonit arhiereu pe seama Episcopiei de Elasona din apropierea orașului Larisa. Dar din pizma diavolului manifestată prin lucrarea celor pe care trebuia să-i păstorească, Sfântul Visarion este nevoit să nu ocupe niciodată scaunul episcopal de Elasona, retrăgându-se lângă părintele său duhovnicesc, Mitropolitul Marcu al Larisei, pe care l-a îngrijit și l-a slujit până la trecerea sa la Domnul. În anul 1521, Sfântul Visarion urcă pe tronul Episcopiei de Stagon, unde păstorește turma cea cuvântătoare a lui Dumnezeu până în anul 1527, când, după moartea părintelui său duhovnicesc, ajunge Mitropolit al Larisei. În același timp a rămas și locțiitor de Episcop al Episcopiei Stagon până în august 1529.

A păstorit Mitropolia Larisei până în anul 1540, când a trecut la Domnul, în ziua a 15-a a lunii septembrie. Cinstirea sa se mai face în Duminica Samarinencei, la ctitoria sa de la Dusikon și în orașele din apropiere pe care le-a păstorit în timpul vieții. Primul Sinaxar și primele imnuri liturgice ce au alcătuit slujba sfântului au fost compuse destul de devreme, în anul 1552, de Pahomie Rusanu, fapt ce denotă recunoașterea sa ca sfânt la scurt timp de la trecerea sa la Domnul.

Descoperirea sfintelor moaște

În anul 1798, mormântul său împrăștia o mireasmă de nedescris, însă atunci când el a fost deschis a fost găsit gol, sfintele moaște fiind furate de un agarean și vândute în Franța, unui creștin apusean. Din fericire a fost găsit cinstitul cap al sfântului, care se păstrează în mănăstirea sa și este cinstit ca un izvor de daruri și tămăduiri revărsate celor care aleargă la el în rugăciune.

Vrednic păstor și ajutător în vremurile de prigoană

Ca păstor de suflete, Sfântul Visarion a avut o bogată activitate filantropică, pastorală și socială pe cuprinsul mitropoliei sale și nu numai. Păstorind la începuturile perioadei turcocrației, perioadă foarte grea pentru grecii rămași printre turcii care ocupaseră toate ținuturile Greciei de astăzi, Sfântul Visarion a răscumpărat și a redat libertatea foarte multor greci, care erau luați slugi în casele turcilor sau erau închiși pentru opoziția pe care o aduceau Porții. Sfântul Visarion a ținut foarte mult la păstrarea relațiilor dintre grecii din toate regiunile, construind astfel poduri peste râurile care erau greu de trecut și amenajând drumuri ce făceau legătura între Epir și Thesalia.

Ctitor de locașuri sfinte

Chiar dacă a păstorit în perioada turcocrației, când multe biserici au fost transformate în moschei sau depozite de armament, în timpul episcopatului său, Sfântul Visarion s-a străduit să construiască locașuri de închinare și să le restaureze pe cele existente. Astfel, ca exarh și locțiitor al Episcopiei de Stagon, a restaurat și a consolidat mănăstirile existente pe stâncile de la Meteora ce se aflau în jurisdicția Episcopiei de Stagon și a construit vestita Mănăstire a Schimbării la Față a Domnului de la Dusikon, din apropierea localității Pili, unde s-a născut. A înfrumusețat această mănăstire, rânduind-o pentru viețuirea monahilor urmând regimul strict al Avatonului, prin care interzicea intrarea femeilor în incinta mănăstirii. La construirea Mănăstirii Dusikon, Sfântul Visarion a fost ajutat și de fratele său, Mitropolitul Ignatie, și de nepotul său, Neofit, care i-a urmat mai târziu în scaunul mitropolitan de Larisa. În anul 1529 călătorește la Constantinopol, dar și în Ungrovlahia, cu scopul de a aduna fonduri pentru finalizarea lucrării începute. În această mănăstire a fost înmormântat după fericitul său sfârșit, iar capul său este păstrat în biserica mănăstirii. Nepotul său, Mitropolitul Neofit de mai târziu, între 1550-1557 a dus la bun sfârșit lucrările incintei monahale, aducând pictori iscusiți de la Constantinopol, reprezentanți ai Școlii cretane, pentru a realiza pictura bisericii cu fresce de o deosebită frumusețe ce s-au păstrat până astăzi.

Sfântul Visarion a fost recunoscut ca făcător de minuni și alungător al molimelor, de aceea cinstitul său cap a fost adus în Țara Românească de mai multe ori, în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, când ciuma făcea ravagii în spațiul românesc. Pentru prima dată, moaștele sfântului au fost aduse în Ungrovlahia de domnitorul Constantin Mavrocordat, la 14 septembrie 1730. Cu această ocazie, s-au făcut privegheri în unele biserici din București și litanii pe străzile orașului în urma cărora epidemia a dispărut. Drept prinos de cinstire, Domnitorul Constantin a trimis Mănăstirii Dusikon, în dar, 150 de taleri, părinții de la Dusikon având îndatorirea să aducă capul sfântului în Țara Românească ori de câte ori va fi cuprinsă de molima ciumei. Astfel, în luna noiembrie a anului 1738, a fost adus cinstitul odor în București pentru izbăvirea de ciumă. În anul 1792, când ciuma cuprinsese aproape toate mahalalele Bucureștiului și nu numai, ci și întreg teritoriul de la nord de Dunăre, cinstitul cap al Sfântului Visarion a fost adus și depus la Mănăstirea Cotroceni, unde numeroși credincioși veneau și se închinau cerând izbăvire de boală, iar cei bolnavi se vindecau. Tot acum, din porunca domnitorului Alexandru Moruzi, sfintele moaște au fost purtate în procesiune pe străzile Bucureștilor, făcându-se slujbe de priveghere în mai multe biserici și mănăstiri din București, după care moaștele sale au fost purtate în procesiune în județele Ilfov, Teleorman, Dâmbovița și Olt. Conform anumitor însemnări din perioada respectivă, pe unde se trecea cu capul Sfântului Visarion, creștinii se rugau, primindu-l cu mare evlavie ca pe un odor de mare preț. Pentru a patra oară, sfintele moaște ale Sfântului Visarion au fost aduse la Târgoviște în anul 1796 pentru izbăvirea de boli și sănătatea poporului. În urma acestor minuni, mai multe locașuri de cult construite în aceea perioadă l-au primit ocrotitor pe Sfântul Visarion, iar pomenirea lui se face și astăzi cu mare cinste.

Locașuri de cult aflate sub ocrotirea Sfântului Ierarh Visarion

Astăzi, 15 septembrie, în București, Sfântul Visarion este prăznuit în mod deosebit în patru locașuri de cult: Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon”-Nou, Mănăstirea Schitul Măgureanu, paraclisul Mănăstirii ­Antim și Biserica „Sfântul ­Visarion”.