Sfântul Nectarie face parte din viaţa noastră

Ce poate face suferinţa mai uşor de purtat...? Cine îl poate ajuta, în zbuciumul de fiecare zi, pe omul modern să ducă mai uşor greul şi neajunsurile cotidianului...? Mângâierea şi alinarea, cine le poate picura în inimile obosite de întrebări şi căutări? Secolul XXI a adus multe facilităţi pentru omul modern, surprinzătoare şi inedite. Dar leac pentru suferinţă şi boală incurabilă n-a găsit încă. Şi totuşi, Dumnezeu prin sfinţii Săi face posibil acest lucru. Undeva, pe o mică insulă din Grecia, un monah care a trăit o viaţă cu totul deosebită aduce alinare şi mângâiere pentru greul zilelor noastre, aduce vindecare de boli incurabile şi rezolvare pentru probleme de netrecut, când gândim în limitele omeneşti.

Modul cum şi-a a­sumat încercările vieţii a făcut, peste timp, din tânărul Anastasie, ierarhul Nectarie de mai târziu, un sfânt, un „sfânt al iubirii” cum îl numesc persoanele care i-au cunoscut ajutorul. Faptele deosebite şi virtuţile sale sunt pentru noi sursă de încredere, izvor de nădejde şi curaj.

Dar cine a fost acest om care prin modul cum şi-a asumat încercările vieţii a devenit sfânt? Încercăm în viaţa noastră să urmăm modul de vieţuire al sfinţilor, căutând să ajungem la virtuţile pe care ei le-au practicat ca pe un lucru firesc. Gândim adesea la lumea noastră ca fiind separată de lumea sfinţilor, aşa cum este numită în general. Dar în fapt facem parte din una şi aceeaşi lume.

„Doctore, credeţi în Dumnezeu...?”

Să fi fost câştigarea sfinţeniei un lucru uşor pentru tânărul Anastasie, aşa cum era numit din botez Sfântul Nectarie? La o primă vedere, viaţa sa nu are nimic deosebit ori spectaculos. Asemenea oricărui om care şi-a propus căutarea lui Dumnezeu şi dobândirea mântuirii, s-a luptat cu multe greutăţi. De-a lungul vieţii, a cunoscut din plin sărăcia, lipsurile, nedreptatea, umilinţa şi boala. Dar toate acestea n-au fost pentru el decât binecuvântări care l-au condus pe drumul sfinţeniei.

Pe mulţi credincioşi Sfântul Nectarie i-a ajutat să depăşească legile firii ce par imuabile. „Doctore, credeţi în Dumnezeu...?” a fost răspunsul dat de Paraskiva din Atena atunci când a fost întrebată cum s-a vindecat de cancer. „Doctore, credeţi în Dumnezeu...? Aceasta este o minune. Am fost în insula Eghina şi m-am uns cu ulei sfinţit de la candela Sfântului Nectarie. M-am rugat fierbinte şi iată-mă...! Doctore, credeţi în Dumnezeu...?” „Într-a­devăr, numai o putere divină ar fi putut dizolva acel chist canceros. Este o minune. Văd că eşti perfect sănătoasă şi toate ana­lizele o confirmă. Mare lucru...!” a răspuns medicul. Cu adevărat mare lucru, căci multe mărturii din întreaga lume se cunosc despre lucrarea minunată a Sfântului Nectarie. A schimbat viaţa multor credincioşi care l-au căutat. Întâlnirea cu lucrarea sa minunată aduce pace, vindecare şi multă mângâiere.

O copilărie trăită în lipsuri

Cum mai ales monahii sunt cei care se roagă pentru oamenii aflaţi în nevoi, şi Sfântul Nectarie a cuprins în ruga sa întreaga lume rănită de boli şi suferinţă. „Aici s-a făcut multă rugăciune...!” repeta medicul, constatând vindecarea de cancer a unei maici din cadrul Mănăstirii „Buna Vestire” din Patmos. Repeta uimit: „Aici s-a făcut multă rugă­ciune...! A avut loc o mare minune...!” Iar după ultimele rezultate ale biopsiei s-a constatat vindecarea totală a cancerului. Cuvintele sunt prea mici pentru a surprinde dimensiunea lucrării sfântului vindecător. În timpul vieţii sale, monahul Nectarie a dobândit virtuţile treptat, prin­tr-o imensă răbdare, prin îndurarea în tăcere a umilinţelor şi a nedreptăţilor. Copil fiind, s-a luptat cu sărăcia extremă şi lipsurile, cu toate acestea, a reuşit să îşi depăşească condiţia limitată în posibilităţi, studiind cu sârg şi reuşind să îşi îndeplinească idealul său, acela de a urma Facultatea de Teologie. Mai apoi, ca monah şi preot a fost nevoit să îndure multe uneltiri viclene, atacuri sistematice ale contemporanilor invidioşi pe modestia sa jertfelnică şi pe talentul oratoric. Iar atunci când lucrurile s-au întors în bine în viaţa sa, fiind binecuvântat cu darul arhieriei, din cauza intrigilor a fost nevoit să părăsească demnitatea de Mitropolit de Pentapolis din Egipt şi să se întoarcă în Grecia, în umilință şi lipsuri. În toate aceste încercări ale vieţii, câtă nădejde să fi avut Sfântul Nectarie în purtarea de grijă a lui Dumnezeu? Şi, într-adevăr, Dum­nezeu nu l-a dezamăgit niciodată. Aşa că în insula Eghina avea să înfiinţeze o mănăstire de monahii, cu hramul „Sfânta Treime”, devenită astăzi atât de cunoscută şi căutată de credincioşi din întreaga lume.

Când a fost nedreptăţit, el a îndurat şi a tăcut

Dăruirea cu care Sfântul Nectarie săvârşea Sfânta Liturghie a fost pentru mulţi un exemplu de trăire duhovnicească. Există mărturii de la persoane cu o viaţă duhovnicească aleasă, care au văzut lucruri minunate în preajma sfântului. Una dintre monahii a relatat că, de multe ori, vedea alături de Sfântul Nectarie, în timpul Sfintei Liturghii, un tânăr strălucitor îmbrăcat în haine de militar. Era Sfântul Mina. Uneori, chiar Maica Domnului îl însoţea în slujirea sa. Fizic, atingea pământul, dar sufleteşte Sfântul Nectarie trăia liturghia cosmică în comuniune cu sfinţii lui Dumnezeu. Trăind asemenea frumuseţi, cât de rănită i-a putut fi inima de răutăţile oamenilor din jurul său? Când a fost nedreptăţit, el a îndurat şi a tăcut. Când a fost denigrat şi umilit, a plecat inima în rugăciune şi smerenie jertfelnică. Cum a reuşit să-i înţeleagă şi să-i ierte pe toţi? Avem oare şi noi această putere sufletească de a-i înţelege îngăduitor şi de a-i ierta pe cei din jurul nostru, indiferent de manifestarea lor faţă de noi? Dar Sfântul Nectarie nu a rămas la nivelul părelnic al realităţii pământeşti, ci s-a ridicat deasupra suferinţei şi a transfigurat-o în lumină. Iubindu-L cu toată fiinţa pe Dumnezeu, i-a iubit pe oameni văzând în ei chipul lui Hristos. Prin rugăciune neîncetată şi-a înfrânt dorinţele proprii, şi-a lărgit inima pentru a le face loc în ea pentru toţi, cu bune şi rele.

Ajutătorul celor din Eghina și de pretutindeni

În timpul vieţuirii sale în cadrul mănăstirii de pe insula Eghina, Sfântul Nectarie era prietenos cu toţi locuitorii insulei. De fiecare dată când trecea prin satul din vale, în prezent orăşelul Eghina, era invitat să intre şi să binecuvânteze fiecare casă. Bunicuţul, cum îl numeau localnicii, umplea casele şi inimile oamenilor cu lumină şi bucurie. Stătea de vorbă cu toată lumea, îi încuraja să înfrunte cu credinţă problemele de zi cu zi şi sărăcia, să mulţumească lui Dumnezeu şi pentru cele bune, şi pentru încercările la care erau supuşi. Unul dintre locuitorii insulei îşi aminteşte că l-a invitat să se odihnească o clipă de arşiţa zilei. Văzând lăcustele, care atacaseră măslinul din curte, Preacuviosul a făcut o rugăciune şi a însemnat copacul cu Sfânta Cruce. Lăcustele s-au ridicat şi au zburat în depărtare, formând un nor zumzăitor. Buni prieteni ai Sfântului erau şi pescarii insulei. Aceştia îi aduceau năvoadele să le binecuvânteze şi vedeau că întotdeauna după aceasta prindeau mulţi peşti. Bucuroşi, trimiteau adesea sus la mănăstire peştii cei mai frumoşi. Tot aşa, Sfântul Nectarie ne ajută în prezent şi pe noi toţi în marile sau mai micile necazuri. E prietenul tuturor, buni sau răi, credincioşi sau necredincioşi, creştini sau adepţi ai altei religii.

„Am primit o nouă viață”

„Pe mine Sfântul Nectarie m-a ajutat să mă las de droguri, de jocuri de noroc, de o lume a fantasmelor măririlor lumeşti şi de tot ce înseamnă o viaţă la limita condiţiei umane. Am venit în casa lui din Bucureşti într-un moment în care viaţa mea era egală cu moartea... Nu ştiu dacă eu l-am descoperit pe Sfântul Nectarie sau mai degrabă el a alergat în întâmpinarea mea. M-a scăpat nu doar de lumea din care făceam parte, ci mai ales m-a ajutat să mă eliberez de închisoarea întunericului din mine. Cât hău întunecat care mă chema în adâncul său fără să am puterea de a mă opune! În acea zi, în care mai întâi mă luase salvarea pentru a mă reda vieţii, la Mănăstirea Radu Vodă m-a primit cu nesfârşită iertare şi îngăduiţă Sfântul Nectarie. A pus o luminiţă în mintea şi în sufletul meu, căci nu mai vedeam decât întuneric şi disperare.” Şi de atunci, Alexandru nu a mai plecat, e nelipsit de la întâlnirea cu Sfântul Nectarie din cadrul Mănăstirii Radu Vodă din Bucureşti. „Din fericire am un umăr al Sfântului Nectarie pe care mă pot sprijini întotdeauna. Şi trebuie să merg mai departe...”

Povestea de viaţă a doamnei Stela este una cu final fericit, deoarece Sfântul Nectarie a intervenit în viaţa ei atunci când nimeni nu îi mai dădea vreo şansă să trăiască. „Eram foarte-foarte rău. Nu voiau să mă opereze, pentru că nu mai aveam nici o şansă. Timp de 3 săptămâni am stat în comă, mi s-a ţinut şi lumânarea. Dar deodată medicul a zis: «Gata! Facem operaţia.». Deşi eu eram inconştientă, familia mea a încercat, cum de fiecare dată noi încercăm imposibilul şi reuşim cu credinţa în Dumnezeu... La 5 luni după operaţie a venit fiica mea cu o icoană a Sfântului Nectarie, care avea un suport mai greu. Până la acel moment abia reuşeam să mă târăsc prin casă, atunci am luat icoana în braţe şi am început să merg sprintenă, încât alergam strângând icoana sfântului la piept. Şi din acea clipă m-am sim­ţit foarte bine.” Oare doar doam­na Stela a îmbrăţişat cu toată nădejdea icoana sfântului vindecător, sau şi Sfântul Necta­rie şi-a întins braţele către ea? Sfân­tul i-a venit mai întâi în întâmpinare, când ea nici măcar nu putea să se mai roage. Mâna neu­rochirurgului Leon Dănăilă a fost purtată tainic în operaţie de mâna sfântului vindecător. În tot acest timp, părinţii de la Mă­năstirea Radu Vodă se rugau neîncetat pentru ea. Şi după cum mărturiseşte duhovnicul, doamnei „i-a dat Dumnezeu o nouă via­ţă, căci altfel nu se poate explica”. După luni de grea suferinţă, mărturia doamnei Stela e mai mult decât concludentă: „Sfân­tul e aproape de noi, face parte din familia mea, ne-am simţit purtaţi pe braţe în toată această suferinţă. Parcă nici nu am simţit. Când zic Sfântul Nectarie, parcă e şi aici. Îl simt aproa­pe. Ne este cel mai apropiat prieten. La el alergăm întotdeauna, atât la necaz, cât şi la bucurie”.

„Nimeni nu mi-a putut da atâta forţă...”

Sănătatea este un dar de la bunul Dumnezeu pe care noi îl considerăm ca o prezenţă firească în viaţa noastră, dar nu este aşa. Dacă ne uităm la persoanele din jurul nostru, vedem că suntem cu adevărat binecuvântaţi de Dumnezeu atunci când suntem sănătoşi. Diagnosticată cu cancer mamar, Ioana mărturiseşte: „Eu am primit diagnosticul de cancer mamar ca pe o binecuvântare, şi nu ca pe o nenorocire sau blestem, ci ca pe un lucru minunat, care m-a apropiat şi mai mult de Dumnezeu şi de sfinţii Săi. Sfântul Nectarie mi-a schimbat viaţa prin modul cum a pătruns în mintea şi în sufletul meu. A ştiut că voi avea nevoie de el. Am venit şi am luat ulei de la candela Sfântului Nectarie de la Mănăstirea Radu Vodă, cu care m-am uns foarte mult timp înainte de operaţie şi după operaţie. Şi mâna nu s-a umflat aşa cum se întâmplă de obicei. Ceea ce a fost un semn foarte bun, căci, cu adevărat, încet m-am făcut bine. Am simţit că toate au fost ca o lucrare minunată de la Bunul Dumnezeu şi chiar de la Sfântul Nectarie, care a vrut să vină în ajutorul meu. El a vrut să vină la mine, pentru că nu ştiam de el. Altfel nu este posibil, dacă sfinţii, Maica Domnului şi Dumnezeu nu sunt lângă noi. Nu poţi face faţă”. Întrebând-o pe Ioana cum priveşte acum viaţa, am văzut-o cum îşi ridică uşor ochii de parcă ar fi cineva în faţa ei. Atât de puternică să fie prietenia cu sfinţii care intervin în viaţa noastră? „Privesc viaţa acum dintr-o cu totul altă perspectivă, reperele lumeşti s-au estompat şi alergarea mea este către cele duhovniceşti şi a-I mulţumi lui Dumnezeu.”

Mulţi credincioşi mărturisesc că l-au căutat pe Sfântul Nectarie şi la început au fost chiar revoltaţi faţă de Dumnezeu, întrebând de ce i-a pedepsit tocmai pe ei, care sunt oameni buni. Dar minunea a intervenit în viaţa lor atunci când s-au smerit şi viaţa lor s-a schimbat, când au înţeles că suferinţa a fost mijlocul prin care Dumnezeu i-a apropiat de El. Alţii îl caută pe Sfântul Nectarie atunci când sunt în stare de disperare, când au expuizat toate mijloacele lumii acesteia. Cine ar fi bănuit că boala şi suferinţa pot îmbogăţi cu atâta iubire şi cunoaştere? Chipul tinerei mame, Elena, e înseninat şi luminat de asumarea suferinţei. „Sfântul Nectarie mi-a dat atât de multă forţă, încât n-am simţit-o de la nimeni din cei care mi-au fost alături. Absolut nimeni nu mi-a putut da atâta forţă, nici părinţii, nici familia. Nimeni! Copilul nostru a fost diagnosticat cu tumoare la cap şi ni s-a transmis că e ceva care mănâncă din os, iar şansele de a supravieţui sunt foarte mici. Dar domnul doctor mi-a spus că de ar fi şanse de doar 1%, să avem curajul să îl operăm. Unchiul soţului meu a venit cu ideea să mergem la mai multe biserici pentru ca mai mulţi preoţi să se roage pentru noi.” Rostind aceste cuvinte, ochii Elenei s-au înecat în lacrimi, iar glasul i s-a sugrumat. Sfântul Nectarie a intervenit în viaţa ei când nici nu ştia de existenţa lui şi l-a salvat pe micuţul David de la o iminentă şi nefericită suferinţă. „Prima biserică la care am venit a fost cea din cadrul Mănăstirii Radu Vodă. Am intrat. Am simţit că trebuie să plâng, că trebuie să îmi descarc aici toată mânia şi furia pe care le acumulasem. Nu înţelegeam de ce s-a întâmplat aşa cu David. Dar apoi, dintr-o­dată mi-am dat seama că toate au un sens şi un început şi poate Dumnezeu a vrut să ne aducă din nou pe calea Bisericii şi să înţelegem că toate au un rol în viaţa aceasta.” La Mănăstirea Radu Vodă l-au întâlnit pe părintele Hrisant, care le-a devenit şi duhovnic, şi care i-a purtat în rugăciune, dându-le nădejde. „După opt cure de citostatice, David este bine, dar numai cu credinţă şi cu ajutorul lui Dumnezeu.” Cu ochii în lacrimi, tână­ra mamă îi mulţumeşte Sfântului Nectarie pentru că i l-a redat pe David şi pentru că i-a salvat familia. Sfântul i-a ajutat să îşi schimbe viaţa, acum întreaga familie ţine posturile de peste an, postesc miercurea şi vinerea, iar rugăciunile de dimineaţă şi seară le fac împreună, devenind un moment de bucurie pe care nu şi-l permit să îl ocolească. Micuţul David este apropiat Bisericii, vine în fiecare duminică să se împărtăşească şi să se întâlnească cu „Bunicuţul” despre care mama i-a vorbit că l-a ajutat.