Cât iad poate încăpea în cei înstrăinaţi de Dumnezeu?

Duminica a 5-a după Rusalii (Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei) Matei 8, 28-34; 9, 1

În vremea aceea, trecând Iisus dincolo, în ținutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizați care ieșeau din morminte, atât de cumpliți, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea. Și, iată, au început să strige și să zică: Ce ai cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuiești? Departe de ei era o turmă mare de porci, păscând. Iar demonii Îl rugau, zicând: Dacă ne scoți afară, lasă-ne să intrăm în turma de porci. Atunci El le-a zis: Duceți-vă! Iar ei, ieșind, s-au dus în turma de porci. Și îndată toată turma s-a aruncat de pe țărm în mare și a pierit în apă. Iar păzitorii au fugit și, ducându-se în cetate, au spus toate cele întâmplate cu demonizații. Și, iată, toată cetatea a ieșit în întâmpinarea lui Iisus și, văzându-L, L-au rugat să plece din hotarele lor. Iar Iisus, intrând în corabie, a trecut marea și a venit în cetatea Sa.

Pericopa evanghelică a Duminicii a 5-a după Rusalii ne prezintă spre meditație minunea vindecării, de către Iisus, a doi demonizați din ținutul Gadarenilor. Evanghelia după Matei ne prezintă mai sumar acest eveniment decât parabolele de la Sfinții Luca și Marcu. Ultimii doi evangheliști vorbesc despre un demonizat. Vom rămâne la varianta mateiană, nu pentru că doi este pluralul, și că singularul nu ar fi concludent, ci pentru a fi mai ușor de perceput rolul dramatic și negativ al demonilor asupra omului și chiar a întregii creații. Sfântul Matei menționează că erau de temut pentru trecători „întrucât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea” și locul lor de sălășluire erau mormintele. Apropiindu-se Iisus de locul acela, diavolii care-I stăpâneau pe oameni se revoltă: „Ce ai cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuiești?” Diavolii nu suportă prezența lui Iisus, dar Îl recunosc ca Fiu al lui Dumnezeu, lucru pe care mai-marii cărturarilor și ai fariseilor îl contestau. Acest verset e sugestiv pentru ceea ce vrea să ne spună Evanghelia de astăzi prin chiar glasul diavolului, anume incompatibilitatea şi antagonismul dintre Împărăția lui Dumnezeu, care este împărăția existenței, a ființei, a legii, a vieţii şi bunătăţii, şi împărăția diavolului care este împărăţia nefiinţei, a minciunii, a fărădelegii, a vicleniei, a uciderii şi a morţii. În altă parte în Evanghelie, Mântuitorul Iisus Hristos exprimă mai clar acest lucru spunând că: „Vine stăpânitorul acestei lumi şi nimic din Mine nu este întru El”.

Hristos vrea îndumnezeirea omului, diavolul înstrăinarea lui de viață

Această minune ne lămureşte câte ceva din taina sălăşluirii, nu a diavolului în firea omenească, aşa cum ar lăsa impresia la prima vedere această minune, ci a dumnezeirii, a firii dumnezeieşti a Mântuitorului Iisus Hristos în templul trupului omenesc. Dacă cei doi demonizați, din cauza păcatelor şi puterii pe care diavolul o avea asupra lor, se făcuseră sălaşuri ale legiunilor de demoni, Mântuitorul Iisus Hristos vine şi curăţă pe aceşti oameni şi transformă trupurile şi sufletele lor în sălaşe ale prezenţei Sale în ei prin credinţă.

Iată, aşadar, doar două aspecte din mulţimea celor multe ale bogăţiei de învăţătură ce se ascunde în minunea din Evanghelia de azi, iar această bogăţie e cu atât mai importantă cu cât este de foarte mare actualitate în aceste timpuri de revoluţie tehnologică şi informaţională care vor să instaureze, într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat, paradigma omului „tehnologizat” total, prin mixarea, unirea sau alipirea la trupul şi sufletul sau psihicul omenesc a unor alte mijloace tehnologice (informatice, electronice sau bionice) care i-ar îmbunătăţi viaţa. Deja a început în lume şi e tot mai accesibilă omului de rând revoluţia informatizării, a roboticii şi cea a punerii tuturor lucrurilor în conexiune prin care, chipurile, s-ar îmbunătăţi viaţa umană la un alt nivel. E ceea ce se cheamă în limbaj filosofic şi ştiinţific - paradigma transumanistă, care devine tot mai actuală, în stadiul ei final ţintind să îi ofere omului şi mântuirea sa artificială, prin mijloace tehnologice, informatice. Pentru a înţelege cele ce se propun omenirii prin această nouă filosofie a vieţii ce bate la uşă, vă invităm să meditaţi mai adânc asupra faptului că în demonizaţii din pericopa Evangheliei de astăzi se sălăşluise o legiune de demoni, adică peste 6.000 de diavoli. Vă daţi seama ce încărcătură, ce prezenţă și-n acelaşi timp ce taină ascundeau sufletele acestor demonizaţi! Ne punem întrebarea: unde şi cum poate un om să înglobeze, să sălăşluiască în sine atâta armată de fiinţe spirituale? Care este natura acestor ființe spirituale de pot să încapă în om, în așa de mare număr? Cum relaţionează aceste duhuri cu funcţiile spirituale şi sufleteşti ale acestor oameni? În Psalmi ne adresăm lui Dumnezeu şi spunem: „Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc!”, iar prin aceasta Scriptura ne arată natura spirituală şi energetică a îngerilor lui Dumnezeu. Poate fi înţeleasă această natură spiritual-energetică a îngerilor ca ceva similar naturii informaţional-energetice a unui soft sau program prin care cercetătorii din domeniul inteligenţei artificiale imaginează că vor copia conştiinţa fiecărui om spre a-i dărui acestuia o existenţă imaterială, cibernetică cu posibilitatea de a se întrupa după voinţă în orice alt trup ar voi? După puterea noastră actuală de înţelegere, doar aşa am putea imagina existenţa într-un singur om a 6.000 de alte entităţi inteligente. Oarecum, în mod similar existenţei şi funcţionării autonome şi haotice a mii de programe într-un singur sistem informatic sau computer. Vă puteţi imagina cât de chinuiţi erau aceşti demonizaţi nenorociţi din Gadara? Ima­ginaţi-vă că propria dumneavoastră conştiinţă ar fi chinuită de prezenţa şi lucrarea a alte 6.000 de conştiinţe, care nu s-ar coordona nici între ele şi nici cu propria conştiinţă, voinţă şi simţire a trupului şi sufletului-gazdă.

Într-un demonizat e o babilonie, o învălmăşire şi confuzie chinuitoare de conştiinţe ce posedă, domină, bruiază şi distrug conştiinţa şi viaţa bietului om ajuns posedat. Sufletul unui asemenea om se face peşteră de tâlhari, după o imagine folosită la un moment dat şi de Mântuitorul cu referire la Casa sau Templul lui Dumnezeu plin de zarafii sau schimbătorii de bani. Sufletul şi trupul omului constituie adevăratul templu al lui Dumnezeu pe care Iisus a venit să îl cureţe şi să îl resfinţească.

„Diavolul răcnește căutând pe cine să înghită!”

Prin minunea vindecării acestor doi demonizaţi, nu ni se arată ceva spectacular şi supranatural, ci mai ales faptul că Mântuitorul Iisus Hristos vine, de fapt, în lume ca să izbăvească şi să curăţească firea omenească de sub stăpânirea diavolilor. Prin tot ceea ce El face în scurta Sa petrecere printre oameni, restaurează omul şi reorientează istoria spre eshaton, Se sălășluieşte în om pentru ca el, așa cum fusese creat la început, să decidă şi să acţioneze liber cu cine îşi uneşte viaţa: cu Hristos spre îndumnezeire, sau cu diavolii spre înstrăinare de viaţă şi chinuire.

Înţelegeţi în această perspectivă importanţa şi delicateţea lui Hristos - Logosul dumnezeiesc al creaţiei ca şi conştiinţă ordonatoare a vieţii fiecărui om! Comparaţi babilonia legiunii de diavoli din sufletul celor doi demonizaţi cu politeţea lui Hristos, Care şade la uşă şi bate aşteptând ca omul să-i deschidă de bunăvoie şi doar astfel Hristos să Îşi facă sălaş în sufletul omului împreună cu Tatăl şi cu Duhul!

Noi Îl primim pe Hristos prin Taina Botezului, dar și prin invocarea numelui lui Iisus astfel încât trupul nostru şi sufletul să devină sălaş şi Templu al comuniunii Sfintei Treimi, un spaţiu teofanic, locaș al manifestării slavei divine, ca omul să se arate în strălucirea slavei așa cum era Adam la începutul lumii când se spunea că era gol şi nu se ruşina.

Hristos nu a venit ca să îi chinuie pe demoni şi pe diavoli, ci a venit să restaureze pe omul stăpânit de diavoli. Însă fiinţa lor chinuită de invidie şi ură faţă de om îi face să urască lucrarea mântuitoare pentru om a Domnului Hristos. Alungaţi din sufletele acestor posedați, demonii cer să distrugă o turmă de porci. Ei continuă să facă rău, iar Mântuitorul îngăduie acest lucru, izbăvindu-i pe gadareni de o îndeletnicire necurată în acele vremuri, contrară Legii date prin Moise, creșterea porcilor.

Evanghelia de azi ne îndeamnă să ne întoarcem cu toată inima la Mântuitorul Iisus Hristos, să Îl primim în inimile noastre, în contextul în care, în lumea postmodernă care ne cuprinde tot mai mult, primim prin imagini şi ima­ginaţie, prin seducţiile tehnologiilor sofisticate, tot mai multe informaţii care caută să ne formateze sufletele după scopuri mercantile şi străine de Hristos. Dacă încă bietul om postmodern nu ajunge demonizat, totuşi e tot mai slăbit şi debilizat de mulţimea gândurilor şi duhurilor deşarte şi rătăcitoare ale civilizaţiei postmoderne. „Diavolul răcneşte căutând pe cine să înghită!”, vrând să îl înnebunească şi să îl stăpânească silnic pe om, iar Hristos bate discret la uşile sufletelor noastre aşteptând să Îi permitem să ne înnobileze viaţa cu prezenţa Sa sfântă şi mântuitoare. La mijloc e voinţa noastră care trebuie să decidă cu Cine vrea să îşi unească viaţa! Să nu fim ca şi gadarenii care L-au alungat pe Iisus pentru că diavolii din demonizaţi le-au omorât porcii, ci să Îl primim pe Hristos în inimile noastre!