Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia de Duminică De la moralitatea educațională la trăirea ca jertfă

De la moralitatea educațională la trăirea ca jertfă

Galerie foto (2) Evanghelia de Duminică
Un articol de: Pr. Prof. Dr. Emil Jurcan - 30 Aug, 2020

Duminica a 12-a după Rusalii (Tânărul bogat) Matei 19, 16-26

În vremea aceea a venit un tânăr la Iisus, îngenunchind înaintea Lui și zicându-I: Bunule Învățător, ce bine să fac ca să am viața veșnică? Iar El a zis: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun, decât numai Unul Dumnezeu. Iar dacă vrei să intri în viață, păzește poruncile. El I-a zis: Care? Să nu ucizi, să nu faci ­desfrânare, să nu furi, să nu mărturisești strâmb; cinstește pe tatăl tău și pe mama ta și să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. Zis-a Lui tânărul: Toate acestea le-am păzit din copilăria mea. Ce-mi mai lipsește? Atunci Iisus i-a spus: Dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averile tale, dă-le săracilor și vei avea comoară în cer; după aceea, vino și urmează-Mi. Însă, ­auzind cuvântul acesta, tânărul a ­plecat întristat, căci avea multe avuții. Iar Iisus a zis ucenicilor Săi: Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în Împărăția cerurilor. Și iarăși zic ­vouă că mai lesne este să treacă o cămilă prin urechile acului, decât să intre un bogat în Împărăția lui ­Dumnezeu. Auzind, ucenicii s-au ­uimit foarte mult, zicând: Atunci, cine poate să se mântuiască? Dar Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni aceasta e cu neputință, la Dumnezeu însă toate sunt cu putință.

Evanghelia meditației noastre este cuprinsă la Matei 19, 16-26 și relatează așa-numita întâlnire a Domnului ­Hristos cu tânărul cel bogat. O pericopă scurtă, care ne prezintă o întâlnire dintre Hristos și un tânăr. Până aici nimic ­deosebit. Zilnic se întâlnea El cu mulțimi de oameni: tineri sau bătrâni. Toți alergau să Îl atingă, să Îi vorbească, să Îl asculte sau să Îl privească. Mulți veneau în fața Lui cu diverse probleme. De aceea, Hristos nu avea unde să-și plece capul, pentru că oamenii nu Îl lăsau. Fiecare își vedea propria problemă sau suferință în relație cu profetul din Nazaret. Dormea prin grădini, pe sub ­măslini, cu capul pe pietre, de fapt, mai mult ațipea cu gândul la omenirea pe care avea să o salveze prin propria Lui Jertfă. Cum să doarmă Cel care avea ca timp prezentul infinit? Dumnezeu nu doarme. Noi dormim și tânjim permanent după odihna trupului. Sufletul nu este important, din păcate, pentru noi. ­Scara valorilor lui Dumnezeu ­este, cu durere spun, inversată de noi. Teluricul este atât de efemer, dar atât de important pentru noi în detrimentul veșniciei și aceasta din cauza unui singur criteriu: pentru că este palpabil. Pipăim materia și o credem veșnică și nu ne dăm seama că ea este cel mult umbra veșniciei.

Mântuitorul se întâlnește cu un tânăr. Ce impresionant! Un tânăr care vine la El, îngenunchează, Îi spune că este Învăță­torul cel Bun și apoi Îl întreabă ce să facă să moștenească veșnicia. Cea mai profundă ­întrebare. Nici nu poate fi alta ca ea. Și aceasta pusă de un tânăr, nu de un bătrân care și-a trăit traiul și acum se gândește la veșnicie. Un tânăr cu viața înainte și cu frumusețea pe chip. Ce mult aș vrea ca tinerii noștri să își pună această întrebare, măcar o parte dintre ei! Adică dincolo de mărunțișurile stradale, în care scandăm tot felul de lozinci, să îi vezi pe acești ­tineri că își pun întrebarea veșniciei.

Dumnezeu vrea să-I vorbim. Oare Îl vom evita?

Se spune că Mântuitorul l-ar fi privit cu drag. Cum dar să nu te privească Dumnezeu cu drag când tu Îl cauți pe El, Cel Veșnic? Și mai ales pentru că intri în dialog cu El. Dumnezeu chiar asta vrea: să intri în dialog cu El, căci tânjește de o istorie după acel dialog din răcoarea serii raiului. Dumnezeu l-a așteptat pe om să își continue dialogul cu El în rai, însă omul ajunsese neputincios, iar dialogul devenea în urechile omului mai mult o poruncă decât o vorbire. Se comprimase în 614 porunci pe care omul era obligat să le respecte. Iar vorbele divine spuse prin profeți nu erau deloc dialogul acela minunat din taina și răcoarea raiului, ci erau amenințări și porunci, astfel ­încât omul din Vechiul Testament era terifiat de prezența lui Dumnezeu. Dumnezeu nu mai era o lumină și o căldură, ci ­devenise rece și dur. Un Dumnezeu care poruncea și care era... gelos. Și aceasta nu din cauza Lui, ci a omului care, îndepărtându-se de El, nu Îi mai simțea căldura și lumina, ci doar porunca și teama. Ca atare, cum să nu privească Dumnezeu pe omul care dorea din nou veșnicia și dialogul divin?

Hristos nu are o relație contractuală cu oamenii. Noi de ce o socotim astfel?

Este ceea ce lipsește astăzi nu doar tinerilor, ci omului în general. Dumnezeu a devenit în multe cazuri doar un element contractual, la care vin doar când este nevoie (botez, cununie, înmormântare, parastas, examene, operație), dar care nu devine respirația mea existențială. Cei mai mulți dintre creștinii noștri din dipticele parohiale așa îl văd pe Dumnezeu: un Tu contractual. Or, Dumnezeu se vrea o respi­rație ființială, un dialog permanent, o pulsație a inimii. De aceea, nu acceptă să I se pună alte nume decât acela de Tu, ­pentru că El vrea să se apropie de noi și nu să se oficializeze prin titulaturi. Dumnezeu este mai însetat decât suntem noi după dialogul cu umanitatea. De aceea, primul lucru al Întrupării a fost reluarea dialogului cald și plin de lumină, astfel încât oamenii să spună sincer că „niciodată nu a vorbit vreun om ca omul acesta”. Și era normal, căci nu vorbea un om, ci Dumnezeu printr-un om. Dumnezeu vorbea prin om spre oameni, în reluarea dialogului.

Or, cel care își dorea reluarea acelui dialog al veșniciei era un tânăr care venise să Îl întrebe ce îi mai lipsea. Nu îi lipsea nimic din cele ale virtuților, căci era curat și plin de iubire. Exista încă ceva, ce numai Dumnezeu putea descifra. Și anume, centralitatea existenței lui. Toți îl vedeau ca pe un tânăr rugător și postitor, care făcea milostenie multă, însă centrul vieții lui nu era în ­Dumnezeu, ci în materie. Materia din element auxiliar îi devenise centru ființial. Averea nu mai era un „ceva” de care avea nevoie pentru un trai decent, ci devenise un „tu”, un „cineva” pentru el și se identifica întru totul cu ea. În locul lui Dumnezeu materia ­devenise dumnezeul lui, iar Dumnezeu era ceva frumos, dar ­auxiliar. Moralitatea lui era cel mult una educațională, și nu o trăire ca jertfă. Plusul averii se putea da săracilor sau templului, dar restul devenea zeul vieții și al confortului.

Hristos, totul nostru

Tema aceasta se regăsește în cotidian la fiecare pas. Ce înseamnă top 300? De ce tinerii doresc să lucreze în corporațiile care plătesc bine? Pentru că pentru mulți totul se rezumă doar la avere. Atât. Dumnezeul lor este materia. Vip-urile care devin modele pentru tinerii noștri nu mai sunt oamenii de carte, de cultură sau spiritualitate, ci ­oamenii materiei și ai banului, oamenii care apar pe sticlă și ­care își vând imaginea, imagine care aproape întotdeauna este falsă și mimează fericirea. Hristos așteaptă oamenii dialogului ca să îi repună pe scara adevărată a valorii și a dialogului haric din grădina raiului. Dumnezeu are multe să ne spună. Din păcate, noi nu mai vrem să Îi ­ascultăm cuvintele Lui eterne.

Tânărul Evangheliei a plecat supărat, căci era legat de averea lui. Mulți, cu siguranță, ar face la fel. Pentru foarte mulți Hristos este important ca un auxiliar al momentelor vieții și cam atât. Un fel de pată în decor. Prea puțin și prea jos. Dumnezeu vrea totul ca să îți dăruiască totul. El se vrea totul tău ca tu să simți apoi că toate îți sunt dăruite. ­Putem oare să Îl considerăm pe El totul nostru? Atunci rămânem în lumina Lui. Atunci tot ceea ce avem le vom primi ca daruri, și nu ca idoli. Vom primi totul ca dar pentru a dărui, cu ochii spre lumina Lui.

Citeşte mai multe despre:   Duminica a 12-a după Rusalii  -   Tânărul bogat  -   predica