Dumnezeu poartă de grijă fiecărui om

Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39

În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon și care de multă vreme nu mai punea haină pe el și în casă nu mai locuia, ci prin morminte. Văzându-L pe Iisus, a strigat, a căzut înaintea Lui și cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui!, fiindcă poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulți ani îl stăpânea; și era legat în lanțuri și în obezi, păzindu-l, dar el, sfărâmând legăturile, era dus de demon în pustie. Și l-a întrebat Iisus, zicând: Care-ți este numele? Iar el a zis: Legiune. Căci demoni mulți intraseră în el. Și-L rugau să nu le poruncească să meargă în adânc. Și era acolo o turmă mare de porci, care pășteau pe munte. Și L-au rugat să le îngăduie să intre în ei; iar El le-a îngăduit. Și, ieșind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s-a aruncat de pe țărm în lac și s-a înecat. Iar păzitorii, văzând ce s-a întâmplat, au fugit și au vestit în cetate și prin sate. Atunci au ieșit locuitorii să vadă ce s-a întâmplat și au venit la Iisus și au găsit pe omul din care ieșiseră demonii, îmbrăcat și întreg la minte, șezând jos, la picioarele lui Iisus, și s-au înfricoșat. Iar cei ce văzuseră le-au spus cum a fost izbăvit demonizatul. Și L-a rugat pe El toată mulțimea din ținutul Gherghesenilor să plece de la ei, căci erau cuprinși de frică mare. Atunci El, intrând în corabie, S-a întors înapoi. Iar bărbatul din care ieșiseră demonii Îl ruga să rămână cu El. Iisus însă i-a dat drumul, zicând: Întoarce-te la casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu. Și el a plecat, vestind în toată cetatea cât bine i-a făcut Iisus.

Liniște adâncă se lăsase peste marea Tiberiadei. Valurile furtunoase se potoliseră la porunca Mântuitorului, iar ucenicii, plini de uimire, se întrebau: „Cine este Acesta, că poruncește și vânturilor și apei și-L ascultă?” (Luca 8, 25).

Iisus se pregătea să meargă de cealaltă parte a mării, în ținutul Gherghesenilor, pentru că știa că acolo e o furtună mai mare, dar în sufletul oamenilor. Sfântul Ioan Gură de Aur observa, pe bună dreptate, că sunt mai multe și mai mari furtunile care bântuie sufletul omenesc decât acelea care învolburează valurile mărilor.

Acesta este contextul Sfintei Evanghelii din Duminica a 23-a după Rusalii, care ne arată puterea dumnezeiască a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ca putere de vindecare a oamenilor posedaţi de demoni.

Descrierea stării jalnice în care se afla omul chinuit de demon din ţinutul Gherghesenilor este foarte tulburătoare. Despre acesta Evanghelia spune că nu se îmbrăca în haine, că nu locuia în casă, ci în morminte. Nu mai locuia printre oameni, ci era un om gol şi înstrăinat. Deşi era viu, el se comporta oarecum ca un mort care locuieşte în morminte. Demonizatul nu mai gândeşte cu propriile sale facultăţi sufleteşti, deoarece este posedat; adică mintea şi trupul lui nu-i mai slujesc lui, ci sunt folosite de demonii care îl chinuiesc.

„Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu?” - demonii mărturisesc dumnezeirea lui Iisus 

În această stare jalnică l-a găsit Mântuitorul Iisus Hristos pe acest om chinuit de demoni. În Evanghelie nu se spune că cineva ar fi intervenit pe lângă ­Iisus pentru ca acest om să fie vindecat. Duhul necurat care-l stăpânea striga cu spaimă către Iisus: „Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui” (Luca 8, 28). În Evanghelia după Matei, demonii au o întrebare pe care o pun lui Iisus: „Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?” (Matei 8, 29). Din aceasta vedem că nu omul vorbea prin glasul omenesc, ci demonii care îl chinuiau spuneau aceste cuvinte.

Mărturisirea pe care o fac demonii la vederea Mântuitorului Iisus Hristos: „Ce ai cu mine, ­Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuiești?”, este interpretată de Sfinţii Părinţi în sensul că demonii se aşteptau la o pedeapsă din partea lui Dumnezeu, dar la sfârşitul lumii, la judecata universală, iar nu acum, „mai înainte de vreme”.

Mântuitorul n-a venit să amărască şi să chinuiască pe nimeni dintre oameni. Dimpotrivă, El a venit şi a adus oamenilor bucuria vieţii, încrederea şi nădejdea într-o viaţă nouă. El a dăruit tuturor odată cu sănătatea sufletească şi sănătatea trupească, odată cu încrederea într-o viaţă mai bună şi puterea de a ajunge la ea şi calea prin care să ajungă.

Mântuitorul Hristos a venit în lume ca să scape pe oameni de robia păcatului, a diavolului și a morții. În persoana demonizatului se oglindeşte întreaga omenire de până la venirea Domnului, iar smulgerea lui din ghearele demonilor şi alungarea acestora din el reprezintă oglinda mântuirii întregului neam omenesc, izbăvire ce avea să se săvârşească prin jertfa Mântuitorului pe cruce, jertfă ce avea să vie nu mult după această împrejurare.

Prin purtarea Sa de grijă, Hristos Domnul redă sănătatea şi libertatea demonizatului

Încercarea comunităţii din cetatea Gherghesenilor de a-l menţine pe acest om între oameni nu a dat nici un rezultat. Pentru că el, fiind chinuit de demoni, căuta singurătatea, nu comuniunea, dorea înstrăinarea, nu apropierea de oameni. Viaţa lui era un chin, deşi era viu, totuşi el trăia printre cei morţi, adică în morminte. El era mort din punct de vedere spiritual, familiar și comunitar.

Şi tocmai acest om chinuit de demoni şi înstrăinat de oameni devine centrul atenţiei milostive a Mântuitorului Iisus Hristos. Demonii, văzând că Iisus S-a apropiat de omul pe care ei îl chinuiau, I-au cerut ca să-i lase să intre într-o turmă de porci, pentru a nu-i trimite în adânc, adică în adâncul iadului. Mântuitorul a acceptat ca demonii să intre în turma de porci, ieşind astfel din omul pe care îl chinuiau. Când însă demonii au intrat în turma de porci, aceasta s-a aruncat în mare şi s-a înecat, iar demonizatul a redevenit un om sănătos și liber.

Incapacitatea gherghesenilor de a sesiza valoarea sufletului omenesc 

Minunea din această pericopă evanghelică ne arată că în faţa lui Dumnezeu mântuirea, salvarea de la pierzanie chiar şi a unui singur suflet valorează mai mult decât toate turmele pământului. Pentru că sufletul este scânteia de viaţă pe care Dumnezeu a sădit-o în om după ce l-a plăsmuit pe acesta din pământ, făcându-l o fiinţă vie şi raţională, unind la un loc trupul şi sufletul (Facere 2, 7), lucru pe care nu l-au înţeles locuitorii ţinutului Gherghesenilor. În suflet, noi vedem chipul lui Dumnezeu. El este un bun de natură spirituală, care nu poate fi preţuit în bunuri materiale. El trebuie să lucreze împreună cu trupul, deoarece ajută la ridicarea şi înduhovnicirea trupului, pregătindu-l pentru fericirea viitoare. Din iubire pentru suflet şi pentru mântuirea lui, Dumnezeu a jertfit pe unicul Său Fiu (Ioan 3, 16) şi tot pentru mântuirea sufletului a întemeiat Biserica. De suflet, cea mai înaltă valoare spirituală, ca şi de trup, a ţinut seama şi Mântuitorul când a săvârşit minunile Sale asupra firii omeneşti.

Orbiţi de goana după bunuri vremelnice, gherghesenii nu au înţeles că Iisus, permiţând acea pagubă materială, voia să le deschidă ochii asupra unei bogăţii nevăzute, dar infinit mai importantă şi mai preţioasă decât toate avuţiile, decât tot aurul şi nestematele din lume, decât universul întreg, asupra propriului lor suflet. Ei n-au înţeles că Iisus, impresionându-i în gradul cel mai înalt prin această minune, voia să le demonstreze că pierderea bunurilor pământeşti nu trebuie luată în seamă când este vorba de salvarea de la pieire fie chiar şi numai a unui singur suflet, chiar dacă acela ar fi în aparenţă cel mai mizerabil şi cel mai neînsemnat om de pe pământ.

„Întoarce-te la casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu” - recunoștință și misiune 

De ce nu îl primește Hristos pe omul vindecat, ci îl sfătuiește să se întoarcă la casa sa? Poate pentru ca să nu-l lase să se mândrească și ca să dea un exemplu gherghesenilor necredincioși, deși casa aceea poate fi un han prin natura ei. Odată ce a primit vindecarea minții, Hristos i-a poruncit să părăsească mormintele (Matei 8, 28) și să se întoarcă la casa sa. Cel care a purtat în el un mormânt al minții devine templu al lui Dumnezeu (I Corinteni 6, 19-20).

Omul este singura fiinţă care îşi poate înţelege frumuseţea şi care poate dori în mod conştient să fie şi mai frumos. De fapt, fiinţa aceasta numită „om” este singura cu adevărat frumoasă. Nimic nu îi lipseşte şi nimic nu îi mai trebuie adăugat. Orice schimbare, fie ea cât de mică, îl transformă, îl ridică sau îl coboară într-o ordine care nu îi mai aparţine. Dacă sufletul nu este curat şi frumos, atunci, oricât am încerca, nici trupul nu va fi frumos.

De aceea, Evanghelia de astăzi ne atrage atenția să fim cu luare aminte la sufletul nostru, să căutăm „frumusețea care va salva lumea”, să chemăm pe Hristos mereu pentru ca viața noastră să capete sens. Astfel, Domnul va face milă cu noi, ne va purta de grijă și ne va spune și nouă: „Spune și altora cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu!”.