Hristos Domnul dăruieşte tinerilor bucuria învierii

Evanghelia Duminicii a XX-a după Rusalii (Învierea fiului văduvei din Nain) Luca 7, 11-16

În vremea aceea s-a dus Iisus într-un oraş numit Nain, şi împreună cu Dânsul mergeau mulţi ucenici ai Lui şi popor mult. Iar când s-au apropiat de poarta oraşului, iată scoteau un mort, singurul fiu al maicii sale, şi ea era văduvă; iar din oraş mult popor era cu dânsa. Şi, văzând-o Domnul, I S-a făcut milă de ea şi i-a zis: nu mai plânge. Atunci, apropiindu-se, S-a atins de coşciug, iar cei care-l duceau au stat, şi El a zis: tinere, ţie îţi zic scoală-te! Iar cel ce fusese mort s-a sculat şi a început să vorbească. Iar Iisus l-a dat maicii sale. Şi frică i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: un prooroc mare s-a ridicat între noi, şi: Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.

Evanghelia care se citeşte la Sfânta Liturghie a acestei duminici ne arată cum Mântuitorul Iisus Hristos a înviat din morţi un tânăr care era singurul copil al unei văduve. Textul acestei Evanghelii, în sine, este unul emoţionant şi ziditor, întrucât ne aduce multă lumină în suflete şi ni-L arată pe Hristos ca fiind Dătător de viaţă şi Izvor de bucurie.

În primul rând, vedem că Mântuitorul Iisus Hristos este aproape de cei ce suferă. Chiar nechemat, El vine să mângâie pe cei ce plâng de durere. În al doilea rând, Mântuitorul Iisus Hristos ne arată că El poate schimba orice drum care duce către moarte în cale nouă a vieţii. De asemenea, înţelegem din Evanghelia acestei duminici că Hristos Domnul doreşte ca tinereţea să nu fie îngropată, ci să fie trăită spre slava lui Dumnezeu şi bucuria oamenilor.

Domnul Iisus Hristos este alături de cei care plâng

Evanghelia acestei duminici începe prin a ne spune că o femeie văduvă ducea spre cimitir, ca ultim drum, pe unicul ei copil. La singurătatea văduviei acestei femei se adăuga acum şi moartea unicului ei fiu, pe care ea îl socotea ca fiind nădejde şi sprijin la vremea bătrâneţii (Cineva a spus, în cuvinte simple, dar semnificative, că prin moartea fiului ei femeia văduva din Nain a trăit durerea unui ideal ucis şi a unei nădejdi înfrânte, deoarece nu poate fi imaginată o durere mai mare pentru o mamă decât aceea de a-şi duce copilul la cimitir). Pentru a mângâia şi întări pe această îndurerată mamă văduvă, o mulţime de popor a venit alături de ea pe când era copleşită de durere şi jale. Acestei mulţimi, care suferea şi plângea împreună cu femeia văduvă, i S-a adăugat şi Hristos-Dumnezeu, Cel ce S-a făcut Om din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor.

În cazul învierii fiicei lui Iair (cf. Luca 8, 41-56), mai marele sinagogii îl cheamă pe Iisus, spunând că fiica lui este grav bolnavă, dar până să ajungă Iisus la casa acestuia fiica sa murise. În cazul fiului văduvei din Nain, nimeni nu s-a dus să-L cheme pe Iisus pentru a o consola pe mama îndurerată, ci, din proprie iniţiativă, Mântuitorul a venit acolo unde era deja durere mare, însoţită de lacrimi multe, ca să ne arate că Preamilostivul Dumnezeu cunoaşte durerea noastră, cunoaşte încercările prin care trecem şi participă la suferinţa celor ce pierd o fiinţă dragă şi, mai ales, pierd unicul lor copil. Vedem că Hristos Domnul, Dumnezeu Cel iubitor de oameni, este alături de noi când plângem de durere, fie de durerea pierderii cuiva care este drag nouă, fie când ne pocăim şi plângem cu durere moartea noastră spirituală, adică păcatele pe care le-am săvârşit cu voie sau fără de voie.

Când însă durerea devine copleşitoare, când ea este mai mare decât o poate omul suporta, Mântuitorului I Se face milă de noi şi ne întăreşte cu prezenţa Sa milostivă alături de noi, aşa după cum spune Evanghelia de astăzi, că, văzând-o pe femeia văduvă, îndurerată şi îndoliată, Hristos Domnul a avut milă de ea şi i-a zis: „nu mai plânge”.

În mod semnificativ Mântuitorul Iisus Hristos a spus femeii văduve şi îndoliate din Nain: „nu mai plânge”, dar El, când a văzut mort pe prietenul Său Lazăr din Betania, a lăcrimat (cf. Ioan 11, 35). Atunci iudeii, văzând pe Iisus că plânge, au zis: „Iată cât de mult îl iubea” (Ioan 11, 36). Însă Cel ce va plânge pentru Lazăr, văzându-l mort, de această dată se adresează femeii văduve şi îndoliate din Nain spunându-i: „nu mai plânge”, arătându-ne astfel că El este mai preocupat de lacrimile şi suferinţele altora decât de ale Sale proprii. Hristos Domnul participă deci la durerea altora şi, din iubire milostivă îi întăreşte, ca să nu se prăbuşească de prea multă durere şi întristare.

De ce Mântuitorul Iisus Hristos S-a atins de sicriul celui mort?

Evanghelia ne spune că Mântuitorul Iisus Hristos S-a atins de sicriul în care se afla tânărul mort din Nain. Sfinţii Părinţi ai Bisericii s-au întrebat de ce a făcut El acest gest, când putea să-l învieze pe tânăr doar prin cuvântul Său. Sfântul Ierarh Chiril al Alexandriei, în Comentariul său la Evanghelia după Sfântul Evanghelist Luca, zice că Iisus S-a atins cu mâna de sicriul în care se afla tânărul mort ca să ne arate că Trupul lui Hristos este de viaţă făcător. Aşadar, Trupul lui Hristos dăruieşte viaţă când se atinge de cel mort, pentru că este Trupul lui Dumnezeu-Omul, Cuvântul Vieţii şi Izvorul Vieţii. În momentul în care Iisus S-a atins cu mâna de sicriul celui mort (deşi în Legea Veche era interzis contactul cu trupul celui decedat), atunci convoiul funebru s-a oprit, iar Iisus, privind spre tânărul mort, i-a zis: „Tinere, ţie îţi zic, scoală-te!”. În momentul acela, tânărul s-a ridicat din sicriu şi a început să vorbească, iar Hristos, Cel ce este „Învierea şi Viaţa” (Ioan 11, 25), l-a redat îndureratei sale mame, spre uimirea şi bucuria tuturor celor prezenţi.

În încheiere, Evanghelia ne spune că, văzând această minune, mulţimea oamenilor prezenţi acolo preaslăvea pe Dumnezeu, zicând: „un prooroc mare s-a ridicat între noi”.

Când coşciugul care purta pe tânăr către mormânt a rămas gol, pentru că tânărul cel mort a înviat şi s-a întors acasă, toţi cei prezenţi au văzut cum Mântuitorul Iisus Hristos schimbă drumul care duce către moarte în cale nouă a vieţii.

Tradiţia spune că tânărul înviat din morţi L-a urmat pe Hristos, împreună cu mama sa, devenindu-I ucenic şi mărturisitor al iubirii milostive şi al puterii dumnezeieşti, dătătoare de viaţă.

Hristos Mântuitorul nu doreşte ca tinereţea omului să fie înmormântată

Prin minunea învierii tânărului din Nain, vedem că Hristos Domnul îi caută şi îi cheamă pe tineri la El pentru că nu doreşte ca tinereţea omului să fie înmormântată, ci să fie trăită frumos, spre slava lui Dumnezeu, Izvorul vieţii, şi spre bucuria familiei şi a comunităţii umane. Tânărul din Nain înviat de Mântuitorul Iisus Hristos este dovada iubirii Sale faţă de tineri, dar şi a milostivirii Sale faţă de toţi părinţii îndoliaţi şi întristaţi.

Aşadar, Hristos Domnul vine tainic, în fiecare familie unde este doliu, unde este durere, pentru a alina durerea celor întristaţi şi pentru a le aduce nădejdea învierii. De aceea mărturisim noi ori de câte ori rostim Crezul: „Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie”. Avem credinţa şi nădejdea tare că Iisus Cel ce a înviat din morţi pe fiul văduvei din Nain, pe fiica lui Iair (cf. Luca 8, 41-56) şi pe prietenul Său Lazăr (cf. Ioan 11, 1-45) va învia la a doua Sa venire pe toţi cei din morminte.

În acelaşi timp, Evanghelia din această duminică ne arată că Hristos Domnul recuperează tinerii care se îndreaptă spre moarte - fie spre moartea sufletului prin păcat, fie spre moartea trupului ca distrugere a acestuia -, îi aduce la El şi îi ridică din sicriul de jale în care se află, ca să trăiască tinereţea în sfinţenie, spre slava lui Dumnezeu şi spre bucuria părinţilor.

Fiecare copil sau fiecare tânăr, când se roagă lui Hristos, acasă sau în biserică, când înalţă rugăciuni şi cântări Preasfintei Treimi, simte tainic îndemnul lui Hristos: „Tinere, ţie îţi zic scoală-te!”. Când tinerii participă cu bucurie la orele de Religie în şcoală sau la catehezele din biserică, pentru a afla cât mai mult despre iubirea lui Dumnezeu faţă de oameni, pentru a vedea Chipul Lui şi al sfinţilor Lui în sfintele icoane, atunci ei se înalţă spre Hristos, se ridică de la viaţa lumească la viaţa cea sfântă. Când tinerii urmează şcolile de teologie - seminarii şi facultăţi - ca să devină preoţi, ei se ridică mai mult spre Hristos ca să slujească în Biserica Lui pentru mântuirea oamenilor. Când tinerii lucrează în misiunea sfântă a Bisericii ajutând pe cei bolnavi, pe cei întristaţi, pe cei săraci, întărind credinţa lor prin ceea ce spun şi ceea ce fac, prin cărţile, publicaţiile, site-urile web ori prin posturile de radio şi televiziune ale Bisericii, sau prin programele social-caritative ale Bisericii, ei arată că răspund îndemnului Mântuitorului de a trăi viaţa lor spre slava lui Dumnezeu, spre bucuria Bisericii şi a părinţilor lor.

De asemenea, Hristos Domnul dăruieşte bucuria învierii tinerilor credincioşi când aceştia întemeiază familii în care dau naştere la copii pe care îi cresc în credinţă, când răspândesc în jurul lor lumina faptelor bune, când înţeleg viaţa creştină ca fiind iubire jertfelnică şi bucurie în Hristos.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca noi toţi, tineri şi vârstnici, să vedem în cuvintele Evangheliei acestei duminici lumină pentru viaţă, să preţuim şi să urmăm iubirea milostivă a Mântuitorului pentru familiile îndoliate, dar şi dragostea Lui pentru tinerii chemaţi să împlinească voia lui Dumnezeu şi să aducă bucurie familiei şi Bisericii, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire! Amin.

† DANIEL,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române