Hristos vindecă pe cei bolnavi şi mângâie pe cei ce plâng, dacă au credinţă

Evanghelia Duminicii a XXIV-a după Rusalii (Învierea fiicei lui Iair) Luca 8, 41-56

În vremea aceea a venit la Iisus un om cu numele Iair, care era mai marele sinagogii; şi acesta căzând la picioarele lui Iisus, îl ruga să intre în casa lui, fiindcă avea numai o fiică, ca de doisprezece ani, şi aceasta era pe moarte. Iar când se ducea Iisus şi-L împresurau mulţimile, o femeie, care avea de doisprezece ani curgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată avuţia ei şi de către nici unul nu putuse fi vindecată, apropiindu-se ea pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui Iisus şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. Atunci Iisus a grăit: cine este cel care s-a atins de Mine? Dar, cum toţi tăgăduiau, Petru şi cei care erau cu El au zis: învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează şi Tu întrebi: cine este cel care s-a atins de Mine? Dar Iisus a grăit iar: s-a atins de Mine cineva, căci Eu am simţit puterea care a ieşit din Mine. Atunci femeia, văzând că n-a rămas ascunsă, a venit tremurând şi, căzând la picioarele Lui, I-a spus, de faţă cu tot poporul, pentru care pricină s-a atins de El şi cum că s-a tămăduit numaidecât. Iar Iisus i-a zis: îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace. Pe când încă vorbea El, a venit cineva din casa mai marelui sinagogii şi a zis acestuia: a murit copila ta; nu mai osteni pe Învăţătorul. Dar Iisus, auzind, a zis către Iair: nu te teme; crede numai şi se va mântui. Şi, intrând în casă, n-a lăsat pe nimeni să intre cu El, decât numai pe Petru, pe Iacob, pe Ioan, pe tatăl copilei şi pe mama ei. Ci plângeau toţi şi se tânguiau pentru copilă; El însă le-a zis: nu plângeţi, căci n-a murit, ci doarme. Dar ei L-au luat în râs, ştiind bine că a murit. Atunci El, scoţând pe toţi afară şi apucând copila de mână, a strigat, zicând: copilă, deşteaptă-te! Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a poruncit Iisus să-i dea să mănânce. Şi au rămas uimiţi părinţii ei; iar Iisus le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.

În calendarul Bisericii noastre, pericopa evanghelică ce se citeşte în această duminică, la Sfânta Liturghie, se numeşte „Evanghelia învierii fiicei lui Iair”. Lecturând conţinutul acestei Evanghelii, însă, vedem că nu este vorba doar despre învierea fiicei lui Iair, ci şi despre vindecarea unei femei bolnave, care, de doisprezece ani, suferea de curgere de sânge, de hemoragie.

Mai marele sinagogii cere ajutorul Mântuitorului

Mântuitorul Iisus Hristos era urmat adesea de mulţimi mari de oameni dornici să asculte cuvântul Lui şi să primească vindecare de la El. În mijlocul unei asemenea mari adunări de oameni, şi-a făcut loc până la Iisus cineva cu rang mare în societate, şi anume mai marele sinagogii din acea comunitate, pe nume Iair. Ajungând în faţa Mântuitorului, acesta cade la picioarele Lui pentru a-L „ruga să intre în casa lui, fiindcă avea numai o fiică, ca de doisprezece ani, şi aceasta era pe moarte”. Văzând credinţa, smerenia şi ruga stăruitoare a mai marelui sinagogii, tată îndurerat de boala fiicei sale, Mântuitorul Hristos acceptă să meargă acolo unde este nevoie să aline suferinţa şi întristarea.

Judecând după informaţiile din Evanghelii, faptul în sine era unul inedit, întrucât majoritatea mai marilor sinagogilor Îi erau ostili lui Hristos şi priveau cu suspiciune învăţătura Sa, părându-li-se că propovăduirea Mântuitorului e o învăţătură nouă ce aduce atingere Legii lui Moise, datinilor şi tradiţiilor strămoşeşti.

Însă, acest mai mare al sinagogii, din pericopa evanghelică a acestei duminici, se deosebeşte de ceilalţi. Faptul că, deşi el făcea parte dintr-o tagmă care-L contesta pe Iisus, se apropie şi cade în genunchi în faţa Lui, arată nu doar multa lui smerenie, ci şi credinţa că Iisus din Nazaret este un om al lui Dumnezeu şi că în El lucrează puterea, înţelepciunea şi iubirea milostivă a lui Dumnezeu faţă de oameni.

Hristos vindecă şi dăruieşte plinătate vieţii, când viaţa omului se diminuează şi se îndreaptă spre moarte

Pe când Hristos-Domnul Se îndrepta spre casa unde copila de doisprezece ani a mai marelui sinagogii se lupta cu moartea, „o femeie, care avea de doisprezece ani curgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată avuţia ei şi de către nici unul nu putuse fi vindecată, apropiindu-se ea pe la spate, s-a atins de poala hainei lui Iisus şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei”. În acel moment, Mântuitorul Se opreşte şi, cu toate că era înconjurat şi strâmtorat de o mulţime de oameni, întreabă: „cine este cel care s-a atins de Mine?”. În îmbulzeala existentă, întrebarea îi pare nepotrivită chiar şi lui Petru care zice: „Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează şi Tu întrebi: cine este cel care s-a atins de Mine?”.

Hristos-Domnul, însă, voia să scoată în evidenţă credinţa puternică şi smerenia desăvârşită ale unei femei copleşite vreme de doisprezece ani de o grea suferinţă. Mântuitorul nu doar a simţit că o singură persoană, pur şi simplu, s-a atins fizic de El, aşa cum credeau cei din jur, ci că una dintre persoanele care S-a atins de El avea mai multă credinţă şi smerenie decât toate celelalte persoane care-L îmbulzeau.

Cuvintele Mântuitorului: „am simţit puterea care a ieşit din Mine” ne arată că Hristos-Domnul lucra cu putere dumnezeiască, cu puterea Duhului Sfânt. El vindecă boala şi dăruieşte plinătate vieţii, atunci când viaţa omului se diminuează şi se îndreaptă spre moarte, deoarece El este Izvorul vieţii veşnice.

Iubirea milostivă a lui Hristos, Dumnezeu-Omul, este sensibilă faţă de suferinţa umană. Dumnezeu nu a creat nici boala, nici suferinţa, nici moartea. Acestea nu fac parte din chipul lui Dumnezeu Cel veşnic Viu, după care a fost creat omul. Atât suferinţa şi boala, cât şi moartea sunt urmările păcatului, iar Hristos-Domnul a venit în lume ca să ne vindece de păcat, de boală, de stricăciune şi de moarte.

Vedem în această minunată lucrare, relatată de Evanghelie, şi o împlinire în Hristos a profeţiei proorocului Isaia, care, cu multe veacuri înainte de întruparea sau înomenirea Fiului lui Dumnezeu, a vorbit despre Mesia ca despre un „Om al durerilor şi cunoscător al suferinţei” (Is. 53, 3).

Credinţa ei tare, dar smerită, a deschis puterea Lui vindecătoare

Femeia bolnavă nu s-a adresat direct Mântuitorului, pentru că nu se considera vrednică să stea în faţa Lui, ci, cu multă credinţă, pe ascuns, într-o adâncă smerenie unită cu o jenă izvorâtă din bună-cuviinţă, doar s-a atins de haina Lui.

Nu ştim, în termeni medicali exacţi, de ce anume suferea această femeie, însă menţiunea Sfântului Evanghelist Luca - care era medic de profesie - că „avea de doisprezece ani curgere de sânge”, adică o hemoragie, ne indică o suferinţă grea, îndurată o perioadă foarte lungă de timp. Chiar şi fără explicaţii înţelegem că boala acestei femei umbrea orice bucurie a vieţii ei. Slăbită de boală, ea murea lent în fiecare zi, căci nimeni nu reuşise să o vindece, deşi „cheltuise cu doctorii toată avuţia ei”. Însă, o atingere cu credinţă de haina Mântuitorului îi redă sănătatea, întrucât s-a oprit hemoragia ei. Evanghelia ne mai oferă un amănunt deosebit de important, spunând că femeia „s-a atins de poala hainei Lui”. Dacă ne imaginăm o femeie bolnavă, mergând aplecată în urma Mântuitorului - pentru că, spune Evanghelia, „apropiindu-se ea pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui” -, ne putem închipui cât de adâncă era smerenia acestei femei, pe care Mântuitorul a deosebit-o de mulţimea celor care, fără înţeleaptă sfială şi smerenie, se îmbulzeau în jurul Lui.

După o primă ezitare, femeia recunoaşte că de ea întreabă Mântuitorul, că ea este cea care s-a vindecat prin puterea care a ieşit din El. Atunci, Hristos Mântuitorul, văzându-i sfiala şi smerenia, i-a zis: „îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace”.

De ce, oare, a numit-o fiică şi nu a numit-o, simplu, femeie, aşa cum, în general, se adresa El femeilor?

Faptul că Iisus se adresează acestei femei, numind-o fiică, arată că aceasta era o fiică a credinţei, deoarece, când Mântuitorul numeşte pe cineva „fiu” sau „fiică”, înseamnă că El recunoaşte persoanei respective credinţa ei deosebită şi îi comunică prin cuvânt iubirea părintească a lui Dumnezeu pentru oameni. Deci vedem că Mântuitorul nu doar o vindecă pe această femeie, ci şi o ridică la o demnitate deosebită, aceea de fiică duhovnicească a lui Dumnezeu, prin credinţa ei în El. Desigur, şi multa ei suferinţă i-a sporit credinţa în ajutorul lui Dumnezeu, mai ales după ce a constatat că nici un medic n-a reuşit să o vindece.

Mântuitorul Iisus Hristos apreciază în mod deosebit credinţa femeii pe care tocmai o vindecase şi arată lumii cât de mult preţuieşte El smerenia ei, numind-o fiică şi binecuvântând deodată drumul ei şi sănătatea ei, zicând: „Mergi în pace!”. Aici vedem că Iisus este în acelaşi timp doctor şi părinte duhovnicesc, vindecător de boli şi iubitor de oameni.

Aşadar, femeia care suferise doisprezece ani de curgerea de sânge, pentru credinţa ei tare şi smerenia ei adâncă, primeşte de la Mântuitorul Hristos trei daruri mari: vindecarea de boală, onoarea de fiică şi pacea vieţii sănătoase.

Hristos Cel milostiv nu face minuni ca să fie lăudat de oameni, ci ca să-i mântuiască

Dar, întârziind Iisus pe cale pentru a vindeca această femeie credincioasă care a suferit mult, dar şi care a crezut puternic, o altă persoană suferindă, fiica lui Iair, murise deja: „Pe când încă vorbea El, a venit cineva din casa mai marelui sinagogii şi a zis acestuia: a murit copila ta; nu mai osteni pe Învăţătorul”. Primind cumplita veste, mai marele sinagogii a fost copleşit de durere, motiv pentru care Mântuitorul îi spune: „nu te teme; crede numai şi se va mântui (fiica ta)”.

La casa lui Iair erau adunaţi mulţi oameni, care, însă, aveau diferite stări de intensitate a credinţei. Nu toţi credeau în Hristos-Domnul la fel de mult, iar unii poate chiar se îndoiau de puterea Lui sfântă. De aceea, înainte de-a învia pe fiica lui Iair, Mântuitorul a poruncit ca în casa unde zăcea moartă copila în vârstă de doisprezece ani să rămână numai trei ucenici ai Săi - Petru, Ioan şi Iacov -, tatăl şi mama fetei. În această atmosferă gravă, de mare sobrietate, Hristos Mântuitorul se adresează fetiţei al cărei trup fusese deja părăsit de suflet, zicând: „copilă, deşteaptă-te!”. În momentul acela, spune Sfânta Evanghelie, „duhul ei s-a întors şi ea a înviat îndată”. Ca să arate realitatea învierii ei, „a poruncit Iisus să-i dea să mănânce”, iar părinţilor ei, uimiţi de puterea Lui, Mântuitorul Hristos „le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat”.

De ce, oare, pe femeia bolnavă de hemoragie, care s-a vindecat printr-o atingere de Hristos pe furiş, El a arătat-o mulţimii, iar părinţilor fiicei lui Iair le porunceşte să păstreze tăcerea?

În primul caz, Hristos a voit să arate public credinţa tare a unei persoane care avea şi o smerenie desăvârşită. În cazul învierii fiicei lui Iair, poruncind păstrarea tăcerii, El a voit să arate că nu săvârşeşte minuni ca să fie lăudat de oameni, ci ridică din boală şi din moarte pe oameni, întrucât are multă iubire milostivă pentru ei. De fapt, El ne învaţă că, în orice situaţie, smerenia este singura stare de sănătate duhovnicească a sufletului.

Un credincios smerit nu trebuie să deznădăjduiască

Din Evanghelia acestei duminici învăţăm mai multe adevăruri călăuzitoare pentru viaţa noastră duhovnicească.

Mare dascăl s-a făcut pentru noi femeia suferindă de doisprezece ani de o boală pe care nici un doctor nu a reuşit să o vindece! În primul rând, această femeie, care şi-a cheltuit toată averea sa cu doctorii, ne arată că întrucât viaţa este un dar de la Dumnezeu, avem datoria să ne îngrijim de sănătate şi să trăim în credinţă, ca legătură vie cu Dumnezeu, Izvorul vieţii. În al doilea rând, femeia din Evanghelia acestei duminici, deşi este o persoană foarte smerită, este în acelaşi timp o luptătoare plină de speranţă. Tot aşa trebuie să fie orice om credincios, smerit şi plin de speranţă, adică un luptător cu boala, cu suferinţa, cu necazul, cu răutatea, având speranţă că va birui toate cu ajutorul lui Dumnezeu, nu singur. Un credincios smerit nu trebuie să cadă în disperare, ci trebuie să fie un luptător înţelept, care-şi pune necontenit nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu.

Vedem că femeia din Evanghelia acestei duminici, după ce a făcut tot ceea ce era omeneşte posibil, chiar şi după ce medicina vremii ei s-a dovedit neputincioasă în vindecarea bolii pe care o îndura de doisprezece ani, totuşi nu a deznădăjduit, ci a căutat un Doctor mai bun ca să o vindece. Aşa a cunoscut ea că Dumnezeu, Dătătorul vieţii şi al sănătăţii, Doctorul sufletelor şi al trupurilor, lucrează prin Iisus din Nazaret, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut om pentru a vindeca pe oameni de boală, de păcat şi de moarte. Urmând pilda ei, şi noi trebuie să căutăm redobândirea sănătăţii, atunci când am pierdut-o, să o păstrăm şi să o cultivăm ca fiind dar al Lui Dumnezeu pentru om. De asemenea, chiar şi atunci când doctorii, cu toate eforturile lor, nu pot vindeca boala, noi nu trebuie să cădem în deznădejde, ci să ne rugăm mai mult, să nădăjduim mai mult şi, în totală smerenie, să ne apropiem mai mult de Hristos, Care doreşte mai întâi să ne vindece sufletul de boala păcatului, pentru a ne dărui mântuirea şi viaţa veşnică, chiar dacă boala trupului persistă.

Iair este un adevărat părinte iubitor, responsabil şi împreună pătimitor cu fiica sa care suferă

Deşi are rang înalt în societate, deşi face parte dintr-o tagmă care se opunea Evangheliei lui Iisus, totuşi Iair cade în genunchi în faţa lui Iisus, arătându-ne nouă, pe lângă multa lui iubire părintească pentru fiica sa bolnavă, multă smerenie şi multă credinţă în puterea dumnezeiască vindecătoare a lui Iisus.

Acest Iair îşi iubeşte fiica şi se luptă pentru sănătatea şi pentru viaţa ei. Iair este un părinte adevărat, iubitor, responsabil şi împreună pătimitor cu fiica sa care suferă. El este o pildă pentru toţi părinţii care au copii şi pentru toţi oamenii care doresc să cultive bunătatea.

Văzând că sunt oameni smeriţi şi credincioşi, atât femeia bolnavă de hemoragie, cât şi Iair, Mântuitorul Iisus Hristos arată iubirea Lui milostivă faţă de ei, aşa cum o face de fiecare dată faţă de oamenii smeriţi, care au credinţă şi speranţă în ajutorul lui Dumnezeu.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu să urmăm şi noi smerenia, credinţa şi nădejdea lui Iair şi a femeii bolnave care, după multă suferinţă, a fost vindecată spre slava lui Dumnezeu şi spre bucuria oamenilor. Amin.

† DANIEL,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române