Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia de Duminică Idealul sfințeniei - scopul vieții creștine

Idealul sfințeniei - scopul vieții creștine

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Evanghelia de Duminică
Un articol de: Pr. Traian Nojea - 19 Iun, 2022

Duminica întâi după Rusalii (a Tuturor Sfinților) Matei 10, 32-33; 37-38; 19, 27-30

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel care se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Cel ce iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; și cel ce nu-și ia crucea și nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine. Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Iată, noi am lăsat toate și Ţi-am urmat Ţie. Cu noi, oare, ce va fi? Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi, cei ce Mi-ați urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va ședea pe tronul slavei Sale, veți ședea și voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israel. Și oricine a lăsat case, sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii sau țarini pentru numele Meu, înmulțit va lua înapoi și viață veșnică va moșteni. Și mulți dintâi vor fi pe urmă și cei de pe urmă vor fi întâi.

Sfânta noastră Biserică prăznuiește pomenirea sfinţilor în toate zilele anului, dar ­întrucât sunt şi bineplăcuţi ai lui Dumnezeu care s-au nevoit neştiuţi de nimeni, nedescoperiţi Bisericii, aceasta, cu scopul de a nu-i lăsa lipsiţi de cinstire, a rânduit o zi în care proslăveşte pe toţi cei care din veac au bine­plăcut lui Dumnezeu.

Biserica a legiuit ca această proslăvire să se facă îndată ­după Pogorârea Sfântului Duh, fiindcă toţi sfinţii s-au sfinţit şi se sfinţesc prin harul Sfântului Duh. Pomenirea sfinţilor ne­cunoscuţi în această duminică nu exclude, fireşte, cinstirea ­celor cunoscuţi.

De aceea, calendarul nu zice „Duminica tuturor sfinţilor necunoscuţi”, ci, simplu, „a Tuturor Sfinţilor”, pentru că ei nu pot fi despărţiţi: toţi au vieţuit în și pentru Hristos.

Cinstirea lor este mult şi bine plăcută Domnului, noi urmând îndemnul prorocului David, psalmistul: „Lăudaţi pe Domnul întru sfinţii Lui!” (Psalmul 150, 1). ­Harul Duhului Sfânt scrie cu lumină pe faţa omenească, descoperită prin rugăciune, icoana nevăzută a lui Dumnezeu, transformându-i pe sfinţi în oglinzi mistice sau icoane vii ale lui Hristos. De aceea, astăzi, ­Biserica prăznuieşte roadele ­Duhului Sfânt pogorât în ziua Cincizecimii asupra lumii şi ­sămânţa Împărăţiei cerurilor ­altoită prin puterea Duhului Sfânt pe inima ­bine­plăcuţilor lui Dumnezeu.

Sfințenia - lucrarea Duhului Sfânt în oameni 

Harul Sfântului Duh aduce pocăinţa şi iertarea păcatelor și tot el călăuzeşte în lupta cu patimile şi poftele, încununând această nevoinţă prin curăţie şi nepătimire. În acest chip apare o făptură nouă, potrivită pentru cerul nou şi pământul nou. Mântuirea constă în sfinţirea omului prin Duhul Sfânt. Născuţi pentru Duhul Sfânt, prin sfinţire şi luminare, creştinii sunt şi rămân creştini numai în Duhul Sfânt, de aceea se şi numesc sfinţi. Numai sfântul este adevăratul pedagog şi învăţător; numai sfinţenia este adevărata lumină. Viața adevărată, luminarea adevărată nu sunt nimic altceva decât iradierea sfinţeniei. Numai sfinţii sunt cu adevărat luminaţi. Sfinţenia trăieşte şi respiră prin lumină, iradiază şi acţionează în lumină. Sfinţind, sfinţenia în acelaşi timp luminează şi învaţă. Există o anume identitate ­între sfinţenie şi luminare. În realitate, sfințenia înseamnă luminare în și prin Duhul Sfânt, Care este dătătorul sfinţeniei, al luminii şi al cunoştinţei. Întrucât sunt sfinţiţi şi luminaţi de Duhul Sfânt, sfinţii sunt şi adevăraţi învăţători şi pedagogi ai noștri. Sfinţenia este unire după har cu Dumnezeu, adică unire cu Logosul cel veşnic, cu sensul vieţii şi al existenţei. Tocmai în aceasta rezidă plinătatea şi desăvârşirea personalităţii şi a existenţei omeneşti.

Sfințenia - starea firească a sufletului nostru

Sfinţenia este starea firească a sufletului nostru creat după chipul lui Dumnezeu (Sfântul Iustin Popovici); de aceea, sfinţenia noastră este voită de Dumnezeu: „Căci voia lui Dumnezeu aceasta este: sfinţirea voastră” (I Tesaloniceni 4, 3). Aceasta o vrea Dumnezeu de la noi, aceasta o cere şi în ea constă toată voia Lui faţă de noi. Iar noi săvârşim voia Lui numai dacă facem ceea ce este sfânt, ceea ce sfinţeşte şi luminează.

A fi sfânt nu e o stare anormală sau excepțională rezervată pentru câţiva aleşi. Sfinţenia este o înflorire normală a vieţii creştinului în viaţa Sfintei Treimi. Fiecare creştin adevărat şi dedicat este chemat să devină sfânt. De fapt, în Biserica primară termenii „sfânt” şi „creştin” erau sinonimi. Într-un mod foarte natural, primii creştini au făcut tot ceea ce au putut pentru a răspunde poruncii lui Hristos: „Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel Ceresc desăvârşit este” (Matei 5, 48). Așadar, nu păcatul, care e o pervertire a chipului lui Dumnezeu din om, ci sfințenia este starea normală, naturală a omului. Sfințenia este întotdeauna opusul păcatului, așa cum binele e întotdeauna opusul răului.

Sfinţenia se manifestă ca lumină, iar la Schimbarea la Faţă a Mântuitorului Hristos ni se înfăţişează modelul transformării fiecăruia dintre noi prin sfinţenie în lumină (Matei 17, 2; Luca 9, 29). Transfiguraţi prin sfinţenie, sfinţii revarsă pururea razele luminii celei pline de har care, uneori, prin harul lui Dumnezeu, poate străluci din ei ca un soare.

Transfigurat, omul devine din ce în ce mai sfânt şi mai luminos. A trăi în duhul Evangheliei înseamnă a revărsa lumina Cuvântului lui Dumnezeu, lumina dumnezeiască necreată, înseamnă a se transforma în lumină, a deveni lumină, pentru sine și pentru ceilalți: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune şi să ­slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16).

Când pomenim sfinţenia, când îi pomenim pe cei sfinţi, avem datoria să ne gândim şi să avem noi înşine idealul de a fi sfinţi, de a ne sfinţi. Sfinţenia nu este un cerc închis, ea poate fi dobândită de oricine. Sfinţenia sau de­săvârşirea nu presupune numaidecât semne şi minuni, aşa cum suntem obişnuiţi să credem uneori. Minuni ce pot să-i uimească pe oameni, ajung să facă şi vrăjitorii, ajutaţi de puterile întunericului. Dar sfinţenia o pot dobândi numai cei blânzi şi smeriţi cu inima, cei plini de dragoste pentru Dumnezeu şi pentru aproapele lor. Puterea Sfântului Duh face şi astăzi sfinţi prin revărsarea continuă a darurilor Sale în sufletele credincioşilor care cercetează ­Biserica. Darurile Sfântului Duh nu se împuţinează şi nu încetează niciodată, fiindcă niciodată nu va înceta setea sufletului creştin după sfinţenie şi după Dumnezeu. Sfinţenia înseamnă astăzi, ca şi altădată, lupta stăruitoare împotriva nedreptăţii, a minciunii, a întinării vieţii personale şi a vieţii de familie, a urii, a robiei, a trufiei, a lăcomiei, a bolii, a igno­ranţei, a lenei, a intrigii, a neînţe­legerii, a războiului, într-un cuvânt, lupta împotriva tuturor relelor care ­macină viaţa oamenilor. Sfinţenia este expresia iubirii față de Dumnezeu şi de aproapele. Părintele Dumitru Stăniloae, tâlcuind un cuvânt al Sfântului ­Vasile cel ­Mare, spune că „sfinţenia se atinge atunci când în rugăciune nu mai eşti conştient de tine, ci numai de Dumnezeu, când în rugăciunea pentru ceilalţi nu mai eşti conştient de tine, ci numai de ceilalţi”. Acest lucru ne arată că sfinţenia are ca izvor principal comuniunea. De aceea, poate, sfinţenia este o invitaţie prea provocatoare pentru unii.

Sfântul Serafim de Sarov spunea ucenicilor săi: „Credeţi-mă, iubiţilor, postul, rugăciunea, privegherile, milostenia, toate sunt bune şi toate sunt de folos, dar nu ele sunt scopul vieţii noastre creştine. Nu ele sunt scopul luptei noastre, ca să ne desăvârşim în nişte nevoinţe. Ci adevăratul scop este dobândirea Duhului Sfânt”. Asemenea și Sfântul Siluan Athonitul: „Să nu crezi că petrecând în nevoinţe şi în rugăciune eşti în Duhul Sfânt, atâta timp cât duşmăneşti pe fratele tău. Mai degrabă un duh amăgitor stăpâneşte inima ta”.

Sfântul nu a căutat și nu caută plăcerea și aprecierea lumii, el nu va vorbi pe placul tuturor, ci pe placul cinstitorilor de Dumnezeu. Sfântul nu a făcut și nu va face concesii în fața păcatului, dar va plânge negreșit cu păcătosul și pentru păcătos. El este sprijin la nevoie și stăvilar în fața puhoiului imo­ralității lumii ce renunță la Dumnezeu și caută „omul puternic” sau „su­praomul”. În acest sens, cuvintele Sfântului Apostol Pavel schi­țează cu litere de aur profilul duhov­nicesc al tuturor sfinților, din toate timpurile și toate locurile, știuți și neștiuți: „Ca nişte necunoscuţi, deşi bine cunoscuţi (…); ca nişte întristaţi, dar pururea ­bucurându-ne; ca nişte săraci, dar pe mulţi îmbogăţind; ca unii care n-au nimic, dar toate le stăpânesc” (II Corinteni 6, 9-10).

Aşadar, cu toţii suntem chemaţi ca prin viaţa noastră aleasă şi sfântă să arătăm şi celor din jurul nostru calea către Dumnezeu şi aşa ne vom putea adăuga şi noi încet-încet cetelor drepţilor, ale aleşilor, ale sfinţilor, pentru că Dumnezeu ne-a chemat pe toţi deopotrivă să ne sfinţim viaţa şi să fim sfinţi.

Citeşte mai multe despre:   Duminica Tuturor Sfintilor  -   predica