Întrebare pentru cineva de dincolo

Evanghelia duminicii a XII-a după Rusalii (Tânărul bogat)

16. Şi, iată, venind un tânăr la El, I-a zis: Bunule Învăţător, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică?

17. Iar El a zis: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât numai Unul Dumnezeu. Iar de vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile.

18. El I-a zis: Care? Iar Iisus a zis: Să nu ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb;

19. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.

20. Zis-a lui tânărul: Toate acestea le-am păzit din copilăria mea. Ce-mi mai lipseşte?

21. Iisus i-a zis: Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi.

22. Ci, auzind cuvântul acesta, tânărul a plecat întristat, căci avea multe avuţii.

23. Iar Iisus a zis ucenicilor Săi: Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în împărăţia cerurilor.

24. Şi iarăşi zic vouă că mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu.

25. Auzind, ucenicii s-au uimit foarte, zicând: Dar cine poate să se mântuiască?

26. Dar Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni aceasta e cu neputinţă, la Dumnezeu însă toate sunt cu putinţă.

Mitropolitul de vrednică pomenire Antonie al Ardealului mărturiseşte în-tr-una din predicile sale că atunci când era profesor la Seminarul monahal de la Mănăstirea Slatina (jud. Suceava), prin anii 1950-1953, când încă nu se înteţise prigoana comunistă asupra mănăstirilor, a adresat elevilor următoarea întrebare: „Dacă ar învia un mort şi ar spune aşa: vă dau voie să-mi puneţi o singură întrebare, una, nu două, fiindcă numai la una pot să vă dau răspuns, ce întrebare i-aţi pune?” A doua zi, elevii au venit cu diferite întrebări. Unii au spus că l-ar întreba despre cum este Dumnezeu, cum conduce lumea, cum judecă, cum iartă etc. Alţii, altfel de întrebări. Au fost şi unii care au propus întrebări naive, înguste, neesenţiale. Cei mai mulţi au spus, însă, că l-ar întreba: „Ce să fac? Ce mă sfătuieşti să fac pentru a vieţui liniştit aici, dar şi dincolo, în aşa fel încât să nu-mi pară rău că am trăit, dar nici că am murit?”.

Drumul de la intenţie la faptă

Am început cu această evocare pentru că ea conţine întrebarea esenţială din Evanghelia de astăzi, în care un tânăr bogat L-a întrebat pe Mântuitorul ce să facă pentru a moşteni viaţa veşnică. Răspunsul Mântuitorului vă este bine cunoscut: „De vrei să intri în viaţă (adică, dacă vrei să nu iroseşti timpul vieţii pe pământ, să te mântuieşti), păzeşte poruncile!”. Şi Mântuitorul aminteşte câteva din cele 10 porunci, date de Dumnezeu prin Moise. Cum pe acestea le păzea, tânărul voia mai mult, adică voia să fie desăvârşit. Cu alte cuvinte, voia să facă mai mult decât îi ofereau legile Vechiului Testament.

Legea Veche nu mai mulţumea omenirea în vremea întrupării Fiului lui Dumnezeu. Se simţea nevoia de mai mult: nevoia iubirii desăvârşite, până la jertfă, a dăruirii totale etc. De aceea, Mântuitorul vine în întâmpinarea acestei dorinţe exprimate prin tânărul bogat: „Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; apoi vino şi urmează-Mi!”. Cum a reacţionat tânărul la această propunere, cunoaşteţi, de asemenea: a plecat întristat, căci avea multe avuţii...

De fiecare dată când recitim acest episod retrăim regretul că tânărul, entuziast la început, n-a mers până la capăt. Că n-a renunţat la bruma de avere, trecătoare prin natura ei, şi să-L fi urmat pe Iisus, aşa cum au făcut, de pildă, Sfinţii Apostoli şi mulţi alţii care le-au luat exemplul. Numai că, şi de această dată, nu trebuie să privim lucrurile din afară. Trebuie să vedem dacă nu cumva ne asemănăm cu tânărul din Evanghelie... Veţi zice că nu, pentru că nu avem multe avuţii ca el. Dar textul evanghelic nu trebuie înţeles numai în literă.

Într-adevăr, nu avem multe bogăţii, unii fiind, poate, chiar săraci. Dar nu într-atât cât să nu avem cu ce milui cumva pe cei de-aproape sau mai de departe. Între regretele cele mai des întâlnite de noi, preoţii, la spovedanie este şi acesta: „Părinte, cred că nu fac bine pe cât ar trebui. Nu sunt chiar atât de sărac să nu pot ajuta, măcar un pic, pe cei în nevoie...” Frumoasă, sinceră, smerită mărturisire! Dar de la intenţie la faptă uneori drumul este foarte lung!

Mulţi creştini, după ce ne spun cele ce au pe suflet, ne întrebă stăruitor: „Părinte, ce să fac în acest caz?”. Iată, aşadar, întrebarea cheie: „Ce să fac?”. Este întrebarea Evangheliei de azi! Că aceasta este întrebarea esenţială, pe care, aţi văzut mai sus, ar trebui s-o adresăm unui înviat din morţi, care ştie ce este dincolo, am reţinut şi din relatarea din „Faptele Apostolilor”, referitoare la ziua pogorârii Sf. Duh. Să ne amintim: după cuvântarea lui Petru, rostire apostolică înţeleaptă, întărită de prezenţa harului Sf. Duh, mulţimile, pătrunse la inimă, au întrebat: „Ce să facem?” (Fapte 2, 37). Ce a răspuns Petru: „Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare în numele lui Iisus Hristos” (v. 38). Aşadar, pocăiţi-vă! Acesta este răspunsul cheie, general valabil oricăruia dintre noi. Iar în particular ne spune duhovnicul fiecăruia ce avem de făcut, de la caz la caz.

Călcarea poruncilor sau dezbrăcarea de Hristos

Întrucât dorim să facem o legătură între Evanghelia de azi şi viaţa obişnuită, mirenească, adică a celor ce trăiesc în lume, nu în mănăstire, vom încerca să evocăm întâiul sfat dat de Iisus tânărului bogat: „De vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile!”. Să vedem dacă noi împlinim acest sfat.

În primul rând, dacă ştim cele zece porunci. Le găsim în Biblie, în Vechiul Testament, la cartea Ieşirii, cap. 20. De asemenea, în cărţile de rugăciuni. Tot în cărţile de rugăciuni găsim şi cele nouă porunci ale Bisericii. Dacă ne-ar întreba cineva: „Părinte, eu nu ştiu cele zece porunci, aşa la rând, fără să mă încurc, iar pe cele nouă nici atât, dar încerc să vieţuiesc creştineşte. Ce ziceţi, mă pot mântui?”. Răspunsul nostru ar fi imediat: desigur! Căci mântuirea nu stă în cunoaştere, ci în aplicare. Şi apoi, aceste legi sunt orientative, nu cuprind toate detaliile vieţii. Multe dintre fapte le facem din conştiinţă, glasul lui Dumnezeu din om, care ne spune despre un anumit lucru dacă e bun sau nu. Chiar şi etica romană, păgână, spunea că ceea ce nu interzice legea, interzice pudoarea - Seneca, Troades.

O altă problemă. Nu cumva poruncile ar afecta libertatea noastră? Răspunsul este sigur nu, pentru că ele nu trebuie văzute ca instrument coercitiv, ci ca pe nişte căi oferite în sprijinul vieţuirii morale. Nu-i nimeni obligat, ci invitat, chemat să le respecte. După cum nu-i nimeni obligat să îmbrăţişeze creştinismul şi Ortodoxia. Dar dacă dorim să fim număraţi în rândul creştinilor ortodocşi, atunci vom respecta, desigur, rânduielile Ortodoxiei, în literă şi în duh. Nu pe jumătate, nu după chef (iertaţi această expresie, dar ştiţi că des o auzim, uneori chiar de la apropiaţi ai noştri!), nu după interpretări proprii, ci complet, necondiţionat, fără intermitenţe! După voia Domnului, nu după voia noastră. În această privinţă zice Sf. Marcu Ascetul: „Cel care amestecă pe ascuns în poruncă voia sa, este un desfrânat!”. Adică, aşa cum ai săvârşi un adulter, amestecând viaţa de familie cu cea desfrânată, cinstea cu ruşinea.

Trebuie să avem grijă, apoi, că neascultarea poruncilor înseamnă, de fapt, lepădare de Hristos. Căci zice Sf. Simeon Noul Teolog: „Acela care nu împlineşte poruncile lui Hristos să nu se socotească a nu se fi lepădat de El. Fiindcă orice călcare de poruncă, orice neascultare este o lepădare de Hristos”. De aceea este atât de lăudată virtutea ascultării, a receptivităţii, nu numai în viaţa monahală, ci şi în familie şi în Biserică, marea familie, în general. Să ascultăm un mic elogiu adus acestei virtuţi: „Deci, fiilor, pentru aceasta este bună ascultarea, căci pentru Domnul se face... O, ascultare, mântuirea tuturor credincioşilor! O, ascultare, născătoarea tuturor faptelor bune! O, ascultare, aflătoarea împărăţiei! O, ascultare, care deschizi cerurile şi sui pe oameni de la pământ! O, ascultare, hrănitoarea tuturor sfinţilor, din care au supt ei lapte şi prin care s-au făcut desăvârşiţi! O, ascultare, care eşti locuitoare împreună cu îngerii!” (Pateric, Avva Ruf).

Ce nu poate face omul, adaugă Domnul

Trebuie să precizăm, totuşi, că dacă cineva nu ştie să citească sau nu are ţinere de minte, dar trăieşte cinstit, nu trebuie neapărat să cunoască poruncile. Dar cum noi ştim să citim, avem şi ţinere de minte, mai mult, avem Biblii şi cărţi de rugăciuni, socotim un lucru elementar să le ştim pentru a le împlini. În acest scop socotim că unul dintre mesajele Evangheliei acestei duminici este să rememorăm poruncile, să cerem preoţilor explicaţii asupra unora pe care nu le înţelegem bine şi să vedem dacă le respectăm sau nu.

De se va întâmpla să avem impresia că unele porunci sunt greu de împlinit sau că puterile noastre sunt depăşite în anumite situaţii, să ne amintim de cuvântul Domnului: „Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu” (Luca 18, 27). De aceea, Lui ne rugăm să ne întărească spre a plini cu inimă curată toate cele cuvenite, pentru mântuirea sufletelor noastre.