Puterea credinței în a birui logica lumii căzute

Duminica a 30-a după Rusalii (Dregătorul bogat - păzirea poruncilor) Luca 18, 18-27

În vremea aceea un dregător oarecare s-a apropiat de Iisus şi L-a întrebat, zicând: Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât Unul Dumnezeu. Ştii poruncile: „Să nu săvârşeşti adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta”. Iar el a zis: Toate acestea le-am păzit din tinereţile mele. Auzind, Iisus i-a zis: Încă una îţi lipseşte: Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri; apoi vino de urmează Mie. Iar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat. Şi, văzându-l întristat, Iisus a zis: Cât de greu vor intra cei ce au averi în Împărăţia lui Dumnezeu! Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în Împărăţia lui Dumnezeu. Zis-au cei ce ascultau: Şi cine poate să se mântuiască? Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu.

Lecturile evanghelice din aceste duminici de final de an civil sunt legate nu doar de tema vieții (învierea fiului văduvei din Nain, învierea fiicei lui Iair, Parabola bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr) sau de împlinirea poruncilor lui Dumnezeu (Pilda samarineanului milostiv, discuția cu tânărul bogat), ci și de tema rodirii (Pilda semănătorului, Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina). Ele toate vor duce, în chip firesc, spre chemarea (poftirea/invitarea) la cină, adică la Cina Domnului, la Sfânta Euharistie.

Pericopa evanghelică din această duminică ne prezintă un dialog între Mântuitorul Hristos și un tânăr bogat aflat în funcția de dregător, o conver­sație importantă, întrucât a fost reținută în primele trei Evanghelii, după Matei, Marcu şi Luca, în forme ușor diferite, dar care prin detaliile lor se comple­tează și astfel formează un tablou complex și unitar. În Evanghelia după Luca, această pericopă este amintită când Hristos Domnul a rostit Pilda va­me­șului și a fariseului, iar mul­țu­mile aduceau copiii la El. Reacția Mântuitorului a fost una simplă, dar cu tâlc: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi ­nu-i opriţi, căci ­împărăţia lui ­Dum­ne­zeu este a unora ca aceş­tia. Ade­vărat grăiesc vouă: Cine nu va primi ­Împărăţia lui Dumnezeu ca un prunc nu va intra în ea” (Luca 18, 16-17).

Împărăția lui Dumnezeu și viața veșnică

A fi ca un copil, dar a pune și întrebări, iar la final apare o altă întrebare: Cine poate să se mântuiască? Ce e de făcut? Tot Mântuitorul Hristos ne oferă cheia de interpretare a acestui pasaj evanghelic: să-L urmăm. Căci, de fapt, vedem cât de pregnantă era falia între învățătura lui Moise din Vechiul Testament - bună, dar insuficientă spre mântuire și învățătura Mântuitorului Hristos aidoma unui jug și a unei poveri („Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu este bun și povara Mea este ușoară” - Matei 11, 29-30).

Cine vrea să se mântuiască, cu întrebarea să călătorească!

Tânărul nu a venit cu un gând de ispitire, pentru că din dialogul cu Mântuitorul Hristos îl simțim sincer, cu o experiență am putea spune dramatică, aceea de a fi împlinit cele prescrise de Lege și de a fi simțit, în cele din urmă, că nu trăia și nu își asuma pe deplin viața în dimensiunea ei spirituală, duhovnicească. Având o poziție importantă în comunitate, datorită bogăției sale, detaliu reținut doar de Sfântul Evanghelist Luca, dregătorul ne arată că îngrijirea sufletului este un lucru de actualitate chiar și pentru cei înstăriți. În același sens, întrebarea tânărului ne arată de fapt mentalitatea iudaică din acea epocă. Pentru că vorbim de mentalitatea iudaică, trebuie amintit și momentul când Hristos Domnul a rostit Pilda samarineanului milostiv - tot răspunzând la o întrebare „ce plutea în aer” sau era dezbătută în mediile învățate iudaice. Mântuitorul Hristos a primit întrebarea tânărului chiar dacă a părut reticent la cuvintele ușor ademenitoare: „Bunule Învățător”. Apoi i-a oferit tânărului un răspuns. Clement Alexandrinul nota foarte frumos următoarele cu privire la întrebarea dregătorului: „A fost întrebată Viața despre viață, Mântuitorul despre mântuire, Învă­țătorul despre cea mai importantă din învățăturile date de El, Adevărul despre adevărata nemurire, Cuvântul despre Cuvântul Tatălui, Desăvârșirea despre odihna cea desăvârșită, Nemurirea despre singura nemurire” (Clement Alexandrinul, Care bogat se va mântui, 6, 1, în colecția Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 4, București, 1982, p. 38).

Întrebarea bună şi răspunsul lui Dumnezeu

Hristos l-a privit cu dragoste după ce tânărul i-a răspuns: „Învățătorule, acestea toate le-am păzit din tinerețile mele” (Marcu 10, 20). Nu știm ce vârstă avea dregătorul sau tânărul bogat, dar din răspunsurile lui putem deduce cu ușurință maturitatea lui. A pus în practică poruncile din Decalog, însă alerga după Cineva care să-L împlinească și să-i aducă o liniște sufletească. Iar Hristos Domnul l-a chemat să-I urmeze. „Ce să fac ca să moștenesc viața de veci?” Această întrebare ce o găsim atât în Parabola samarineanului milostiv, cât și în dialogul cu dregătorul, în ambele situații adresată Mântuitorului Hristos, ne arată că El este Cel care poate oferi răspunsuri la întrebările fundamentale ale acestei vieți. Iar răspunsurile date de Fiul lui Dumnezeu nu sunt la nivel teoretic, ci practic. Întrebarea nu pune accentul pe o necesitate fizică sau de ordin material - vindecare, înviere, ci pe ceea ce paradoxal este mai important în această viață - dobândirea vieții veşnice. Tânărul bogat nu a venit la Mântuitorul Hristos pentru vreo nevoie concretă, imediată din această viață, ci pentru a găsi modalitatea de a moșteni viața de veci. Avea conștiința că este un moștenitor, că este din aceeași familie. Așadar, întrebarea poate fi tradusă în felul următor: Cum pot deveni moștenitor? Din perspectivă iudaică, lucrurile păreau foarte simple: trebuie să respecți Legământul dintre Tatăl și fii, adică Legea Vechiului Testament. În schimb, Mântuitorul Hristos iarăși schimbă perspectiva asupra lucrurilor, căci îi cere să-L urmeze prin a-și împărți averea și să-și ia crucea (lucru amintit doar de Sfântul Evanghelist Marcu). Reacția tânărului bogat - întristarea lui sau chiar întunecarea la chip ne arată faptul că, deși avea vocația de a fi ucenic al Domnului, nu era totuși pregătit să-L urmeze. Din tânărul entuziast, care a alergat la Mântuitorul Hristos, el ajunge acum un om care nu poate să primească lucrul pe care-l dorise, moștenirea vieții celei de veci, de care simțea că avea nevoie, tocmai din cauza bogăției. Dacă privim în Sfânta Scriptură, vom vedea că bogăția este văzută ca binecuvântare din partea lui Dumnezeu. Ce are în vedere aici Mântuitorul nu este altceva decât materialismul. Poruncile din Vechiul Testament, amintite de Hristos Domnul, aveau în vedere relațiile interpersonale. Ceea ce îi cere Mântuitorul Hristos dregătorului are în vedere relația cu ceilalți membri ai societății, deoarece purtarea de grijă pentru săraci era adeseori amintită în Vechiul Testament. Bogăția, ca și sărăcia, de altfel, sunt noțiuni relative, dar ele nu sunt un impediment sau un avantaj în a dobândi viața de veci. Modul cum dregătorul s-a raportat la avuția sa l-a determinat să nu-L urmeze pe Hristos.

Urmarea lui Hristos

Sfinții Apostoli I-au urmat Mântuitorului Hristos. Îndemnurile din Sfintele Evanghelii, prin formularea lor cuprinzătoare, au fost rostite clar de Hristos Domnul: „Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni” (Matei 5, 19); „Urmează-Mi” (Ioan 1, 43). Acestea ne arată că a-L urma pe Hristos nu ține de condiția materială, ci de disponibilitatea inimii, de puterea de a asculta vocația pe care o ai și, în același timp, de puterea credinței în Fiul lui Dumnezeu Întrupat. Citite în paralel, chemarea dregătorului bogat și chemările la apostolat reliefează puterea credinței în a birui ordinea logică a acestei lumi. A-I urma lui Hristos, a moșteni viața de veci înseamnă a crede în El, a fi capabil să-ți asumi vocația prin ceea ce pare în ochii lumii o nebunie. La fel și faptul că binele nu există în sine, ca entitate abstractă, ci este reflectarea în viața de zi cu zi a relației cu Dumnezeu. A ne mântui singuri nu este cu putință, ci putem realiza acest lucru doar cu ajutorul lui Dumnezeu. Îndemnul aceluiași scriitor alexandrin, Clement, este unul de referință: „Deci, nu te despărți de averile tale; mai bine desparte-te de patimile sufletului tău, care nu-ți îngăduie să folosești spre mai bine averile tale, pentru a ajunge cumsecade și bun și pentru a te putea folosi bine de aceste averi. În acest chip trebuie înțe­leasă despărțirea de toate averile și vinderea tuturor lucrurilor. Domnul a spus acele cuvinte despre patimile sufletești” (Clement Alexandrinul, Care bogat se va mântui, 14, 5-6..., p. 44).