„Să ne îmbogăţim duhovniceşte în Hristos”

Evanghelia duminicii a XXX-a după Rusalii (Dregătorul bogat - păzirea poruncilor) Luca 18, 18-27

18. Şi L-a întrebat un dregător, zicând: „Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?”

19. Iar Iisus i-a zis: „Pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât unul Dumnezeu.

20. Ştii poruncile: Să nu săvârşeşti adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta”.

21. Iar el a zis: „Toate acestea le-am păzit din tinereţile mele”.

22. Auzind Iisus i-a zis: „Încă una îţi lipseşte: Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri; şi vino de urmează Mie”.

23. Iar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat.

24. Şi văzându-l întristat, Iisus a zis: „Cât de greu vor intra cei ce au averi în împărăţia lui Dumnezeu!

25. Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în împărăţia lui Dumnezeu”.

26. Zis-au cei ce ascultau: „Şi cine poate să se mântuiască?”

27. Iar El a zis: „Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu”.

Să ne punem o întrebare: „Oare toţi bogaţii vor merge în iad?” Nu, cu adevărat nu. Dumnezeu poate să mântuiască şi pe cei bogaţi, care vor avea bunăvoinţă a-şi chivernisi averea lor spre binele tuturor, după plăcerea lui Dumnezeu, fără a-şi lipi inima de bogăţiile veacului de acum. Auzi ce zice dumnezeiasca Scriptură despre Avraam: „Iar Avraam era bogat foarte, cu dobitoace şi cu argint şi cu aur” (Facere 13, 2). Dar cine a plăcut în faţa lui Dumnezeu mai mult ca Avraam? Şi cine a fost mai binecuvântat de Dumnezeu decât el? Căci nimic nu l-a împiedicat să dea ascultare lui Dumnezeu, ajungând chiar să aducă jertfă lui Dumnezeu pe singurul său fiu, Isaac.

Să auzim încă şi de bogăţiile lui Iov pe care le arată Sfânta Scriptură, zicând: „Şi erau vitele lui Iov şapte mii de cămile, perechi de boi cinci sute şi cinci sute de asine ce păşteau în munte şi slugi multe foarte” (Iov 1, 3). Dar să auzim şi ce zice Dumnezeu despre Iov către diavolul: „Socotit-ai în cugetul tău despre robul Meu? Că nu este asemenea lui din cei de pe pământ, fără cusur, drept şi temător de Dumnezeu, care să se ferească de ce este rău?” (Iov 1, 8).

Aşadar, fraţii mei, bogaţi au fost pe pământ şi Avraam şi Iov, dar foarte drepţi şi temători de Dumnezeu şi nu legaţi cu inima de averile pe care le aveau. Ca să dovedim acest lucru, este bine să auzim ce a zis dreptul Iov când a pierdut toate averile sale: „Gol am ieşit din pântecele maicii mele, gol mă voi întoarce. Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat” (Iov 1, 21).

O lume trecătoare…

Cât de mare lucru este necredinţa noastră, fraţilor. Atunci când ni se întâmplă o mică pagubă, plângem, ne întristăm şi cădem în mâhnire şi deznădejde. Iar dreptul Iov, după pierderea atâtor cârduri de vite şi a copiilor, n-a zis nici un cuvânt rău împotriva lui Dumnezeu, ci pentru toate mulţumea Domnului. Aşadar, nu bogăţia este pricină de pierzare a celui bogat, ci lipirea inimii sale de avere; nemilostivirea şi reaua întrebuinţare a bogăţiei sale îl duc la pierzare. Fericit este cel ce va face cele spuse de marele Apostol Pavel: „Să fie acum cei ce au averi, ca şi cum nu le-ar avea, şi cei ce au femei, ca şi cum nu le-ar avea, şi cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi de ea. Că chipul lumii acesteia trece” (I Corinteni 7, 29-31).

Să auzim şi pe Solomon cel preaînţelept şi preabogat ce zice în privinţa averilor sale: „Şi am căutat spre toate lucrurile mele şi spre toată truda mea cu care m-am ostenit a face şi iată toate sunt deşertăciuni şi vânare de vânt şi nimic nu este prisosire sub soare (Ecclesiastul 2, 11). Şi am urât viaţa, că vicleană este asupra mea fapta cea făcută sub soare, că toate sunt deşertăciune şi vânare de vânt” (Ecclesiastul 2, 17). Apoi, filosofând despre moarte, a zis: „Precum am ieşit din pântecele maicii mele, gol mă voi întoarce în pământ, şi precum am venit, aşa mă voi duce şi nimic nu voi lua din agoniseala mea ca să duc în mâna mea” (Ecclesiastul 5, 14).

De ce ne-a dat Domnul de toate?

Dacă din toate câte avem vom face milostenie la săraci şi vom urma lui Hristos cu viaţă curată, cu post, cu rugăciune, cu înfrânare, cu priveghere şi cu toată lucrarea faptelor celor bune, ne vom face comoară în ceruri, unde furii nu o sapă şi rugina şi molima nu o strică.

Cine poate să spună îndeajuns câtă dreptate are Dumnezeu când ne porunceşte în porunca întâi din Decalog să-L iubim cu toată inima noastră, cu tot sufletul nostru şi cu tot cugetul nostru. El ne-a dat viaţă, minte, simţiri şi tot ce avem. Pe acestea să le punem în slujba lui Dumnezeu, folosindu-le spre cele bune şi nu spre păcat. Cum putem da chipul nostru lui Dumnezeu? Privind zidirile Lui, slăvindu-L neîncetat şi depărtând ochii noştri de la orice sminteli şi deşertăciuni. Domnul ne-a dat mâinile. Pe acestea se cuvine să le punem în slujba Lui, nu a diavolului, întinzându-le la furturi şi desfrânări, ci la faptele cele bune şi mai ales la rugăciune şi la milostenie. El ne-a dat urechi. Pe acestea Lui să le dăm, ascultând cele sfinte, iar nu cântece de desfrânare, nici vorbe rele de ocară. El ne-a dat gură, dar să nu vorbească nimic din cele ce nu plac lui Dumnezeu, ci să cânte psalmi şi laude şi cântări dumnezeieşti.

Dumnezeu ne-a făcut picioare nu să alergăm cu ele pe calea pierzării, ci spre lucrarea celor bune. Ne-a făcut pântece, nu ca să-l îmbuibăm cu nesaţiu, ci să-l hrănim cu măsură şi cu înfrânare. Dumnezeu a pus iubire între soţi spre facerea de copii, iar nu spre desfrânare. Ne-a dat minte spre a-L lăuda, iar nu spre hule sau alte fărădelegi a cugeta. Ne-a dat bani spre a-i întrebuinţa cum se cuvine. Ne-a dat sănătate şi putere spre a face cele bune spre slava lui Dumnezeu şi, în sfârşit, toate câte avem de la El ni le-a dat să le folosim spre binele nostru şi spre slava lui Dumnezeu.

Sicriul lui Alexandru Macedon

N se cuvine a iubi mai mult cele pământeşti decât pe Făcătorul şi Dumnezeul nostru, Care ni le-a dat pe toate. Citim într-o carte că împăratul Alexandru Macedon (356-323 î.Hr.), după ce a cucerit atâtea ţări şi împărăţii, ajungând la moarte, a lăsat testament să-i facă la sicriul lui două guri şi pe acolo să-i scoată mâinile, dar să i le lase goale. Întrebat de ce doreşte să-l îngroape cu mâinile goale şi să fie scoase afară din sicriu, el le-a zis: „Vreau să arăt la toţi împăraţii şi regii pământului care vor veni după mine să nu-şi lipească inima de nimic din această lume. Că toate câte avem aici rămân şi noi plecăm la veşnicie cu mâinile goale şi luăm cu noi numai ce am făcut în această viaţă, bune sau rele!”.

Când tânărul bogat din Evanghelia de astăzi a răspuns Mântuitorului că „Toate poruncile le-am păzit din tinereţile mele” (Luca 18, 21), a adăugat şi aceste cuvinte: „Ce îmi mai lipseşte?”, iar Fiul lui Dumnezeu i-a zis: „Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta şi o împarte săracilor şi vei avea comoară în cer; apoi vino şi urmează Mie. Auzind cuvântul acesta, tânărul a plecat întristat, căci avea multe avuţii” (Matei 19, 20-22).

Deşi păzea cu sfinţenie poruncile Legii Vechi, tânărul nu era pregătit să urmeze lui Hristos, căci era lipit cu inima de averile sale şi nu voia să miluiască pe săraci. Or, Mântuitorul îl chema la desăvârşire, prin renunţarea la averile pământeşti şi agonisirea altor averi, a celor duhovniceşti. Căci bogăţia cea mai mare a creştinilor este păstrarea cu sfinţenie a dreptei credinţe ortodoxe. Bogăţia cea nemuritoare a noastră, a creştinilor, este sfânta rugăciune făcută cu post şi cu milostenie.

Celor ce-L caută pe Domnul nu le va lipsi nimic

Bogăţia duhovnicească a creştinilor este împlinirea cu sfinţenie a poruncilor Sfintei Evanghelii, trăirea în desăvârşită dragoste, iertarea vrăjmaşilor, participarea regulată la slujbele bisericii, ascultarea cu evlavie a Sfintei Liturghii în sărbători, deasa spovedanie şi împărtăşania cu Trupul şi Sângele Domnului. Apoi, naşterea de copii, înfrânarea de la orice fel de păcate trupeşti, blândeţea, smerenia şi toate celelalte fapte bune. Acestea sunt averea şi lauda şi cununa creştinilor care ne asigură mântuirea sufletului, iar nu agonisirea de averi, de bani şi cinste trecătoare pe pământ, care ne îndepărtează de Dumnezeu şi ne aruncă în grele păcate şi în osândă veşnică.

Să renunţăm la averile de prisos şi nefolositoare care aduc atâta tulburare şi robesc inimile slabe şi să ne lipim cu inima de Hristos. Să urmăm cu statornicie părinţilor noştri evlavioşi şi iubitori de Dumnezeu, care erau săraci de averi, dar bogaţi şi tari în credinţă, în rugăciune şi în milostenie. Să iubim pe săraci, pe bătrâni, pe copii şi pe văduve şi să-i ajutăm cu ce putem, că aceia nu au sprijin de nicăieri. Şi să nu uităm ce spune psalmistul: „Temeţi-vă de Domnul toţi Sfinţii Lui, că n-au lipsă cei ce se tem de El” (Psalm 33, 9).

Să ne îmbogăţim duhovniceşte în Hristos, adică să părăsim păcatele şi să adunăm cât mai multe fapte bune. Acestea sunt averea noastră, nădejdea mântuirii noastre, bucuria noastră în Hristos. Să-L rugăm pe Mântuitorul şi Fiul lui Dumnezeu să ne îmbogăţească în cele cereşti, ca să putem cânta cu psalmistul David: „Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit, iar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele” (Psalm 33, 10). Amin.

(Părintele Cleopa ILIE - Predici la duminicile de peste an (n.r. - titlul şi intertitlurile aparţin redacţiei)