Duminica a 30-a după Rusalii (Dregătorul bogat - păzirea poruncilor) Luca 18, 18-27 În vremea aceea un dregător oarecare s-a apropiat de Iisus şi L-a întrebat, zicând: Bunule Învăţător, ce să fac ca să
Sfânta Cruce - semnul iubirii care învinge păcatul şi moartea
Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17
Zis-a Domnul: Nimeni nu s-a suit la cer decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer. Şi, după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să Se înalţe Fiul Omului, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Pentru că Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Fiindcă n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea.
Sfânta Evanghelie a Duminicii dinaintea Înălţării Sfintei Cruci face o legătură între şarpele care a fost înălţat de către Moise în pustie şi înălţarea pe Cruce a Mântuitorului Iisus Hristos. Se ştie că în timp ce poporul evreu traversa pustia, mulţi oameni mureau fiindcă erau atacaţi de şerpi veninoşi. Atunci Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să înalţe un şarpe de aramă şi oricine privea la şarpele de aramă, înălţat în pustie, se vindeca. Această vindecare a oamenilor care erau muşcaţi de şerpi era o preînchipuire a Crucii Mântuitorului Iisus Hristos. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: "Nu vedeţi potrivirea chipului cu adevărul? Atunci evreii au scăpat de moarte, dar de o moarte temporală; acum credincioşii sunt scăpaţi de moartea veşnică. Atunci şarpele înălţat în aer vindeca muşcăturile şerpilor; Iisus vindecă rănile pe care le face dragonul duhovnicesc (diavolul). Acolo, cel ce privea cu ochii trupului era vindecat; aici cel ce vede cu ochii sufletului se uşurează de toate păcatele sale. Acolo spânzura un chip de aramă, care reprezenta un şarpe; aici trupul Domnului pe care l-a format Duhul Sfânt. Acolo, un şarpe muşca şi un şarpe vindeca; aici moartea biruieşte moartea şi moartea dăruieşte viaţă" (Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentar la Evanghelia de la Ioan, omilia 27, 2 ; trad. în limba română de diacon Gheorghe Băbuţ, Ed. Pelerinul Român, Satu Mare, 1997, p. 129)
În Antichitate, crucea era un instrument de tortură şi de ocară pentru răufăcători. Dar Mântuitorul Iisus Hristos, primind a fi răstignit pe cruce din iubire pentru oameni şi luând asupra Sa păcatele lumii, a transformat crucea din instrument de ocară şi de tortură în simbol al iubirii de viaţă făcătoare. Prin moartea Sa, Hristos Domnul a biruit păcatul şi moartea, iar prin Învierea Sa din morţi a arătat slava Crucii ca fiind slavă a iubirii Sale jertfelnice, sfinţitoare şi de viaţă făcătoare. De aceea, cântăm noi în fiecare Duminică: "Iată, a venit prin Cruce bucurie la toată lumea".
Crucea, semn de mântuire şi de viaţă veşnică
Transformarea morţii lui Hristos în biruinţă a vieţii veşnice înseamnă şi transformarea Crucii din instrument de tortură sau de ocară în semn de mântuire şi de viaţă veşnică. Evanghelia ne spune că "Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică" (Ioan 3, 16).
Chiar Hristos Domnul spune că "n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea" (Ioan 3, 17). Aşadar, vedem că Sfânta Cruce arată cât de mult a iubit Dumnezeu lumea. Sfânta Cruce este semnul iubirii nesfârşite şi mai presus de înţelegere a lui Dumnezeu faţă de oameni, o iubire care respectă libertatea omului chiar şi atunci când omul Îl respinge pe Dumnezeu sau nu Îl primeşte. Crucea Mântuitorului Iisus Hristos reprezintă iubirea lui Dumnezeu arătată oamenilor într-o lume plină de ură şi de violenţă. De fapt, Hristos a fost răstignit pe cruce, ca urmare a invidiei, a urii şi a violenţei mai-marilor cărturarilor şi fariseilor, care Îl invidiau şi Îl urau pe Iisus tocmai pentru că mulţimile Îl iubeau pe El, credeau în El şi Îl urmau mai mult decât pe ei.
La răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos au participat şi păgânii, adică soldaţi romani, care ocupaseră Ţara Sfântă şi se aflau sub autoritatea procuratorului Ponţiu Pilat. Dar atât de mare a fost iubirea lui Dumnezeu arătată în Mântuitorul Iisus Hristos, încât El nu a răspuns la ură cu ură, la răutate cu răutate, la dispreţ cu dispreţ, ci S-a smerit pe Sine şi a răbdat umilinţa şi suferinţa până la moarte, şi încă moartea pe cruce, destinată tâlharilor sau răufăcătorilor. Ca Dumnezeu atotputernic, Iisus Hristos putea oricând să nimicească pe vrăjmaşii Săi, dar nu a răspuns la răutate cu răutate, ci a zis: "Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac!" (Luca 23, 34). Această putere a iubirii jertfelnice, care iartă în loc să se răzbune, care biruieşte răul săvârşind binele, este iubirea smerită a lui Hristos.
Smerenia împreună cu răbdarea îndelungă a Mântuitorului Iisus Hristos, arătată pe Cruce, face din Sfânta Cruce armă nebiruită şi semn de înfricoşare pentru demoni, întrucât aceştia nu se pot smeri. Smerenia şi bunătatea lui Iisus îi înfricoşează pe demonii mândri şi răi. În acest sens, spune Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Coloseni, că Hristos Domnul a dezbrăcat (dezvăluit, demascat) puterile diavoleşti şi le-a ţintuit pe Cruce (cf. Coloseni 2, 14-15), adică demonii, care au îndemnat pe oamenii răi să Îl răstignească pe Hristos, au fost biruiţi prin smerenia şi răbdarea Mântuitorului Iisus Hristos, prin iubirea Sa jertfelnică şi mai presus de înţelegere.
"Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică" (Ioan 3, 16). Iubirea aceasta a lui Dumnezeu, Care Îl trimite pe unicul Său Fiu într-o lume bolnavă de păcat, de ură şi de răutate pentru a o vindeca de păcat şi moarte, este iubire mântuitoare şi făcătoare de viaţă. Întrucât Hristos Cel ce a murit pe cruce a fost fără de păcat, moartea ca plată a păcatului nu a putut să-L stăpânească, iar El, înviind din mormânt, a biruit cu moartea Sa puterea morţii.
În noaptea de Paşti, preotul înalţă cu ambele mâini Sfânta Cruce în văzul tuturor, adaugă lumânarea de Înviere la ea şi spune: "Hristos a Înviat!" I se răspunde: "Adevărat a Înviat!", deoarece Hristos Cel răstignit este Hristos Cel Înviat, Care şi după moartea Sa poartă în trupul Său semnele Crucii, adică semnele cuielor din mâini şi picioare, precum şi semnul lăsat de lancea care L-a străpuns în coastă.
Crucea, întipărită veşnic în trupul lui Hristos
Semnele Crucii rămân veşnic în trupul preaslăvit al Mântuitorului Iisus Hristos, Cel Înviat şi Înălţat la ceruri, pentru a ne arăta că ne-a iubit şi ne iubeşte cu iubire veşnică smerită şi milostivă. De aceea, sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, ca cinstire a Sfintei Cruci, este preamărirea iubirii jertfelnice şi smerite, singura iubire pe care Dumnezeu o preţuieşte. El nu preţuieşte iubirea posesivă şi mândră, ci iubirea smerită, care deschide sufletul omului spre a iubi pe Dumnezeu şi pe semeni.
Evanghelia de astăzi ne mai spune că "n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea" (Ioan 3, 17). Deci, Mântuitorul vine să mântuiască, nu să osândească lumea. El vine să cheme, să vindece pe cei bolnavi, să hrănească pe cei săraci, să călăuzească pe cei rătăciţi, să ridice pe cei păcătoşi şi căzuţi, vine să dăruiască oamenilor viaţa cea adevărată.
Sfânta Cruce - lumină şi binecuvântare pentru viaţa creştină
Crucea este lumină şi binecuvântare pentru mântuire. Crucea este semnul credinţei în iubirea smerită şi milostivă a lui Dumnezeu, iubire mai tare decât moartea. De aceea, noi vedem în semnul Crucii semnul mântuirii, ca unire a noastră cu Dumnezeu. Iar când spunem "Doamne, ajută-ne", "Doamne, mântuieşte-ne", "Doamne, miluieşte-ne", ne însemnăm cu Sfânta Cruce, deoarece ea este semnul iubirii Preasfintei Treimi pentru noi.
De aceea, şi biserica lăcaş de închinare este construită în formă de cruce, iar pe turlele ei se află o cruce, care ne aminteşte de iubirea jertfelnică a lui Hristos pentru noi.
Pretutindeni unde locuiesc creştinii adevăraţi întâlnim semnul Crucii
Să ne ajute Preamilostivul Dumnezeu ca să Îl iubim pe Hristos Domnul mai mult, ori de câte ori vedem Sfânta Lui Cruce, pe biserică şi în biserică, la margine de drum, pe morminte sau lângă o fântână, întrucât ne aducem aminte cât de mult ne iubeşte Dumnezeu şi aşteaptă răspunsul nostru la iubirea Lui.
Purtăm crucea cu lănţişor la gât de când suntem botezaţi, ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci, dimineaţa când ne trezim din somn, seara când ne culcăm, înainte de masă şi după masă. Mamele fac semnul Sfintei Cruci peste pâinea care urmează să intre în cuptor, iar ţăranii noştri sculptează semnul Sfintei Cruci pe poarta lor, ca să intre în curte sau în casă ca într-o biserică, ca într-un loc sfinţit, prin rugăciune şi fapte bune. Noi aşezăm crucea la margine de drum sau la răscruce de drumuri, ca să ne aducem aminte de Mântuitorul Iisus Hristos, Cel Care a zis: "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa" (Ioan 14, 6).
Când vedem Sfânta Cruce lângă un izvor sau lângă o fântână sau pe acoperişul fântânii, ne aducem aminte de Hristos Cel ce a zis: "Apa pe care o voi da Eu se va face izvor de apă curgătoare spre viaţă veşnică" (cf. Ioan 4, 14). Această apă este harul lui Hristos prezent în om prin lucrarea Sfântului Duh. Sfânta Cruce stă de strajă şi la mormintele celor adormiţi în Domnul, pentru a ne aminti că rugăciunea noastră pentru ei este mai tare decât moartea. Noi iubim astfel pe cei dragi ai noştri trecuţi la Domnul ori de câte ori îi pomenim în rugăciune ori săvârşim un parastas în amintirea lor, dăm de pomană săracilor în numele lor sau punem flori pe mormintele lor şi le îngrijim mormintele lor. Crucea iubirii duhovniceşti care este mai tare decât moartea şi a bucuriei învierii stă de veghe pe mormintele celor dragi ai noştri, care au trecut la Domnul, întrucât noi aşteptăm învierea morţilor şi viaţa veşnică. Crucea de pe mormintele lor ne spune că ne vom întâlni cu ei în iubirea Preasfintei Treimi. Cine L-a iubit pe Dumnezeu în lumea aceasta Îl va iubi şi în veşnicie, pentru că şi Dumnezeu îl iubeşte veşnic.
Vedem, aşadar, cât de prezentă este iubirea jertfelnică a Mântuitorului nostru Iisus Hristos în viaţa creştină, prin semnul Sfintei Cruci. Aceasta ne îndreptăţeşte şi ne îndeamnă să cinstim cu multă evlavie Sfânta Cruce, să ne însemnăm adesea cu semnul Sfintei Cruci, pentru ca iubirea lui Dumnezeu să ne ocrotească, să ne dăruiască sănătate, să ne ferească de primejdii, de accidente, de rătăciri, să ne scape de întâmplarea cea rea şi să ne păzească de toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi. Cunoscând că din Crucea lui Hristos vine bucuria Învierii, ne vom ruga mai mult în faţa Sfintei Cruci, vom merge mai des la biserica din parohie sau mănăstire, deoarece biserica este purtătoare a luminii şi harului Sfintei Cruci spre slava Preasfintei Treimi şi a noastră mântuire. Amin!
† Daniel
Arhiepiscopul Bucureştilor,
Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei
Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei şi
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Text revizuit de autor în anul 2011.