„Sfințiți-vă și nu veți mai avea probleme cu copiii voștri”

Duminica a 4-a din Postul Mare (a Sfântului Cuvios Ioan Scărarul) Marcu 9, 17-32

În vremea aceea a venit un om la Iisus, zicându-I: Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. Şi, oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ şi face spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte. Şi am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut. Atunci Iisus, răspunzând lor, a zis: O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l la Mine. Şi l-au adus la El. Dar duhul, văzându-L pe Iisus, îndată l-a zguduit pe copil, iar acesta, căzând la pământ, se tăvălea spumegând. Şi l-a întrebat pe tatăl copilului: Câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: Din pruncie. Şi de multe ori l-a aruncat şi în foc şi în apă ca să-l piardă. Dar, dacă poţi să faci ceva, ajută-ne, fiindu-Ţi milă de noi. Iar Iisus i-a zis: Dacă poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede. Şi îndată, strigând, tatăl copilului a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele! Iar Iisus, văzând că mulţimea dă năvală, a certat duhul cel necurat, zicându-i: Duh mut şi surd, Eu îţi poruncesc: Ieşi din el şi să nu mai intri în el! Şi, răcnind şi zguduindu-l cu putere, duhul a ieşit; iar copilul a rămas ca mort, încât mulţi ziceau că a murit. Dar Iisus, apucându-l de mână, l-a ridicat, iar el s-a sculat în picioare. După ce a intrat Iisus în casă, ucenicii Lui L-au întrebat, de o parte: Pentru ce noi n-am putut să-l izgonim? El le-a zis: Acest neam de diavoli cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post. Şi, ieşind ei de acolo, străbăteau Galileea, dar El nu voia să ştie cineva. Căci învăţa pe ucenicii Săi şi le spunea că Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor şi-L vor omorî, iar după ce-L vor omorî, a treia zi va învia. Ei însă nu înţelegeau cuvântul şi se temeau să-L întrebe. 

Evanghelia acestei duminici ne prezintă întâlnirea dintre Mântuitorul Hristos şi părintele unui copil. Acesta avea o mare durere. Fiul său era posedat de diavol. Uneori duhul necurat arunca copilul în apă, alteori în foc. Posedat de duhul necurat, copilul făcea spume la gură, scrâşnea din dinţi, astfel încât era adus în stare de inconştienţă. Numai când stai să te gândeşti la o astfel de situaţie, te sperii, dar să o mai şi trăieşti. Tatăl respectiv avea o viață grea. Şi ducea această cruce, spune tatăl către Mântuitorul, încă din pruncia copilului. Epuizând toate variantele omeneşti, tatăl vine la Mântuitorul cu ultima speranţă. Dar negăsindu-L, în prima fază apelează la ucenicii Lui. Aceştia însă nu reuşesc să vindece copilul. Coborând de pe Tabor, Mântuitorul află din gura tatălui cele despre copil şi chiar mai mult, când a cerut să fie adus copilul, duhul cel rău şi-a făcut cunoscută prezenţa prin zguduirea şi tăvălirea copilului pe jos. Atunci Mântuitorul ceartă necredinţa poporului şi îl întreabă pe tată dacă crede că poate să îl vindece. Hristos Domnul ceartă apoi duhul necurat şi acesta iese din copil. După vindecarea copilului, ucenicii L-au întrebat pe Mântuitorul de ce ei nu au putut să-l vindece, iar El le-a răspuns că acest neam de demoni nu iese decât prin post şi rugăciune.

Rugăciunea și postul nu permit împătimirea și demonizarea

Prin această Evanghelie, Domnul nostru Iisus Hristos ne transmite câteva din învăţăturile Lui. Prima ar fi că El este Fiul lui Dumnezeu. În definitiv, nu diavolul are ultimul cuvânt, oricât de mult şi dureros ar afecta viaţa omului, ci Dumnezeu. Sfântul Paisie Aghioritul spunea că diavolul dintr-un rău face un rău şi mai mare, pe când Dumnezeu transformă răul în bine. Aceasta se vede şi în viaţa acestui copil. A intrat în el din copilărie şi odată cu trecerea timpului l-a adus la această stare jalnică. Întâlnirea cu Domnul Hristos, în schimb, i-a adus eliberare de duhul rău, vindecare sufletească şi trupească, linişte în familie, bucuria de a trăi alături de părinţi.

O altă învăţătură este aceea că omul care crede are o legătură cu El permanentă prin rugăciune şi post, încât nu poate fi sub stăpânirea celui rău sau poate să-l alunge prin ajutorul lui Dumnezeu. O dovadă o întâlnim în viaţa Sfintei Muceniţe Justina. La un moment dat de ea s-a îndrăgostit un tânăr, Aglaid. Acesta neputând să o convingă cu vorbe frumoase ca să se căsătorească cu el, a apelat la vrăjitorul Ciprian ca prin lucrarea diavolească să o facă să accepte. Dar ceea ce trebuia să fie o reuşită în cele din urmă a fost un eşec, deoarece Justina prin rugăciune, post aspru, mers la biserică şi însemnarea cu Sfânta Cruce a reuşit să alunge duhul necurat al desfrânării. Ştiţi că în urma acestui eşec vrăjitorul Ciprian a devenit şi el creştin şi chiar martir, fiind pomenit cu Justina pe 2 octombrie.

Revenind la Evanghelie, tot aici vedem rolul părinţilor în viaţa copiilor. Este o temă actuală, mai ales în vremurile noastre, când noi, părinţii, care vrem să ne creştem copiii în credinţă, suntem puşi în faţa unor probleme grele care ţin de creşterea lor. Drogurile, fumatul, consumul excesiv de alcool, statul mult în faţa calculatorului şi a telefonului, abandonul şcolar, iată doar câteva probleme. Indiferent pe ce cale a luat-o copilul nostru mereu trebuie să trăim cu speranţa, cu nădejdea în ajutorul şi ocrotirea lui Dumnezeu şi a sfinţilor Lui.

Educația copiilor, o datorie a părinților

Trebuie să conştientizăm şi mai mult această problemă, fiindcă creşterea copiilor nu se rezumă doar la partea materială şi biologică, ci şi la cea spirituală. Copilul nu este doar trup, ci el are şi suflet. El de mic sau, cum spune Evanghelia de azi, „din copilărie” vede ce este rău şi ce este bine. Iar noi, părinţii, suntem responsabili pentru el. La judecată, Dumnezeu ne va întreba şi despre implicarea noastră în educaţia copilului. De aceea, concomitent cu creşterea biologică să o adăugăm şi pe cea duhovnicească. Asta înseamnă că de mic este de preferat copilul să fie obişnuit cu viaţa bisericească. Aici aş aminti cuvintele unui mare misionar şi părinte duhovnicesc al nostru din secolul XX, părintele Nicodim Măndiţă, care zicea către fiii săi duhovniceşti: „O carte bună, creştinească, este un înger al lui Dumnezeu, căci te învaţă să-L cunoşti şi să-L iubeşti, să descoperi frumuseţea vieţii în Hristos, să iubeşti pe oameni, să te fereşti de păcat şi să te îngrijeşti de mântuirea sufletului. Dacă în viaţă agoniseşti cărţi sfinte în locul banilor, urmaşii s-ar folosi de pe urma lor; chiar dacă le-ar vinde, tu nu vei pierde folosul lor şi ţi se va socoti ca o milostenie sufletească, pentru că, oriunde vor ajunge cărţile sfinte, vor răspândi lumină şi vor aduce sufletele la cunoştinţa de Dumnezeu. Iar dacă vor rămâne după tine bani sau averi, urmaşii le vor cheltui în păcate, nu numai că nu te vei folosi cu ceva, ci vei fi găsit vinovat că, prin zgârcenia şi lăcomia ta, ai dat urmaşilor prilej de păcate”.

Rugăciunea pentru copil, nu constrângerile, reprezintă soluția

Din păcate, observăm că din ce în ce tot mai mulţi oameni suferă de singurătate, deşi au familie şi trăiesc în societate. Dar dacă noi, părinţii, împreună cu naşii de la botez le vom aminti copiilor noştri că au primit de la Taina Sfântului Botez un înger păzitor şi au fost puşi sub ocrotirea unui sfânt care ne ajută, că Biserica nu este doar un lăcaș de zid, ci o comuniune de oameni care-L caută pe Dumnezeu, aceștia nu se vor simţi niciodată singuri. Peste toate acestea, ne învaţă Sfântul Porfirie Kavsokalivitul, pentru binele sufletesc şi trupesc al copiilor, să adăugăm noi, părinţii, sfinţirea vieţii noastre şi rugăciunea pentru ei: „Pentru ca să scape copiii de feluritele probleme lăuntrice, nu sunt de ajuns sfaturile, constrângerile, logica şi ameninţările. Mai degrabă acestea înrăutăţesc lucrurile. Îndreptarea vine prin sfinţirea părinţilor. Deveniţi sfinţi şi nu veţi mai avea probleme cu copiii voştri... Rugaţi-vă în tăcere, cu mâinile ridicate către Hristos şi îmbrăţişaţi-i în taină pe copiii voştri. Şi când fac neorânduieli, să luaţi ceva măsuri pedagogice, dar să nu-i forţaţi. În principal, să vă rugaţi”. Rugăciunea pentru copii nu este pierdere de timp, ci prin ea îi aşezăm pe copiii noştri în atenţia lui Dumnezeu şi a sfinţilor. Ea într-o bună zi îşi va arăta efectul, aşa cum vedem din minunile Sfântului Ioan Rusul. Găsim acolo o mărturie a unei mame care şi-a crescut singură copilul. Ea muncea mult pentru a-şi întreţine băiatul la liceu. Dar acesta a luat-o pe căi greşite. În loc să înveţe, pierdea timpul, nu mergea la cursuri şi cheltuia banii mamei. Când rămânea fără ei, venea acasă şi o bătea, îi lua micile economii şi pleca iar. Această dramă a ţinut opt ani. Între timp, femeia a aflat de Sfântul Ioan Rusul, s-a dus în Evvia la moaştele lui să se închine. Doar atât se ruga: ca să mai audă din gura copilului cuvântul „mamă”. Când a revenit acasă ea a găsit uşa descuiată şi pe copilul ei spunându-i: „Mamă, m-am întors, mă mai primeşti?”. Vedeţi ce putere are rugăciunea părinţilor pentru copii?

Să înmulţim râvna pentru creşterea copiilor noştri în credinţă, ca să ne bucurăm de ei aici, pe pământ, dar şi sus, în cer.