Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Ioan 16, 15-23

Ioan 16, 15-23

Data: 03 Iun, 2020

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Toate câte are Tatăl ale Mele sunt; de aceea am zis că din al Meu va lua și va vesti vouă. Puțin și nu Mă veți mai vedea, și iarăși puțin și Mă veți vedea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl. Deci, unii dintre ucenicii Lui ziceau între ei: Ce este aceasta ce ne spune: Puțin și nu Mă veți mai vedea și iarăși puțin și Mă veți vedea, și că Mă duc la Tatăl? Deci ziceau: Ce este aceasta ce zice: Puțin? Nu știm ce zice. Și a cunoscut Iisus că voiau să-L întrebe și le-a zis: Despre aceasta vă întrebați între voi, că am zis: Puțin și nu Mă veți mai vedea, și iarăși puțin și Mă veți vedea? Adevărat, adevărat zic vouă că voi veți plânge și vă veți tângui, iar lumea se va bucura. Voi vă veți întrista, dar întristarea voastră se va preschimba în bucurie. Femeia, când e să nască, se întristează, fiindcă a sosit ceasul ei; dar, după ce a născut copilul, nu-și mai aduce aminte de durere, pentru bucuria că s-a născut om în lume. Deci, și voi acum sunteți triști, dar iarăși vă voi vedea și se va bucura inima voastră și bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi. Și în ziua aceea nu Mă veți întreba nimic. Adevărat, adevărat zic vouă: Oricâte veți cere de la Tatăl în numele Meu, El vă va da.”

Întristarea cea după Dumnezeu

Sfântul Maxim Mărturisitorul, Epistole, Partea Întâi, Ep. 4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 81, p. 44

„Cel ce are întristarea după Dumnezeu (...) se va simți pururea văzând pe Judecătorul şi văzut de El şi astfel va străbate viața de față în chip binecredincios şi drept, nefăcând, negrăind şi negândind nimic din cele străine de harul şi chemarea dumnezeiască. Rodul acestei întristări vrednice de laudă este bunătatea (virtutea) cea mai înaltă în oameni, smerita cugetare. Prin ea cel binecredincios şi de Dumnezeu iubitor se va socoti pe sine cu adevărat mai mic decât toți, chiar dacă ar fi împărat după rang. El va lua ca îndreptar al cunoştinței de sine slăbiciunea cea după fire, în care se află deopotrivă toți cei părtaşi de aceeaşi fire, neieşind cu gândul din rațiunea firii prin pricina smereniei. Arma ei de luptă este blândețea, sau deprinderea care opreşte mişcările iuțimii (mâniei) şi poftei, şi prin care omul dobândeşte asemănarea cu îngerii, în care nu se află iuțimea ce se înfurie şi latră în chip necuviincios la cel de acelaşi neam, nici pofta care slăbeşte puterea înțelegerii şi atrage dorința spre cele materiale, ci numai rațiunea care are toată stăpânirea şi conduce cu ardoare prin minte spre Rațiunea (Cuvântul) cea mai presus de cauză şi de fire. Rod al acesteia este şi iubirea prin care, uniți cu Dumnezeu şi unii cu alții, ne îngrijim unii de alții atât de mult cât se îngrijeşte Dumnezeu, ca Cel prea îndurat, de toți. Iar sfârşitul ei este Împărăția cerurilor şi bucuria de acolo de bunătățile dumnezeieşti. Spre acest sfârşit conduce întristarea cea după Dumnezeu pe cei ce o cultivă şi o păzesc.”

(Pr. Narcis Stupcanu)