Istoria creştinismului (MCXV): Biserica Ortodoxă a Cehiei şi Slovaciei (II)

Primul arhiepiscop al Bisericii autocefale a Cehoslovaciei a fost Savatie Vrabeţ, hirotonit în 1921 de patriarhul Meletie IV Metaxakis (1921-1923), cu titlul de „Arhiepiscop de Praga şi al întregii Cehoslovacii“. Oficial, Biserica Ortodoxă Cehoslovacă a obţinut autocefalia la 8 martie 1923, prin tomosul sinodal acordat de acelaşi patriarh ecumenic. Episcopul Gorazd II Pavlici, hirotonit la Belgrad, a organizat pe ortodocşii din Boemia, Moravia şi Slovacia într-o comunitate bisericească ortodoxă cu reşedinţa la Praga, pusă sub jurisdicţia Patriarhiei Sârbe de Belgrad. Statutul acestei comunităţi bisericeşti ortodoxe a fost aprobat de guvernul cehoslovac prin decizia Ministerului de Instrucţie, din 31 martie 1922, încât existau paralel în Cehoslovacia două Bisericii ortodoxe: una sub jurisdicţia Bisericii Sârbe şi alta sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol. Cei mai mulţi credincioşi ortodocşi din Cehoslovacia au recunoscut la 22 noiembrie 1925 ca întâistătător al Bisericii Ortodoxe Cehoslovace pe arhiepiscopul Gorazd Pavlici, hirotonit la Belgrad. Această rivalitate jurisdicţională dintre Patriarhia Ecumenică si Patriarhia Sârbă cu privire la Biserica ortodoxă din Cehoslovacia a împiedicat dezvoltarea normală a acestei Biserici. Această situaţie s-a menţinut până la 29-30 septembrie 1938, când, prin acordul de la München, Germania hitleristă a răpit Cehoslovaciei regiunea asa-zişilor „germani sudeţi“. La 15 martie 1939, întreaga Boemie a fost anexată de Germania sub masca unui „protectorat german“, iar Slovacia s-a declarat independentă. În timpul celui de al Doilea Război Mondial (1939-1945), arhiepiscopul Gorazd II a apărat cu demnitate şi curaj Biserica Ortodoxă din Cehoslovacia, însă a fost împuşcat la 4 martie 1942 de hitlerişti. În timpul ocupaţiei hitleriste, Biserica Ortodoxă din Cehoslovacia a avut foarte mult de suferit.