Istoria creştinismului (MXLII): Biserica Ortodoxă în secolele XIX-XX (VI)

Prin tratatele de pace de la San Stefano, încheiat la 3 martie 1878, şi de la Berlin, încheiat la 12 iulie 1878, se recunoştea independenţa de stat a României a Serbiei şi Muntenegrului, şi autonomia Bulgariei. După pacea de la Berlin s-au desfăşurat şi alte evenimente politico-militare care au slăbit şi mai mult puterea Imperiului Otoman. În anul 1878, acesta cedează englezilor, printr-un acord secret, insula Cipru, aceasta rămânând în componenţa Imperiului Britanic până la 1 octombrie 1960, când şi-a proclamat independenţa. Mihalis Christodoulou Mouskos (1913-1977), arhiepiscopul Bisericii Ortodoxe Cipriote, a fost primul preşedinte al Republicii Cipru din 1960 până în 1977. După ce în anul 1881 Franţa a luat în posesie Tunisia, în anul următor turcii au pierdut şi Egiptul, ocupat de britanici. Italia, în urma războiului împotriva Imperiului Otoman din 1911-1912, a ocupat Tripolitania, Cyrenaica şi Dodecanezul cu insula Rhodos. Chiar dacă în urma acestor tratate, la intervenţia Puterilor europene, situaţia creştinilor din Imperiul Otoman s-a îmbunătăţit, nu au lipsit acte de intoleranţă religioasă. Astfel, în perioada 1894-1909 au fost ucişi peste 100.000 de greci. Nici schimbarea politică survenită în urma loviturii de stat din anul 1908 şi luarea puterii de către „junii turci“ care au restabilit constituţia democratică, în anul 1876, nu a înlăturat definitiv oprimarea religioasă şi economică a creştinilor din Balcani. Războiul balcanic din 1912-1913 a cauzat noi pierderi teritoriale pentru Imperiul Otoman. După Tratatul de Pace de la Londra, încheiat la 30 mai 1913, turcii mai deţineau în Peninsula Balcanică o fâşie de teren de-a lungul strâmtorilor Bosfor şi Dardanele cu oraşul Adrianopol. În timpul Primului Război Mondial, Turcia a luptat alături de Germania şi Austro-Ungaria, dând dovadă încă o dată de cruzime faţă de supuşii creştini, masacrând în perioada 1915-1916 aproape 1.500.000 de armeni.