Luca 15, 1–10 (Pilde despre pocăința păcătoșilor)

„În vremea aceea se apropiau de Iisus toți vameșii și păcătoșii, ca să-L asculte. Dar fariseii și cărturarii cârteau, zicând: Acesta primește la Sine pe păcătoși și mănâncă cu ei. Atunci a zis către ei pilda aceasta, spunând: Care om dintre voi, având o sută de oi și pierzând din ele una, nu lasă pe cele nouăzeci și nouă în pustie și se duce după cea pierdută, până ce o găsește? Și, găsind-o, o pune pe umerii săi, bucurându-se; și, sosind acasă, cheamă prietenii și vecinii, zicându-le: Bucurați-vă cu mine, că am găsit oaia cea pierdută. Zic vouă: Că așa și în cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăiește decât pentru nouăzeci și nouă de drepți, care n-au nevoie de pocăință. Sau care femeie, având zece drahme, dacă pierde o drahmă, nu aprinde lumina și nu mătură casa și nu caută cu grijă până ce o găsește? Și găsind-o, își cheamă prietenele și vecinele sale, spunându-le: Bucurați-vă cu mine, căci am găsit drahma pe care o pierdusem. Zic vouă că tot așa se face bucurie îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăiește.”

Pocăința păcătosului

Viața Sfântului Macarie Egipteanul, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, pp. 51-54

„(...) Și iarăși am privit, (spunea Macarie) și a apărut alt suflet. Acesta era al unui famen din fire. Ca de obicei, demonii îi aminteau faptele lui urâte și viclene, examinându-i fiecare păcat după felul și locul unde a fost făcut; iar îngerii lui Dumnezeu li se împotriveau, zicând că a făcut și unele fapte ale dreptății; că în viața lui, de multe ori a dat câte ceva săracilor; că atunci când a făcut vreun rău, numaidecât s-a pocăit, acuzându-se singur, plângând și suspinând. Și acestea zicând, îngerii lui Dumnezeu i-au luat în râs pe demonii care li se împotriveau și nu se lăsau convinși că Dumnezeu poate să miluiască sufletul aceluia. Atunci au zis demonii: Din tine­rețea sa a făcut multe rele, pe care el, ca eunuc și creștin, nu trebuia să le facă: a căzut în adulter și desfrâu și s-a întinat cu cei ce să­vârșesc păcatul sodomiei. Mâniindu-se, pe mulți i-a insultat și, bătându-i crunt, i-a ucis. Deci, dacă și acesta merită mântuirea, luați toată lumea și mântuiți gratuit pe toți păcătoșii pământului, pentru că noi în zadar ne ostenim. Atunci le-au zis îngerii: Luați aminte, nemernicilor, că păcatele pe care le-a săvârșit în tinerețe, lăsându-se de ele, Dumnezeu i le-a iertat. În plus, a adus prin preoți milostenii și jertfe Domnului Dumnezeu pentru mântuirea sufletului său. Ce credeți voi, fiare puturoase: nu se cuvine ca acest suflet să aibă parte de mântuire? Domnul, Iubitorul de oameni, va avea în vedere cele ce au fost aduse drept răscumpărare, care nu sunt date la lumină acum. Toate păcatele, pe care oamenii le mărturisesc prin preot, cu smerenie și suspin - atunci când încetează a le mai săvârși - Milostivul Dumnezeu le iartă. Numai pe cei care își ascund păcatele de Dumnezeu și de oameni Dumnezeu îi judecă, îi condamnă și-i dă pradă focului în veci, la nesfârșit. Acestea zicând îngerii, au biruit pe duhurile cele rele și plecând de acolo au intrat pe porțile cerului.”

(Pr. Narcis Stupcanu)