Luca 17, 3–10 (Iertarea fratelui)

„Zis-a Domnul: Luați aminte la voi înșivă. Dacă-ți va greși fratele tău, dojenește-l, și dacă se va pocăi, iartă-l.  Și chiar dacă îți va greși de șapte ori într-o zi și de șapte ori se va întoarce către tine zicând: Îmi pare rău, iartă-l. Și au zis apostolii către Domnul: Sporește-ne credința. Iar Domnul a zis: De ați avea credință cât un grăunte de muștar, ați zice acestui sicomor: Dezrădăcinează-te și te sădește în mare, și vă va asculta. Care dintre voi, având o slugă la arat sau la păscut turme, îi va zice când se întoarce din țarină: Treci și șezi la masă? Oare nu-i va zice: Pregătește-mi ca să cinez și, încingându-te, slujește-mi până ce voi mânca și voi bea, și după aceea vei mânca și vei bea și tu? Va mulțumi oare slugii că a făcut cele poruncite? Cred că nu. Așa și voi, când veți face toate cele poruncite vouă, să ziceți: Suntem slugi nevrednice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem.”

Iubirea de frate

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia LII, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 22, p. 191- 192

„Păcatul s-a întins acum atât de mult, că sunt rari chiar cei care iubesc pe cei care îi iubesc. De unde să mai avem nădejde de mântuire, când suntem mai răi ca vameșii, așa precum spune Hristos: Dacă iubiți pe cei care vă iubesc pe voi, ce lucru mare faceți? Nu și vameșii fac la fel? (Matei, 5, 46) Hristos, vrând să ne ridice pe culmea virtuții, vrea să fim mai buni decât vameșii; noi, însă, ne silim să fim mai prejos ca ei. Și pentru ce vorbesc eu de vameși? Suntem mai răi decât hoții, decât jefuitorii de morminte, decât ucigașii. Fiecare din aceștia iubește pe cel care îl iubește și de multe ori își primejduiește și viața pentru prietenul lui. Pot fi oare oameni mai de plâns ca noi, care, după ce am fost învredniciți de iubirea cea mare a lui Dumnezeu, suntem mai răi decât cei ce săvârșesc nenumărate fărădelegi?”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XVI, VIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 211-212

„Că pentru Hristos dragostea valorează totul. Ea este mama tuturor bunătăților, semnul de recunoaștere al ucenicilor Lui (Ioan 13, 35), ține strâns legate pe toate cele ale noastre, este trebuincioasă tuturor. Pe bună dreptate, deci, Hristos taie cu multă tărie rădăcinile și izvoarele urii, că ele vatămă dragostea. Nu socoti, deci, o exagerare cuvintele lui Hristos, ci gândește-te la faptele mari săvârșite prin îndeplinirea acestor porunci și minunează-te de blândețea acestor legi! Nimic nu-I este atât de drag lui Hristos ca unirea și legătura în dragoste a unora cu alții. De aceea și El însuși și prin ucenicii Lui - și prin cei din Noul Testament și prin cei din Vechiul Testament - vorbește foarte mult de porunca dragostei, răzbunând și pedepsind aspru pe cei ce o disprețuiesc. Desființează dragostea și ai adus și înrădăcinat în lume păcatul. De aceea și spunea Hristos: Când se va înmulți fărădelegea, se va răci dragostea multora (Matei 24, 12).”

(Pr. Narcis Stupcanu)