Luca 4, 1-15

„În vremea aceea Iisus, fiind plin de Duhul Sfânt, S-a întors de la Iordan și a fost dus de Duhul în pustie, timp de patruzeci de zile fiind ispitit de diavol. Și, în aceste zile, nu a mâncat nimic, iar sfârșindu-se zilele acelea, a flămânzit. Și I-a zis diavolul: Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, zi acestei pietre să se facă pâine. Și a răspuns Iisus către el: Scris este că «nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu». Apoi, suindu-L diavolul pe un munte înalt, I-a arătat într-o clipă toate împărățiile lumii. Și I-a zis diavolul: Ție Îți voi da toată stăpânirea aceasta și strălucirea lor, căci mi-a fost dată mie și eu o dau cui voiesc; deci, dacă Tu Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta. Dar, răspunzând, Iisus i-a zis: Mergi înapoia Mea, Satano, căci scris este: «Domnului Dumnezeului tău să te închini și numai Lui să-I slujești». Și L-a dus în Ierusalim și L-a așezat pe aripa templului și I-a zis: Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te de aici jos, căci scris este: «Îngerilor Săi va porunci pentru Tine ca să Te păzească; și Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să lovești de piatră piciorul Tău». Și răspunzând, Iisus i-a zis: S-a spus: «Să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău». Și diavolul, sfârșind toată ispita, s-a îndepărtat de la El până la o vreme. Dar Iisus S-a întors în puterea Duhului în Galileea și a ieșit vestea despre El în toată împrejurimea. Și învăța în sinagogile lor, fiind slăvit de toți.”

Cât îngăduie Dumnezeu ispitele

Sfântul Macarie Egipteanul, Alte şapte omilii, Cuvânt despre răbdare şi discernământ, 27, în Pă­rinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 314

„Pentru aceasta sunt puse ispitele, ca să se arate cine iubeşte cu adevărat pe Stăpânul.”

Sfântul Macarie Egipteanul, Alte şapte omilii, Cuvânt despre libertatea minții, 13, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, pp. 341-342

„Se cuvine ca sufletul care vrea să placă lui Dumnezeu să arate în primul rând răbdare şi spe­ranță. Pentru că şi acesta este un vicleşug al diavolului: să ne ducă la disperare ca să ne pierdem speranța în Domnul. (Noi ştim, însă, că) Dumnezeu nu permite niciodată ca sufletul care crede în El să fie strivit de ispite şi să se piardă. Pentru că, zice Apostolul: Credincios este Dumnezeu; El nu va îngădui ca să fiți ispitiți mai mult decât puteți, ci odată cu ispita va aduce şi scăparea din ea, ca să puteți răbda (I Corinteni 10, 13). Prin urmare, cel viclean nu întristează sufletele pe cât ar vrea, ci pe cât îi este îngăduit de Dumnezeu. Pentru că, dacă oamenii ştiu ce povară suportă un catâr, un asin şi o cămilă şi pun pe fiecare dintre aceştia cât trebuie; dacă olarul ştie cât timp trebuie să țină oalele la foc, adică nici mai mult ca să nu crape, nici mai puțin, ca nefiind îndeajuns de arse, să nu fie nefolositoare; dacă atâtea lucruri ştie mintea omenească, (nu crezi) că Dumnezeu ştie la ce ispită poate fi supus fiecare suflet, pentru ca să devină apt pentru Împărăția cerurilor?”