Luca 6, 17–23 (Predica de pe Muntele Fericirilor)

„În vremea aceea au stat în loc șes Iisus, mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte și să se vindece de bolile lor. Și cei chinuiți de duhuri necurate se vindecau. Și toată mulțimea căuta să se atingă de El, că putere ieșea din El și-i vindeca pe toți. Iar El, ridicându-Și ochii spre ucenicii Săi, zicea: Fericiți sunteți voi, cei săraci, că a voastră este Împărăția lui Dumnezeu. Fericiți sunteți voi, care flămânziți acum, că vă veți sătura. Fericiți sunteți voi, cei ce plângeți acum, că veți râde. Fericiți veți fi când oamenii vă vor urî pe voi și vă vor izgoni dintre ei și vă vor batjocori și vor lepăda numele vostru, ca rău, din pricina Fiului Omului. Bucurați-vă în ziua aceea și vă veseliți, că, iată, plata voastră este multă în ceruri.”

Adevărata fericire

Boethius, Mângâierile filosofiei, Cartea III, II, Proza X, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 72, p. 117

„Concepția comună a sufletelor omenești admite că Dumnezeu, începutul tuturor lucrurilor, este bun; într-adevăr, de îndată ce nu se poate cugeta nimic mai bun decât Dumnezeu, cine s-ar îndoi că nu e bun Cel decât care nu există nimic mai bun? Astfel, rațiunea demonstrează că Dumnezeu este bun, convingându-ne prin aceasta că și binele suprem e tot în El. Dacă n-ar fi așa, n-ar putea fi principiul tuturor lucrurilor; ar exista în adevăr ceva mai presus de El, care să posede binele perfect și care să pară anterior și mai vechi decât El; căci toate cele desăvârșite s-a văzut limpede că există înaintea celor mai puțin desăvârșite. De aceea, ca să nu ducem argumentarea la infinit, trebuie să mărturisim că Dumnezeul suprem are în Sine singur și binele suprem și perfect; dar am stabilit că binele perfect este fericirea adevărată; așadar, adevărata fericire se găsește cu siguranță în Dumnezeul suprem.”

Salvianus, Despre guvernarea lui Dumnezeu, Cartea I, II, 9, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 72, pp. 190-191

„(...) Oricum ar sta lucrurile, cei cu adevărat religioși trebuie să fie numiți fericiți, fiindcă, în împrejurări oricât de aspre și de vitrege, nimeni nu e mai fericit decât cel ce este ceea ce vrea să fie. Oricât ar exista unii care, săvârșind fapte urâte și rușinoase, sunt, după părerea lor, fericiți, fiindcă dobândesc ce vor, în realitate totuși nu sunt fericiți, fiindcă ar fi trebuit să nu voiască ceea ce vor. Cei religioși însă prin aceea sunt mai fericiți decât toți, fiindcă au ceea ce vor și nu pot avea lucruri mai bune decât cele pe care le vor.”

Salvianus, Despre guvernarea lui Dumnezeu, Cartea a VII-a, I, 5, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 72, p. 298

„(...) Nimeni nu poate fi în același timp ticălos și fericit, căci unde nu există cinste adevărată, nu există nici fericire adevărată.”

(Pr. Narcis Stupcanu)