Marcu 9, 10-15 (Învierea morților)

„În vremea aceea, ucenicii au păstrat cuvântul lui Iisus, întrebându-se între ei: Ce înseamnă a învia din morți? Și L-au întrebat pe El, zicând: Pentru ce zic fariseii și cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie? Iar Iisus le-a răspuns: Ilie, venind întâi, va așeza iarăși toate. Și cum este scris despre Fiul Omului, că va să pătimească multe și să fie defăimat? Dar vă zic vouă că Ilie a și venit, și i-au făcut toate câte au voit, precum s-a scris despre el. Și, venind la ucenici, a văzut mulțime mare împrejurul lor și pe cărturari sfădindu-se cu ei. Și, îndată, toată mulțimea, văzându-L, s-a spăimântat și, alergând, I se închina.”

Învierea lui Hristos și învierea noastră

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Douăsprezecea, Introducere, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 1152

„Și cum vom aștepta noi învierea, dacă Hristos n-a înviat templul Său, făcându-Se pe Sine începătură a celor adormiți (I Corinteni 15, 20) și întâi-născut din morți pentru noi? Sau cum va îmbrăca acest trup stricăcios nestricăciunea, dacă, precum socotesc unii, va coborî în totală pierzanie? Și cum nu i se va întâmpla aceasta, dacă nu va avea nici o nădejde a învierii? Deci, păzește-te să nu cazi din credința cea dreaptă pentru că nu pricepi minunea, ci fii înțelept și adaugă aceasta la celelalte minuni.”

Teofil al Antiohiei, Trei cărți către Autolic, Cartea Întâi, XIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1980), vol. 2, p. 385

„Gândește-te, dacă vrei, la sfâr­șitul anotimpurilor, zilelor și nop­ților; că și ele mor și înviază. Nu este oare o reînviere a semin­țelor și fructelor, și aceasta spre folosul oamenilor? De pildă, bobul de grâu sau de alte semințe, când e aruncat în pământ, mai întâi moare și se descompune, apoi înviază și ajunge spic (Ioan 12, 24; I Corinteni 15, 36-37).”

Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, partea a doua, 112a, în Părinți și Scriitori Bisericești (1983), vol. 80, p. 285

„(...) Dumnezeiescul Apostol Îl numește pe El Conducătorul și Desăvârșitorul mântuirii noastre (Evrei 11, 10), ca pe Unul ce S-a întrupat pentru noi ca să mistuie în Sine păcatul nostru și ca să Se dea pe Sine tuturor celor ce văd în El chipul și exemplul viețuirii virtuoase, îndeplinind ca un învățător bun și înțelept întâi prin Sine cele ce sunt de spus și de făcut spre pilduire nouă, murind, înviind și înălțându-Se la ceruri și șezând în trup la dreapta lui Dumne­zeu-Tatăl. Aceasta, pentru ca și noi, murind, să nădăjduim sigur că vom învia și vom viețui o viață desăvârșit des­păr­țită de toată moartea și de toată coruperea și ne vom înălța la ceruri și vom primi cinstea și slava cea întru Dumnezeu și Tatăl prin mij­locirea Fiului Însuși și petrecerea fericită și veșnică împreună cu El. (...) Deci, dacă după acest dumnezeiesc dascăl, Cuvântul lui Dumnezeu Se întrupează ca să mântuiască și trupul și să facă și trupul nemuritor, cum se va pierde ceea ce s-a mântuit și iarăși va muri ceea ce e făcut nemuritor?” 

(Pr. Narcis Stupcanu)