„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Micul catehism: La Spovedanie trebuie mărturisite toate păcatele
Mărturisirea păcatelor preotului duhovnic este o iniţiativă personală, benevolă şi trebuie făcută cu mare responsabilitate, pe măsura importanţei Tainei Spovedaniei pentru dobândirea mântuirii. Credinciosul care doreşte să se spovedească trebuie să spună toate păcatele pe care le-a săvârşit, fără a omite intenţionat vreunul dintre ele. Duhovnicul îl poate ajuta prin întrebările sale, însă penitenul trebuie să fie conştient că îşi mărtusiseşte păcatele sale, iar preotul îi oferă doar sprijinul său prin întrebările pe care i le adresează. Duhovnicul nu poate şti păcatele penitentului. De aceea, se recomandă creştinilor să nu mărturisească doar păcatele despre care întreabă duhovnicul, ci să mărturisească tot ceea ce ştiu ei că au făcut şi nu a fost plăcut lui Dumnezeu. Trebuie subliniat că, uneori, duhovnicul, pentru a stabili gravitatea anumitor păcate, este nevoit să ceară anumite lămuriri. Aceste lămuriri mai sunt necesare şi pentru a stabili un canon potrivit vindecării sufleteşti în urma păcatelor săvârşite. De aceea, penitenţii trebuie să mărturisească toate păcatele şi să prezinte duhovnicului lămuririle pe care le solicită. De altfel, şi în cadrul Tainei Sf. Spovedanii duhovnicul adresează următoarele cuvinte: „Iată, fiule, Hristos stă nevăzut, primind mărturisirea ta cea cu umilinţă. Deci nu te ruşina, nici nu te teme ca să ascunzi de mine vreun păcat, ci fără sfială spune toate câte ai făcut, ca să iei iertare de la Domnul nostru Iisus Hristos. Iată, şi sfânta Lui icoană este înaintea noastră. Iar eu sunt numai un martor, ca să mărturisesc înaintea Lui toate câte-mi vei spune mie; iar de vei ascunde de mine ceva, să ştii că toate păcatele îndoite le vei avea; ia seama, dar, de vreme ce ai venit la doctor, să nu te întorci nevindecat“.
Pentru omiterea intenţionată a unor păcate şi pentru nemărturisirea completă, care cuprinde şi prezentarea păcatului într-o formă care-i reduce gravitatea, duhovnicul poate să nu rostească rugăciunea pentru dezlegarea de păcate.