Rânduieli liturgice: Rugăciunea pentru binecuvântarea tămâiei

În cadrul cultului ortodox, rugăciunea este împletită cu anumite mişcări sau gesturi liturgice. Un astfel de exemplu îl reprezintă rugăciunea rostită de către preot sau arhiereu cu prilejul binecuvântării tămâiei. Textul acesteia subliniază semnificaţia deosebită a materiei liturgice în cauză: „Tămâie îţi aducem Ţie Hristoase Dumnezeul nostru, întru miros de bună-mireasmă duhovnicească, pe care primindu-o întru jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă harul Preasfântului Tău Duh, Amin“. Prin aceste cuvinte se precizează scopul utilizării tămâiei ca simbol al rugăciunii care îndreaptă către Dumnezeu şi totodată se arată năzuinţele slujitorilor de a deveni lăcaşuri ale puterii sfinţitoare a lui Dumnezeu. Rânduielile tipiconale stabilesc rostirea acestei rugăciuni de fiecare dată la începutul tămâierii săvârşite de către slujitori. În cazul în care diaconul este prezent la oficierea slujbelor, el va cere binecuvântare, înălţând cădelniţa către preot sau arhiereu pentru ca acesta să rostească rugăciunea făcând semnul sfintei cruci cu mâna dreaptă peste tămâie. Acest lucru se desfăşoară astfel, pentru că diaconul nu are putere sfinţitoare. El săvârşeşte ritualul având întotdeauna susţinerea liturgică a preotului sau episcopului. Gestul binecuvântării tămâiei se fundamentează pe temeiul că orice lucru dedicat lui Dumnezeu se pune în slujba Acestuia printr-un act liturgic: rugăciunea. Afierosirea tămâiei în acest mod reprezintă, pe lângă cele de mai sus, împlinirea cultului de adorare tezaurizat de Sfânta Tradiţie.