Răspunsuri duhovniceşti: Nădejdea, ancora călătoriei noastre spre ceruri

Preacucernice părinte Viorel Dimian, cum putem privi nădejdea ca mijloc eficient de comunicare cu Dumnezeu?

Spre deosebire de încrederea pe care oamenii şi-o pun de cele mai multe ori în lucrurile lumii şi în "fiii oamenilor" - aşa cum spune psalmistul -, nădejdea ca virtute primeşte o cu totul altă dimensiune atunci când este îndreptată către Dumnezeu. Ea se leagă de viaţa veşnică, de credinţa în mântuire şi potriveşte pentru fiecare clipă a vieţii pământeşti făgăduinţele lui Dumnezeu care nu se văd: "Căci prin nădejde ne-am mântuit, dar nădejdea care se vede nu mai este nădejde. Cum ar putea nădăjdui cineva în ceea ce vede? Iar dacă nădăjduim în ceea ce nu vedem, aşteptăm cu răbdare" (Rom. 8, 24-25). Marele Patriarh Avraam a crezut în nădejdea că Dumnezeu îl va aşeza părinte peste multe neamuri. Peste toate acestea, Întruparea Mântuitorului Hristos a concretizat şi a întărit prin har nădejdea pe care Dumnezeu o sădise în istorie prin cuvintele proorocilor.

Nădejdea este unul din atributele omului credincios şi cea de-a doua virtute teologică, alături de credinţă şi de dragoste. Ea izvorăşte din credinţa în tot ceea ce ne-a făgăduit Dumnezeu: "Căci noi aşteptăm în Duh nădejdea îndreptării din credinţă" (Gal. 5, 5), aşa cum spune Marele Apostol Pavel. Ca şi credinţa, nădejdea este un dar dumnezeiesc care ţine trează în sufletul nostru credinţa în Împărăţia lui Dumnezeu. Doar cel ce nădăjduieşte în Domnul se bucură de o deosebită ocrotire din partea Lui: "Cei ce nădăjduiesc în Domnul se aseamănă muntelui celui Sfânt, care nicidecum nu se clătesc de bântuielile lui Veliar" (Antifonul IV, gl. 1 de la Utrenie). Roadele nădejdii se văd strălucit în capacitatea celui virtuos de a depăşi toate în numele Domnului. Astfel, în decursul istoriei avem numeroase exemple care prin virtutea nădejdii au reuşit să depăşească dureri şi necazuri şi să ajungă la plinătatea vieţii veşnice. Moise, de exemplu, încrezându-se în Dumnezeu, a despicat Marea Roşie în două cu toiagul şi l-a trecut pe Israel cu picioare neudate, ferindu-l de urgia tiranului faraon (Ieşire 24, 21), iar Ilie proorocul îndreptându-şi nădejdea spre Domnul a deschis încuietorile cerurilor, care mai bine de trei ani şi şase luni nu dăduseră ploaie pe pământ (III Regi 18, 45). Pentru Sfinţii Mucenici, nădejdea a fost ancora care i-a ţinut neclintiţi în faţa chinuitorilor.

Care este locul nădejdii între celelalte virtuţi teologice?

Nădejdea este chezăşie a vieţii veşnice, prin ea creştinul îşi centrează viaţa în funcţie de cele crezute. Casa lui Dumnezeu este întemeiată prin credinţă, zidită prin nădejde şi terminată prin dragoste. Dincolo de viaţa aceasta, atât credinţa, cât şi nădejdea nu vor mai fi folositoare pentru că acolo, în veşnicia iubirii dumnezeieşti, credinciosul va fi încălzit de cea mai curată iubire.

Alături de credinţă şi de dragoste, nădejdea constituie un indicator preţios spre mântuire pe care omul îl dobândeşte încă din timpul vieţii. Pe Dumnezeu Îl cunoaştem prin credinţă, ne îndreptăm spre El prin nădejde şi ne unim cu El prin iubire. Ordinea şi importanţa lor o stabileşte foarte precis Sfântul Apostol Pavel, care spune: "Şi acum rămân aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea" (I Cor. 13, 13).