Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Sfaturi practice în Biserică: Cum ne manifestăm grija creştinească faţă de rudele bolnave sau bătrâne?

Sfaturi practice în Biserică: Cum ne manifestăm grija creştinească faţă de rudele bolnave sau bătrâne?

Un articol de: Marius Daniel Ciobotă - 21 Sep, 2010

Vine o vreme când neputinţele fizice, cauzate fie de boli, fie de vârsta înaintată, îi pun pe unii membri ai familiilor noastre (părinţi, bunici ş.a.) în imposibilitatea de a se îngriji singuri de cele necesare unei vieţi normale, atât sub aspect material, cât şi spiritual. Din ambele perspective, responsabilitatea celorlalţi membri ai familiei devine crucială. De aceea, persoanele care au rude în suferinţă ori prea bătrâne ca să mai poată merge singure la biserică pentru a împlini rânduielile creştineşti trebuie să cunoască în ce constă datoria morală pe care o au faţă de aceşti oameni.

Astfel, mai întâi, pentru cel bolnav, rudele trebuie să solicite preoţilor venirea la domiciliu pentru a-i administra Taina Sfântului Maslu, care, aşa cum se ştie, prin rugăciune şi ungerea cu untdelemn sfinţit, aduce primitorului tămăduire sufletească şi trupească. E necesar să se conştientizeze însă că rugăciunea preotului trebuie susţinută de credinţa şi rugăciunile familiei celui bolnav şi, bineînţeles, de ale acestuia din urmă. Maslul nu este un simplu leac printre multe altele, ci o Taină care "va mântui pe cel bolnav prin rugăciunea credinţei şi prin ungerea cu untdelemn în numele Domnului" (Iacov 5, 14-15). După săvârşirea Sfântului Maslu, preotul este chemat să-l spovedească şi să-l cuminece pe cel suferind. Aceste rânduieli trebuie avute în vedere din timp de familie, evitându-se categoric amânarea lor până în clipele de agonie a bolnavului, atunci când, practic, starea lui fizică nu mai îngăduie săvârşirea corespunzătoare a Sfintelor Taine. Canoanele ortodoxe interzic preotului să ofere Sfânta Împărtăşanie unei persoane, fie ea şi muribundă, care nu şi-a manifestat minimal dorinţa de a o primi. Or, în cazuri de comă sau agonie, nimeni nu mai poate percepe indicii cu privire la dispoziţia spirituală a persoanei respective.

Sunt destule cazuri în care cei tineri sunt familiarizaţi îndeajuns cu aceste tradiţii sfinte, încât să nu precupeţească nici un efort în a le respecta cu regularitate, în duhul celei mai curate cuviinţe creştine. Acesta nu poate fi decât rodul binecuvântat al unei educaţii religioase primite în familie de la înşişi părinţii sau bunicii pe care acum îi au în grijă. Întâlnim însă şi situaţii, de-a dreptul dezonorante, în care fiii celor bătrâni sau bolnavi, deşi în plan strict material se achită (uneori cu opulenţă chiar) de îndatoriri, ignoră întru totul responsabilităţile duhovniceşti. Astfel, îngrijitorul personal, medicul şi psihologul au contact permanent cu persoana respectivă, preotul însă, nu!

Să nu uităm că, dintre toate "datoriile" pe care le implică viaţa cotidiană, nici una nu o depăşeşte în importanţă pe cea faţă de sufletul nostru şi, deopotrivă, al rudelor pe care Dumnezeu ni le-a încredinţat spre îngrijire!