Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Liturgica „Aceasta să faceţi întru pomenirea Mea“

„Aceasta să faceţi întru pomenirea Mea“

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Liturgica
Data: 16 Apr, 2014

Fiecare prăznuire a uneia dintre tainicele lucrări mântuitoare împlinite de Dumnezeu cu noi se încununează prin săvârşirea Dumnezeieştii Liturghii. Acest lucru se aplică în mod fundamental Liturghiei Praznicului Învierii Domnului - Împărăteasă şi Doamnă, Praznic al praznicelor şi Sărbătoare a sărbătorilor -, moartea şi Învierea Domnului fiind la temelia poruncii mântuitoare date de Acesta Apostolilor în noaptea în care a fost vândut.

Atunci Hristos a luat pâine şi, mul­ţu­­mind, a frânt şi a zis Apostolilor: Lu­aţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu Care se frânge pentru voi. A­ceasta să faceţi întru po­me­ni­rea Mea. Asemenea şi paharul, du­pă cină, zicând: Acest pahar es­te Legământul cel Nou, întru Sân­gele Meu. Aceasta să faceţi, ori de câte ori veţi bea, întru po­me­nirea Mea. Că, ori de câte ori, dacă veţi mânca pâinea a­ceas­ta şi veţi bea acest pahar, moar­tea Domnului vestiţi, pâ­nă când va veni. Iar acest cuvânt al Apostolului se reia în Li­turghia Sfântului Vasile cel Ma­re, cu o „completare“: A­ceas­ta să o faceţi întru pomenirea Mea, că, ori de câte ori veţi mân­ca pâinea aceasta şi veţi bea paharul acesta, moartea Mea veţi vesti, învierea Mea veţi mărturisi.

Iată, aşadar, felul în care la te­melia Dumnezeieştii Litur­ghii stă, pe de o parte, porunca mân­tuitoare a Domnului şi, pe de altă parte, pomenirea morţii şi învierii Sale, corelată (şi chiar condiţionată) de a mânca din Pâinea şi a bea din Paharul îm­părtăşirii cu Hristos, pentru a deveni vestitori ai morţii Sale şi mărturisitori ai învierii Sale, pâ­nă când va veni.

Suntem martori ai învierii prin gustarea din Euharistie

Apostolii s-au făcut, îndată du­pă Pogorârea Sfântului Duh, îm­plinitori şi „transmiţători“ ai a­cestei porunci mântuitoare (sau a Mântuitorului, după ori­gi­­nalul grecesc - soteriou), Sfân­tul Apostol Pavel mărturi­sind: Că eu de la Domnul am primit ceea ce v-am dat şi vouă. Ast­fel, Faptele Apostolilor ne spun că cei ce se botezau stă­ru­iau în învăţătura Apostolilor şi în împărtăşire, în frângerea pâi­nii şi în rugăciuni.

Dar ceea ce se spune despre cei dintâi dintre creştini nu es­te doar privilegiul acestora, ci, în a Sa iubire de oameni şi în al Său gând mântuitor pentru toţi oa­menii, Domnul a rânduit ca toţi împlinitorii poruncii Sale celei mântuitoare să devină, de-a lungul veacurilor, prin po­me­n­irea a toate cele ce s-au fă­cut de El pentru noi şi prin par­ti­­ciparea - părtăşia - efectivă la Sfân­tul Lui Trup şi Sânge, ade­vă­raţi martori ai Săi, după cum spusese El odinioară A­pos­tolilor Săi: Îmi veţi fi Mie martori.

Dar în ce constă de fapt măr­­turia Apostolilor? Iată că Sfân­­tul Apostol şi Evanghelist Ioan ne face sinteza acestei măr­turii, la începutul primei sale epistole, spunând: Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am pri­vit (în sensul de contemplat) şi mâinile noastre au pi­păit despre Cuvântul vieţii, - şi Viaţa S-a arătat şi am vă­zut-o şi măr­tu­risim şi vă vestim Viaţa de veci Care era la Ta­tăl şi s-a a­ră­t­at nouă -, ce am văzut şi am a­uzit vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi.

Privilegiul şi binecuvân­ta­rea noastră constă în aceea că, fă­cându-ne următori A­posto­li­lor şi împlinitori ai poruncii mân­tuitoare lăsate lor şi prin ei nouă, de către Domnul, vedem ceea ce au văzut şi ei, a­u­zim ceea ce au auzit şi ei şi pi­pă­im (clericii cu mâinile; mi­re­nii cu buzele) ceea ce au pipăit şi ei, la fiecare Dumnezeiască Li­turghie la care participăm.

Astfel, Dumnezeiasca Litur­ghie devine pentru noi mult mai mult decât „mers la bise­ri­că“, pentru a „lua lumină“ sau pen­tru a „asculta slujba“, pentru a cânta şi pentru a asculta pre­dica, ci devine împlinire a po­runcii mântuitoare date de Dom­nul Apostolilor Săi, mul­ţu­mire adusă Lui pentru toate bi­­ne­facerile Sale cele ştiute şi ne­şti­ute, pentru toate cele arătate şi nearătate, şi pomenire a toa­te cele ce s-au făcut de către El pen­tru noi: răstignirea, îngro­pa­­rea, învierea cea de a treia zi, înălţarea la ceruri şi şederea Lui de-a dreapta lui Dumnezeu Ta­tăl, incluzând aici cea de a do­ua şi slăvita Sa iarăşi venire. Ast­fel, în ziua în care se prăz­nu­ieşte Învierea Domnului, ca şi la fiecare Liturghie (la înce­put fiind slujită de Apostoli doar Liturghia „duminicală“), prăz­nuim şi pomenim de fapt în­treaga lucrare mântuitoare a lui Dumnezeu pentru noi, a­du­când mulţumire pentru toate, în perspectiva celei de a doua ve­niri a Sa, pe care anticipat o şi po­menim, împărtăşindu-ne de Ha­rul cel înnoitor şi mântuitor pe care Domnul Cel înviat îl re­var­­să peste toată făptura.

Învierea întemeiază Împărăţia lui Dumnezeu înăuntrul nostru

Cum se face părtaş creştinul la toate aceste taine dumne­ze­ieşti? Răspunsul se află în cu­vin­tele Sfântului Apostol Pavel că­tre corinteni şi la Liturghia Sfân­tului Vasile cel Mare, a­min­­tite mai sus: ori de câte ori, (dacă) vom mânca pâinea a­ceasta (adică Preacuratul Trup al Domnului Hristos) şi vom bea acest pahar (adică Scum­pul lui Sânge), moartea Lui vom vesti, învierea Lui vom măr­turisi, până când va veni. De aceea, prăznuirea Învierii Dom­nului nu poată fi separată de Dumnezeiasca Liturghie, tot aşa precum Dumnezeiasca Li­tur­ghie nu poate fi separată de îm­părtăşirea cu Sfântul Trup şi Scumpul Sânge al Domnului Ce­lui ce pentru noi şi pentru a noas­tră mântuire S-a făcut om şi a gustat Crucea şi îngroparea şi a Înviat a treia zi, cale fă­când oricărui trup spre învie­rea cea din morţi, prin a doua naş­tere (cea prin Botez), alto­in­du-ne ast­fel pe Trupul Său mis­tic în ca­re a gustat şi a bi­ru­it moar­tea, pentru ca şi noi să pri­mim, pre­cum mlădiţa din vi­ţa pe care e altoită, seva cea de via­ţă fă­că­toare care izvorăşte din El, spre a face din noi fii ai lu­minii şi fii ai zilei şi moştenitori („de drept“ - ca orice fii iu­bi­tori) ai Îm­pă­ră­ţiei lui Dum­nezeu.

Iată, aşadar, că Domnul, fă­cân­­du-Se om, nu numai că ne-a re­­deschis calea spre Împărăţia lui Dumnezeu, ci o aduce, prin În­­vierea Sa din morţi, şi o înte­me­­­iază, precum odinioară Ra­iul, înlăuntrul nostru. Dar şi pen­­tru noi, ca şi pentru Adam şi Eva în Rai, rămânerea în Îm­pă­ră­ţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfân­­tului Duh, aşa cum e pr­o­cla­ma­tă solemn fiecare sinaxă (a­du­nare a poporului) reunită pen­­tru Liturghie, depinde de pă­zi­rea poruncii mântuitoare ca­re a­cum, spre deosebire de a­tunci, ne îndeamnă să gustăm - „cu frica lui Dumnezeu, cu cre­dinţă şi cu dragoste“ - şi să ve­dem că bun este Domnul. Pă­zi­rea ori­că­rei porunci a lui Dum­nezeu în­seam­nă, de fapt, răs­punsul nostru la iubirea Lui şi la toate cele ce s-au făcut pen­tru noi, ştiut fiind că cel ca­re păzeşte poruncile Dom­nului, a­cela Îl iubeşte. De aceea, a­tunci când ne întrebăm cu pri­vi­re la vrednicia noastră de a ne apropia de aceste Sfinte şi Dum­nezeieşti Taine, răspunsul ne vine de la Sfântul Apostol Pe­­tru la întrebarea Domnului du­­pă înviere: Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia? Da, Doam­ne, Tu ştii că te iubesc.

Să ne curăţim simţirile şi să ve­dem pe Hristos strălucind cu ne­apropiata lumină a Învierii; să bem băutură nouă, nu din pia­tră seacă făcută cu minuni, ci din izvorul nestricăciunii, cel iz­vorât din mormântul lui Hris­tos, prin care ne întărim. († PS Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei)