„Aceasta să faceţi întru pomenirea Mea“

Fiecare prăznuire a uneia dintre tainicele lucrări mântuitoare împlinite de Dumnezeu cu noi se încununează prin săvârşirea Dumnezeieştii Liturghii. Acest lucru se aplică în mod fundamental Liturghiei Praznicului Învierii Domnului - Împărăteasă şi Doamnă, Praznic al praznicelor şi Sărbătoare a sărbătorilor -, moartea şi Învierea Domnului fiind la temelia poruncii mântuitoare date de Acesta Apostolilor în noaptea în care a fost vândut.

Atunci Hristos a luat pâine şi, mul­ţu­­mind, a frânt şi a zis Apostolilor: Lu­aţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu Care se frânge pentru voi. A­ceasta să faceţi întru po­me­ni­rea Mea. Asemenea şi paharul, du­pă cină, zicând: Acest pahar es­te Legământul cel Nou, întru Sân­gele Meu. Aceasta să faceţi, ori de câte ori veţi bea, întru po­me­nirea Mea. Că, ori de câte ori, dacă veţi mânca pâinea a­ceas­ta şi veţi bea acest pahar, moar­tea Domnului vestiţi, pâ­nă când va veni. Iar acest cuvânt al Apostolului se reia în Li­turghia Sfântului Vasile cel Ma­re, cu o „completare“: A­ceas­ta să o faceţi întru pomenirea Mea, că, ori de câte ori veţi mân­ca pâinea aceasta şi veţi bea paharul acesta, moartea Mea veţi vesti, învierea Mea veţi mărturisi.

Iată, aşadar, felul în care la te­melia Dumnezeieştii Litur­ghii stă, pe de o parte, porunca mân­tuitoare a Domnului şi, pe de altă parte, pomenirea morţii şi învierii Sale, corelată (şi chiar condiţionată) de a mânca din Pâinea şi a bea din Paharul îm­părtăşirii cu Hristos, pentru a deveni vestitori ai morţii Sale şi mărturisitori ai învierii Sale, pâ­nă când va veni.

Suntem martori ai învierii prin gustarea din Euharistie

Apostolii s-au făcut, îndată du­pă Pogorârea Sfântului Duh, îm­plinitori şi „transmiţători“ ai a­cestei porunci mântuitoare (sau a Mântuitorului, după ori­gi­­nalul grecesc - soteriou), Sfân­tul Apostol Pavel mărturi­sind: Că eu de la Domnul am primit ceea ce v-am dat şi vouă. Ast­fel, Faptele Apostolilor ne spun că cei ce se botezau stă­ru­iau în învăţătura Apostolilor şi în împărtăşire, în frângerea pâi­nii şi în rugăciuni.

Dar ceea ce se spune despre cei dintâi dintre creştini nu es­te doar privilegiul acestora, ci, în a Sa iubire de oameni şi în al Său gând mântuitor pentru toţi oa­menii, Domnul a rânduit ca toţi împlinitorii poruncii Sale celei mântuitoare să devină, de-a lungul veacurilor, prin po­me­n­irea a toate cele ce s-au fă­cut de El pentru noi şi prin par­ti­­ciparea - părtăşia - efectivă la Sfân­tul Lui Trup şi Sânge, ade­vă­raţi martori ai Săi, după cum spusese El odinioară A­pos­tolilor Săi: Îmi veţi fi Mie martori.

Dar în ce constă de fapt măr­­turia Apostolilor? Iată că Sfân­­tul Apostol şi Evanghelist Ioan ne face sinteza acestei măr­turii, la începutul primei sale epistole, spunând: Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am pri­vit (în sensul de contemplat) şi mâinile noastre au pi­păit despre Cuvântul vieţii, - şi Viaţa S-a arătat şi am vă­zut-o şi măr­tu­risim şi vă vestim Viaţa de veci Care era la Ta­tăl şi s-a a­ră­t­at nouă -, ce am văzut şi am a­uzit vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi.

Privilegiul şi binecuvân­ta­rea noastră constă în aceea că, fă­cându-ne următori A­posto­li­lor şi împlinitori ai poruncii mân­tuitoare lăsate lor şi prin ei nouă, de către Domnul, vedem ceea ce au văzut şi ei, a­u­zim ceea ce au auzit şi ei şi pi­pă­im (clericii cu mâinile; mi­re­nii cu buzele) ceea ce au pipăit şi ei, la fiecare Dumnezeiască Li­turghie la care participăm.

Astfel, Dumnezeiasca Litur­ghie devine pentru noi mult mai mult decât „mers la bise­ri­că“, pentru a „lua lumină“ sau pen­tru a „asculta slujba“, pentru a cânta şi pentru a asculta pre­dica, ci devine împlinire a po­runcii mântuitoare date de Dom­nul Apostolilor Săi, mul­ţu­mire adusă Lui pentru toate bi­­ne­facerile Sale cele ştiute şi ne­şti­ute, pentru toate cele arătate şi nearătate, şi pomenire a toa­te cele ce s-au făcut de către El pen­tru noi: răstignirea, îngro­pa­­rea, învierea cea de a treia zi, înălţarea la ceruri şi şederea Lui de-a dreapta lui Dumnezeu Ta­tăl, incluzând aici cea de a do­ua şi slăvita Sa iarăşi venire. Ast­fel, în ziua în care se prăz­nu­ieşte Învierea Domnului, ca şi la fiecare Liturghie (la înce­put fiind slujită de Apostoli doar Liturghia „duminicală“), prăz­nuim şi pomenim de fapt în­treaga lucrare mântuitoare a lui Dumnezeu pentru noi, a­du­când mulţumire pentru toate, în perspectiva celei de a doua ve­niri a Sa, pe care anticipat o şi po­menim, împărtăşindu-ne de Ha­rul cel înnoitor şi mântuitor pe care Domnul Cel înviat îl re­var­­să peste toată făptura.

Învierea întemeiază Împărăţia lui Dumnezeu înăuntrul nostru

Cum se face părtaş creştinul la toate aceste taine dumne­ze­ieşti? Răspunsul se află în cu­vin­tele Sfântului Apostol Pavel că­tre corinteni şi la Liturghia Sfân­tului Vasile cel Mare, a­min­­tite mai sus: că ori de câte ori, (dacă) vom mânca pâinea a­ceasta (adică Preacuratul Trup al Domnului Hristos) şi vom bea acest pahar (adică Scum­pul lui Sânge), moartea Lui vom vesti, învierea Lui vom măr­turisi, până când va veni. De aceea, prăznuirea Învierii Dom­nului nu poată fi separată de Dumnezeiasca Liturghie, tot aşa precum Dumnezeiasca Li­tur­ghie nu poate fi separată de îm­părtăşirea cu Sfântul Trup şi Scumpul Sânge al Domnului Ce­lui ce pentru noi şi pentru a noas­tră mântuire S-a făcut om şi a gustat Crucea şi îngroparea şi a Înviat a treia zi, cale fă­când oricărui trup spre învie­rea cea din morţi, prin a doua naş­tere (cea prin Botez), alto­in­du-ne ast­fel pe Trupul Său mis­tic în ca­re a gustat şi a bi­ru­it moar­tea, pentru ca şi noi să pri­mim, pre­cum mlădiţa din vi­ţa pe care e altoită, seva cea de via­ţă fă­că­toare care izvorăşte din El, spre a face din noi fii ai lu­minii şi fii ai zilei şi moştenitori („de drept“ - ca orice fii iu­bi­tori) ai Îm­pă­ră­ţiei lui Dum­nezeu.

Iată, aşadar, că Domnul, fă­cân­­du-Se om, nu numai că ne-a re­­deschis calea spre Împărăţia lui Dumnezeu, ci o aduce, prin În­­vierea Sa din morţi, şi o înte­me­­­iază, precum odinioară Ra­iul, înlăuntrul nostru. Dar şi pen­­tru noi, ca şi pentru Adam şi Eva în Rai, rămânerea în Îm­pă­ră­ţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfân­­tului Duh, aşa cum e pr­o­cla­ma­tă solemn fiecare sinaxă (a­du­nare a poporului) reunită pen­­tru Liturghie, depinde de pă­zi­rea poruncii mântuitoare ca­re a­cum, spre deosebire de a­tunci, ne îndeamnă să gustăm - „cu frica lui Dumnezeu, cu cre­dinţă şi cu dragoste“ - şi să ve­dem că bun este Domnul. Pă­zi­rea ori­că­rei porunci a lui Dum­nezeu în­seam­nă, de fapt, răs­punsul nostru la iubirea Lui şi la toate cele ce s-au făcut pen­tru noi, ştiut fiind că cel ca­re păzeşte poruncile Dom­nului, a­cela Îl iubeşte. De aceea, a­tunci când ne întrebăm cu pri­vi­re la vrednicia noastră de a ne apropia de aceste Sfinte şi Dum­nezeieşti Taine, răspunsul ne vine de la Sfântul Apostol Pe­­tru la întrebarea Domnului du­­pă înviere: Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia? Da, Doam­ne, Tu ştii că te iubesc.

Să ne curăţim simţirile şi să ve­dem pe Hristos strălucind cu ne­apropiata lumină a Învierii; să bem băutură nouă, nu din pia­tră seacă făcută cu minuni, ci din izvorul nestricăciunii, cel iz­vorât din mormântul lui Hris­tos, prin care ne întărim. († PS Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei)