„Acu’ nu mai ţinem toate superstiţiile, că mai citim rânduielile bisericeşti”

"Există tot felul de obiceiuri, însă acu' am început să nu le mai ţinem aşa, ca înainte, pentru că mai citim cărţi sfinte pe care le găsim la biserică, cu rânduielile bisericeşti", ne-a spus tanti Arghira, o femeie de la ţară, de 67 de ani. Anumite superstiţii există pentru că am traversat o perioadă grea, aceea a comunismului, când religia era interzisă în şcoală, iar oamenii mergeau la biserică pe furiş. "Unele lucruri nu se ştiu, însă nu trebuie să-i condamnăm pe oameni, ci trebuie să-i învăţăm şi să le explicăm, pentru că dacă perseverăm în ignoranţă şi pervertire nu facem deloc bine. Din păcate, aceste lucruri prind la popor, nu lucrurile sănătoase, care ţin de Sfintele Taine şi ierurgii, de tradiţii şi de obiceiuri adevărate", ne-a declarat părintele Nicolae Necula, profesor universitar la catedra de Teologie Practică din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" Bucureşti.

Fiecărei regiuni a ţării i se atribuie anumite tradiţii şi obiceiuri ale locului, însă unele dintre acestea nu mai au în ziua de astăzi explicaţii nici din punct de vedere etnografic, cu atât mai mult din punct de vedere teologic. Pe acestea le denumim superstiţii, prejudecăţi, care decurg din credinţa în spirite bune şi rele, în farmece şi vrăji, în semne prevestitoare, în numere sau în alte rămăşiţe ale animismului şi ale magiei.

"Superstiţiile sunt foarte prezente, în special cele legate de înmormântare, fiindcă moartea este o necunoscută pentru oameni", a susţinut Marcel Lutic, etnograf la Muzeul de Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional "Moldova" din Iaşi.

Potrivit acestuia, atunci când oamenii sunt întrebaţi de ce mai ţin anumite superstiţii, răspund, invariabil, că "aşa au apucat din bătrâni". "Există un cult al strămoşilor şi atunci tot ce au lăsat strămoşii este primit cu un anume respect, o anume sfinţenie. Unele superstiţii au latura lor curată, care nu deranjează, însă există şi practici groteşti, unde prin exacerbarea unei superstiţii s-a ajuns la monstruozităţi. De exemplu, cu mersul la mai multe biserici după Agheazmă, nu cantitatea, ci trăirea este importantă; nici un om de altă dată nu ar fi acceptat aceste absurdităţi", a subliniat etnograful.

Superstiţii la botez sau la nuntă

Printre superstiţiile întâlnite printre credincioşi se numără mersul după Agheazmă la un anumit număr de biserici, de regulă şapte, existând credinţa că acest pelerinaj vindecă de boală.

La botez, în unele locuri se crede că banul introdus în cristelniţă va aduce copilului o viaţă îmbelşugată, sau mama, chiar dacă a trecut de cele 40 de zile de curăţire trupească, nu are voie să participe la creştinarea propriului prunc, crezându-se că-i va aduce ghinion. În ceea ce priveşte practicile de la nunţi, s-a împământenit, mai ales în partea de sud a ţării, superstiţia potrivit căreia nu se fac nunţi în luna mai, pentru că acele căsnicii se vor scutura precum florile copacilor. De asemenea, mai există obiceiul mirilor de a se călca pe picior în timpul cununiei, crezându-se că cel care va reuşi acest lucru va conduce în căsnicie.

În ceea ce priveşte ritualul înmormântării, există superstiţii referitoare la aruncatul găinii peste groapa mortului, a banului pus în buzunarul mortului sau aruncat la răspântii, care nu au însă nici un fel de însemnătate din punct de vedere teologic, după cum ne-a explicat părintele Nicolae Necula, profesor universitar la catedra de Teologie Practică din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" Bucureşti: "Este o mare greşeală, o superstiţie, o tradiţie nesănătoasă ca să nu facem nuntă în luna mai, când este cea mai frumoasă deschidere a naturii. Din punct de vedere teologic nu există nici o piedică, restricţie sau prevedere canonică care să interzică acest lucru; este o lună de sărbătoare, de bucurie, care vine după Învierea Mântuitorului. Tinerii care se căsătoresc în această lună nu se vor despărţi în nici un caz pentru că au făcut nunta în luna mai, sunt alte motive care pot interveni în căsnicia acestora. Preoţii trebuie să aibă un rol cât se poate de activ în această privinţă, să le explice credincioşilor aceste aspecte", a spus părintele profesor Necula, care a criticat, totodată, şi practica păcălelii cu pişcotul: "Împărtăşania şi comuniunea între cei doi soţi, aceasta este însemnătatea acestui moment al cununiei, moment ce trebuie tratat cu seriozitate, nu transformat în păcăleală".

"Omul care aleargă de la o biserică la alta nu are statornicie în credinţă"

Legat de mersul din biserică în biserică, după Agheazmă, părintele Necula l-a caracterizat ca fiind un pelerinaj nociv, dovadă a nestatorniciei în credinţă.

"Este o practică nocivă vieţii bisericeşti, fiindcă o slujbă săvârşită este aceeaşi în orice biserică, este valabilă o singură Agheazmă, nu este nevoie să mergem la şapte biserici. Important este să ne rugăm cât mai mult, să ne ducem constant la biserică, să avem conştiinţa de enoriaş, că aparţinem de un sfânt lăcaş, unde mă botez, mă cunun, mă înmormântez. Pelerinajul de la o biserică la alta, plimbarea aceasta este foarte dăunătoare vieţii şi statorniciei credincioşilor, de aceea nu se recomandă. Omul care aleargă de la o biserică la alta nu are statornicie în credinţă, este un om şovăielnic, care se îndoieşte de puterea credinţei. Săvârşirea Sfintei Liturghii este aceeaşi în fiecare biserică, Agheazma are aceeaşi putere indiferent unde este sfinţită, pentru că actul sfinţeniei nu diferă de la o parohie la alta, toţi preoţii au harul acesta, sunt egali în sfinţenie şi fac aceeaşi slujbă", a mai explicat pr. prof. univ. Nicolae Necula.

Un alt exemplu combătut de părintele profesor este acela al prezenţei mamei la botezul copilului, un moment de bucurie duhovnicească. "Mama are restricţie de a intra în biserică până la 40 de zile, timp în care intervine curăţirea trupească. Dacă ea a trecut de acest termen şi i s-a citit molifta, poate să meargă oricând la sfântul lăcaş şi, mai ales, să-şi vadă copilul botezat, este absolut indicat să fie acolo într-un moment de bucurie duhovnicească".

În ceea ce priveşte practicile legate de înmormântare, părintele Necula a subliniat că aruncatul găinii negre peste mormânt "este superstiţie, nu are legătură cu înmormântarea, la fel şi banul pus în buzunarul mortului sau aruncat pe la răspântii".

"Sunt lucruri care au pătruns în viaţa credincioşilor sub formă de superstiţii, lumea este necunoscătoare a celor sfinte, teologice, dar preotul are datoria să le combată cu mult tact şi multă înţelepciune", a îndemnat părintele Necula.

"Unii nu mai fac colive la pomeniri, se aduc torturi"

Prin natura lor, aceste superstiţii, "practici rituale care ţin de registrul arhaic", le regăsim mai abitir în mediul rural, în special în zonele mai retrase, lipsite de comunicaţie, însă unele dintre ele au îmbrăcat alte forme, tot nesănătoase.

"Există tot felul de obiceiuri, însă acum am început să nu le mai ţinem aşa, ca înainte, pentru că mai citim cărţi sfinte pe care le găsim la biserică, cu rânduielile bisericeşti", ne-a spus tanti Arghira, o femeie de la ţară de 67 de ani.

Potrivit acesteia, superstiţiile s-au mai diminuat şi pentru că vremurile s-au schimbat, societatea de consum introducând anumite practici moderne, dar care nu au legătură cu rânduiala bisericească. "Acu' nu se mai fac colive la pomeniri, se aduc torturi, uneori cu etaje. Eu ştiu că nu se cere acest lucru, coliva trebuie să rămână tot colivă, însă dacă aşa e moda, ca să nu te vorbească prin sat, aduci tortul", a mai spus bătrâna.