Pentru orice creştin, rugăciunea înseamnă convorbire, comuniune cu Dumnezeu şi cu semenii. Ne rugăm pentru noi, pentru familia noastră, pentru prietenii noştri, chiar şi pentru duşmanii noştri, cerând de la Dumnezeu anumite binefaceri sau mulţumind pentru cele primite. Însă, cei mai mulţi dintre noi suntem victimele unei societăţi care ne încleştează în ritmul infernal al activităţilor cotidiene, părând că nu mai e loc de rugăciune. În contextul în care omul contemporan îşi petrece cel mai mult timp muncind şi dormind, puţinul timp rămas fiind dedicat unor activităţi relaxante, ne întrebăm cât de mult timp ar trebui să acordăm rugăciunii, cum ar trebui să ne rugăm şi mai ales cum poate să arate un program de rugăciune al creştinului contemporan.
Biserica ne îndeamnă să ne rugăm în toate momentele importante din zi. Vedem că Ceaslovul ori alte cărţi de rugăciune sunt pline de texte prin care invocăm ajutorul lui Dumnezeu în toate momentele din zi - dimineaţa, la prânz, seara, înainte şi după ce mâncăm -, la plecarea în călătorie sau la mutarea într-o casă nouă s.a.m.d.. Aceste rugăciuni, pe lângă slujbele religioase, constituie momente de căpătâi în viaţa noastră. Prin rugăciune cerem lui Dumnezeu să ne ajute, să ne însoţească mereu. Şi cum avem nevoie permanentă de ajutorul lui Dumnezeu, înseamnă că şi rugăciunea noastră trebuie să fie permanentă. Dar cum putem oare să ne rugăm mereu? Ce program de rugăciune ar trebui să aibă credinciosul de rând pentru a primi în orice moment din viaţă ajutorul lui Dumnezeu?
„Rugaţi-vă neîncetat“
Sfântul Apostol Pavel îndeamnă, în Epistola a doua către Tesaloniceni, să ne rugăm neîncetat. La prima vedere, ştiindu-ne preocupările cotidiene, acest îndemn al marelui Apostol ni s-ar părea o poruncă imposibil de realizat. „Eu aş vrea să dau următoarea interpretare acestui îndemn al Sf. Pavel, şi anume aceea de a ne comporta mereu, în întreaga viaţă şi în tot timpul zilei, ca sub privirea lui Dumnezeu“, ne-a exlicat părintele profesor dr. Ioan Cristinel Teşu, titularul Disciplinei Spiritualitate Ortodoxă şi şeful acestei Catedre din cadrul Facultăţii de Teologie „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi. Aşadar, înţelegem că nu putem sta neîncetat la rugăciune, din cauza activităţilor noastre zilnice, dar putem să avem mereu o atitudine şi un comportament care să arate că suntem oameni rugători.
Cât timp acordăm rugăciunii
De multe ori observăm că timpul nu ne permite să realizăm tot ceea ce ne propunem. Găsim această scuză şi în cazul rugăciunii. „Eu am făcut un calcul aproximativ, gândindu-mă că o zi are 24 de ore, o lună are în medie 30 de zile. Dacă le înmulţim cu 24, ajungem la un număr de 720 de ore. Dacă Dumnezeu este atât de bun şi ne poartă de grijă tot timpul, oare cât se cuvine să dedicăm rugăciunii? O rugăciune de 15 minute dimineaţa şi una tot de 15 minute seara înseamnă infinit mai puţin decât grija pe care ne-o arată Dumnezeu. Dacă participăm la Sfânta Liturghie în duminicile dintr-o lună, înseamnă 8 ore dedicate lui Dumnezeu, aceasta fiind a suta parte din timpul efectiv al lunii“, răspunde gândului nostru pr. prof. Ioan Cristinel Teşu. Aşadar, o analiză obiectivă a programului nostru zilnic ne-ar arăta cât timp ne rugăm, dar şi cât timp ar trebui să acordăm de aici înainte rugăciunii, pentru a simţi cu adevărat ajutorul lui Dumnezeu.
Canonul de rugăciune al mireanului
Fiindcă toate activităţile noastre sunt organizate după un program bine alcătuit, înseamnă că şi rugăciunea poate fi făcută după un program. Acest program poate fi mai amplu sau mai scurt. Esenţial este ca rugăciunea făcută într-o zi să ne folosească. „Putem vorbi despre un canon de rugăciune pe care trebuie să-l îndeplinească bunul creştin, în ascultare faţă de duhovnicul său, şi eu aş spune că acest canon minimal ar însemna rugăciunile de dimineaţă, rugăciunile de seară, rugăciunile de la masă şi în diferitele zile, să mai adăugăm la aceste rugăciuni, atât de sumare, dar atât de folositoare pentru suflet, un acatist al zilei sau un paraclis. De asemenea, aş recomanda să ne rugăm ori de câte ori începem o activitate importantă din viaţa noastră, ori de câte ori avem de luat o decizie importantă de luat“, ne-a mai spus părintele profesor.
Rugăciunea monahului şi cea a mireanului
Cu toţii, mergând la mănăstiri, am întâlnit oameni a căror viaţă este o rugăciune continuă. Chiar şi când muncesc, ei se roagă în mintea şi în inima lor. Ne-am întrebat adesea dacă rugăciunea monahului este diferită de cea a mireanului. Cât despre programul de rugăciune, ştim că cel al monahului este mult mai bogat. „În spiritualitatea noastră nu se vorbeşte despre două forme particulare sau speciale: una monahală - exclusivistă - şi una mai permisivă, a mirenilor. Mântuitorul ne-a vorbit tuturor în acelaşi fel şi ne-a arătat care este scopul vieţii creştine - şi anume desăvârşirea. El ne-a arătat tuturor căile prin care se ajunge la această desăvârşire, adică virtuţile creştine. Sunt mai multe diferenţe între mirean şi monah, principala fiind aceea că, deşi toţi avem aceeaşi ţintă, monahii, prin viaţa lor, trag, parcă, mai direct la această ţintă“, ne-a arătat părintele Teşu.
Rugăciunea în familie
În viaţa de familie totul se împarte, inclusiv rugăciunea. Mai mult decât atât, un program de rugăciune comun este esenţial pentru o familie. Copiii trebuie să deprindă rugăciunea, încă din primii ani, când imită ceea ce văd la părinţi. Iar dacă văd că în familie există un program de rugăciune, cu siguranţă ei vor învăţa să se roage. „Ca preot şi duhovnic, îndemn mereu pe tineri să facă din familie un colţişor de rai, o oază de bucurie. Familia trebuie să fie o mică biserică, în care soţii sunt datori sau sunt chemaţi să cultive virtuţile creştine. Există rugăciuni pentru soţi, pentru copii, pentru părinţi. Viaţa de familie devine mai echilibrată în momentul în care membrii familiei se roagă, iar educaţia copiilor stă în strânsă legătură cu rugăciunea din familie. Un copil trebuie să dobândească această deprindere a rugăciuniii din familie, din primii ani de viaţă. Copiii trebuie învăţaţi să se roage, dar trebuie să fim atenţi să nu-i obosim, să nu exagerăm cu canonul de rugăciune, pentru a nu le crea o animozitate faţă de rugăciune. De aceea, trebuie să avem un canon de rugăciune departajat. La canonul minimal de rugăciune trebuie să participe şi copiii, care, la vârste mici, nu înţeleg mare lucru, dar au astfel prilejul de a-şi forma deprinderea de a se ruga. Copiii participă cât pot la rugăciune, părinţii continuând apoi rugăciunea de mai lungă durată“, ne-a spus părintele Teşu.
Rugăciunea pe care o putem practica în permanenţă
În demersul nostru de a afla cât mai multe lucruri despre însemnătatea rugăciunii în viaţa fiecărui creştin şi despre felul în care trebuie să ne rugăm, am mai vorbit şi cu unul dintre profesorii de teologie mai cunoscuţi din ţară, părintele Vasile Mihoc, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna“ din Sibiu.
Cât de mult trebuie să se roage un creştin?
Sfântul Apostol Pavel îndeamnă într-una din epistolele sale să ne rugăm neîncetat, ceea ce pare un lucru imposibil la prima vedere. De altfel, acest îndemn atât de greu de realizat apare alături de alte două mari îndemnuri, care şi ele par foarte greu sau chiar imposibil de realizat: să ne bucurăm pururea şi să dăm mulţumire pentru toate. Aceste îndemnuri nu sunt însă imposibil de pus în practică. Sfântul Apostol Pavel când spune acestea se adresează unor oameni duhovniceşti. Un om duhovnicesc se roagă mereu, se bucură mereu şi este mulţumit în permanenţă de viaţa sa.
Creştinul contemporan este implicat în multe activităţi cotidiene, care îl îndepărtează de rugăciune. Putem să fim oameni duhovniceşti, în sensul amintit de dvs., având preocupări diverse, lumeşti?
Indiferent de preocupările fiecărui om, scopul vieţii creştine este mântuirea, la care se poate ajunge numai printr-o stare permanentă de rugăciune. Există o disciplină a rugăciunii, în sensul că trebuie să ne rugăm dimineaţa, seara, la mese, chiar dacă avem un program foarte încărcat. Nimic nu ne opreşte să avem un program de rugăciune. Printre toate preocupările noastre putem să ne găsim timp şi pentru rugăciune. Apoi să nu uităm de rugăciunea în comun, la Sfânta Liturghie, la care trebuie să participăm.
Ce ne puteţi spune despre rugăciunea inimii?
Această rugăciune este foarte folositoare. Este rugăciunea pe care trebuie să o avem în permanenţă, pe care o putem practica în mereu. Ea este un model de rugăciune, o practică şi un model cu o tradiţie foarte clară şi veche în Biserica noastră.
