În fiecare an, în săptămâna a cincea a Postului Mare, în toate bisericile ortodoxe se oficiază, vineri seara, Denia Imnului Acatist. Cântarea Acatistului este corelată, potrivit sinaxarelor, cu eliberarea Constantinopolului de sub asediul avarilor şi perşilor, în 7 august 626, în timpul împăratului Heraclie. Pe când acesta se afla într-o expediţie în Orient, departe de Constantinopol, barbarii au pornit atacul asupra Capitalei. Deşi situaţia părea a fi fără scăpare, patriarhul Serghie, luminat de Duhul Sfânt, a organizat o serie de procesiuni pe zidurile cetăţii cu relicvele Sfintei Cruci, cu icoana „nefăcută de mână“ a lui Hristos şi cu veşmântul Maicii Domnului. De asemenea, a încurajat tot poporul în luptă şi a îndemnat clerul să intensifice rugăciunile de implorare către Născătoarea de Dumnezeu. Râvna locuitorilor, alimentată de nădejdea că Maica Domnului îi va ajuta, a fost atât de intensă, încât au reuşit să respingă atacurile inamicului şi au pregătit terenul pentru contraatacul decisiv al lui Heraclie, care avea să meargă din victorie în victorie, până la recucerirea tuturor provinciilor luate de perşi. În semn de recunoştinţă, poporul a cântat toată noaptea, în picioare, Imnul Acatist al Maicii Domnului în Biserica Fecioarei din Vlaherne.
Din acel moment, ziua de 7 august a rămas zi de comemorare solemnă a ajutorului dat de Hristos „împotriva vrăjmaşilor ce ne împresurau pe pământ şi pe mare“. Ulterior, s-a adăugat acestei zile şi memoria altor asedii ale Constantinopolului din anii 677, 717, 718 şi 860, făcând astfel din Acatist imnul prin excelenţă al încrederii poporului bizantin în ocrotirea Maicii Domnului. La început, eliberarea miraculoasă a Constantinopolului, cântată împreună cu Acatistul, se comemora anual la 7 august, iar în sec. VIII a fost transferată de patriarhul Gherman, la data de 25 martie, datorită strânsei legături cu sărbătoarea Bunei Vestiri. În sec. al IX-lea, era sărbătorită la sfârşitul Postului Mare, şi abia ulterior s-a fixat pentru săptămâna a cincea din post.
